Ca tânăr care a crescut în centrul Vermontului, nu a existat niciodată vreun dubiu cu privire la locul unde era cel mai probabil să o găsești pe Andrea Mead în timpul lunilor de iarnă.
„Dacă vremea este bună, schiezi”, era regula în casa Mead. „Dacă e vreme rea, te duci la școală.”
Tânăra Andrea nu a absolvit liceul, dar a primit o educație pe cinste pe pârtiile de la Pico Peak Ski Resort pe care familia ei le deținea și le gestiona. A început să schieze la vârsta de 3 ani, a început să concureze la vârsta de 10 ani, a intrat în echipa de schi a SUA la vârsta de 14 ani și, la 15 ani, și-a făcut debutul olimpic la Jocurile Olimpice de iarnă de la St. Moritz din 1948.
Cu patru ani mai târziu, Mead Lawrence s-a îndreptat spre Jocurile Olimpice de iarnă de la Oslo din 1952, unde a devenit prima schioare alpină americană care a câștigat două medalii olimpice de aur, câștigând slalomul și slalomul uriaș.
Se căsătorise cu colegul ei, schiorul David Lawrence, în 1951. Între Jocurile Olimpice de iarnă de la Oslo din 1952 și Jocurile Olimpice de iarnă de la Cortina d’Ampezzo din 1956, Mead Lawrence a dat naștere la trei copii. Cu toate acestea, ea a schiat în timpul sarcinii celui de-al treilea copil al lor, născut cu patru luni înainte de Jocurile Olimpice, și a terminat pe locul al patrulea în slalomul uriaș.
La Jocurile Olimpice de iarnă de la Squaw Valley din 1960, Mead Lawrence a schiat torța olimpică în timpul ceremoniei de deschidere înainte de a o preda.
După ce s-a retras din competiții, Mead Lawrence a făcut parte din Consiliul de Supraveghere al comitatului Mono, California, și a devenit un activist de mediu în Sierra Nevadas, înființând Institutul Andrea Lawrence pentru Munți și Râuri. Istoricul olimpic Bud Greenspan a numit-o cea mai mare participantă la Jocurile Olimpice de iarnă din toate timpurile pentru succesul său pe pârtii și pentru munca sa dedicată pentru conservarea mediului.
Mead Lawrence a murit în 2009. Avea 76 de ani.
.