Pacienții cu apnee obstructivă în somn (OSA) se confruntă cu întreruperi severe ale somnului și somnolență diurnă consecventă. Criteriile actuale de notare a trezirii arată că unele evenimente apneice obstructive nu se termină cu o trezire electroencefalografică (EEG) corticală recognoscibilă. Nu se știe dacă evenimentele care se termină cu o trezire EEG evidentă diferă de cele care nu o fac, în ceea ce privește modificările frecvenței EEG în timpul evenimentului apneic, efortul respirator dezvoltat înainte de terminarea apneei, gradul de creștere postapneică a tensiunii arteriale sau modificările tensiunilor CO2. Am studiat 15 pacienți cu SAO în stadiul 2 timpuriu al somnului și am analizat evenimentele apneice obstructive cu și fără treziri EEG tipice, definind o trezire ca fiind o schimbare de frecvență către ritmul alfa de trezire de 1 s sau mai mult. Semnalele EEG au fost digitizate și analizate prin transformată Fourier rapidă în timpul și imediat după fiecare apnee. Frecvența EEG mediană și presiunea pleurală medie a primei și celei de-a doua jumătăți a episodului apneic au fost comparate cu cea a primei respirații. Presiunea pleurală maximă a fost măsurată chiar înainte de sfârșitul episodului apneic. Presiunea arterială sistolică și diastolică și tensiunile de CO2 au fost măsurate la debutul și la sfârșitul apneei. Pentru fiecare pacient, 10 evenimente care s-au încheiat cu o trezire EEG au fost comparate cu 10 evenimente care nu au avut loc. Durata medie a apneei nu a fost diferită pentru cele două grupuri de evenimente. Frecvența mediană a EEG și presiunea pleurală au crescut semnificativ de la 8,14 la 9,25 Hz și, respectiv, de la 15,4 la 22,1 cm H2O, pe măsură ce apneea a progresat, dar nu a existat nicio diferență între grupuri și nici nicio diferență în ceea ce privește presiunea pleurală maximă.(ABSTRACT TRUNCAT LA 250 DE CUVINTE)
.