Asian Currents

Cărți ASAA, Japonia

The Anti-nuclear Movement and Street Politics in Japan after Fukushima

BY Alexander Brown

Alexander Brown este autorul cărții recent lansate „Anti-nuclear Protest in Post-Fukushima Tokyo: Power Struggles’ cu seria ASAA East Asian Series, publicată de Routledge.

De la alegerea guvernului de coaliție LDP-Komeito în decembrie 2012, introducerea de către guvern a unei legislații controversate pentru a proteja secretele de stat și pentru a extinde rolul armatei japoneze în afacerile externe, precum și încercările de reformă constituțională au provocat izbucniri regulate de proteste publice în fața Dietei Naționale din Tokyo. Aceste demonstrații au avut loc în același loc ca și protestele în masă împotriva energiei nucleare care au avut loc în urma dezastrului nuclear de la Fukushima din martie 2011 și au jucat un rol-cheie în revitalizarea politicii de stradă din Japonia și în atragerea unui nou strat de activiști tineri în politica de protest.

Demonstrație în fața reședinței prim-ministrului, Chiyoda Ward, 29 iunie 2012

Când mișcarea antinucleară a atins apogeul la 29 iunie 2012, în timpul protestelor împotriva repornirii unui reactor nuclear la Oi, în prefectura Fukui, au participat aproximativ 200.000 de persoane. Acestea au fost cele mai mari demonstrații de stradă care au avut loc în arhipelag în mai bine de cincizeci de ani. Rădăcinile acestei mișcări se află într-o coaliție diversă de activiști preocupați de probleme atât de variate precum munca precară, constituția de pace a Japoniei și problemele legate de memoria istorică, precum și de cei care aveau preocupări de lungă durată cu privire la energia nucleară. Aceste mișcări, care au luat amploare în anii 1990 și la începutul anilor 2000, au reinventat și remodelat protestul pentru a produce spectacole de protest pline de culoare, în care orașul a fost reinterpretat ca un spațiu de participare democratică. În calitate de capitală politică, economică și culturală a Japoniei, Tokyo s-a aflat în centrul noului val de activism antinuclear.

Primele demonstrații majore împotriva energiei nucleare care au avut loc după Fukushima au avut loc în districtul Kōenji din Tokyo în aprilie 2011, la o lună după dezastru. Kōenji este un centru subcultural al tinerilor, situat în apropierea centrului orașului Tokyo, care este cunoscut ca fiind un important centru al vieții artistice, muzicale și culturale. Cartierul găzduiește, de asemenea, rețeaua de activiști Shirōto no Ran (Revolta amatorilor), al cărei stil de protest creativ și ireverențios s-a dezvoltat în cadrul luptelor împotriva inegalității crescânde cu care se confruntă populația săracă din mediul urban în urma recesiunii din anii 1990. După tragedia cutremurului, a tsunami-ului și a dezastrului nuclear din martie 2011, în capitală a predominat o „stare de spirit de reținere” (jishū). Demonstrațiile festive organizate de grup au contribuit la schimbarea acestei stări de spirit, revendicând un spațiu în care participanții au putut exprima un spectru larg de răspunsuri afective la dezastru. Criticile lui Shirōto no Ran la adresa muncii precare și a inechităților capitalismului neoliberal au alimentat activismul lor antinuclear după dezastrul de la Fukushima, conducând grupul să critice capitalismul de consum cu consum intensiv de energie pentru care Tokyo a devenit un simbol global.

În anii de dinaintea dezastrului de la Fukushima, activiștii asociați cu Shirōto no Ran și cu rețele similare au înființat baruri, cafenele și librării care au constituit un kaiwai sau un cartier activist organizat în mod lejer. Aceste locuri au oferit un spațiu pentru organizarea anti-nucleară și pentru cimentarea relațiilor dintre activiști care susțin acțiunea politică pe termen lung. Cartierul a generat, de asemenea, o presă scrisă și electronică diversă care a fost produsă și distribuită în aceste spații fizice și a contribuit la crearea unui sentiment de comunitate între activiști, artiști și persoanele lipsite de drepturi. Aceste spații au apărut în contextul creșterii inegalității și a sărăciei urbane după prăbușirea economiei bubble. Acestea au permis lucrătorilor cu fracțiune de normă, ocazionali și independenți și tinerilor înstrăinați să caute refugiu în interstițiile unui oraș din care se simțeau adesea excluși. După Fukushima, acestea au oferit un fel de azil în contextul incert al unui oraș radioactiv.

Demonstrație pentru a sărbători oprirea întregii flote de reactoare nucleare din Japonia, Suginami Ward, 6 mai 2012

În timp ce spațiile activiste au fost locuri de refugiu după dezastru, activiștii nu au dispărut pur și simplu în ele, ci au ieșit pe străzile publice pe care le-au transformat într-un teatru de protest. În timpul a două proteste din Shinjuku, în iunie și septembrie 2011, activiștii antinucleari au ocupat piața de ieșire estică a stației Shinjuku, pe care au redenumit-o „No Nukes Plaza”. Aceștia au invocat în mod deliberat noțiunea preexistentă de hiroba (piață) în eforturile lor de a redefini spațiile publice, cum ar fi paradisul consumatorilor din stația Shinjuku, ca locuri de practică și dezbatere democratică. No Nukes Plaza a evocat o istorie a luptelor pentru spațiul public din Tokyo. Stația Shinjuku a fost mult timp un loc de protest al studenților și al mișcărilor pacifiste, devenit celebru prin așa-numita mișcare de „gherilă populară” de la sfârșitul anilor 1960, în cadrul căreia activiștii ocupau săptămânal hiroba de la ieșirea de vest pentru a purta discuții politice și a cânta cântece populare. Luptele de revendicare a spațiului public au ridicat, la rândul lor, întrebări cu privire la limitele participării democratice impuse de poliție și cu privire la gradul de eterogenitate internă pe care activiștii înșiși îl puteau accepta.

Dezbaterile privind democrația care au avut loc în și prin hiroba nu s-au limitat la spațiul național, ci au fost legate discursiv de o rețea globală de piețe și locuri publice în care au avut loc acțiuni similare în 2011 și 2012, inclusiv tabăra Occupy Wall Street din Parcul Zuccotti din New York și ocuparea de către Mișcarea 15-M spaniolă a piețelor publice din Barcelona și alte orașe. Nici demonstrațiile din Tokyo nu s-au limitat la acțiuni centrale de amploare în cartierele Shinjuku sau Chiyoda. Demonstrații locale au fost, de asemenea, organizate de locuitorii din municipalitățile din întreaga metropolă. În Kunitachi, în regiunea Tama din vestul orașului Tokyo, demonstranții și-au manifestat opoziția față de energia nucleară în cadrul unor demonstrații în costume colorate, care au avut ca temă festivaluri sezoniere, cum ar fi festivalul de aruncare a fasolei Setsubun din februarie 2012 sau Halloween-ul din octombrie, în încercarea de a naturaliza ideea de a demonstra și de a o alinia la ritmurile normale ale vieții de zi cu zi. La fel ca demonstranții de la No Nukes Plaza din Shinjuku, aceste proteste au fost situate într-un imaginar global prin referințe la muzica și filmul mișcării feministe împotriva armelor nucleare de la Greenham Common, Anglia, în anii 1980 și 1990.

Începând din martie 2012, activiștii s-au adunat în fața reședinței prim-ministrului din Nagatacho din Tokyo în fiecare vineri seara, între orele șase și opt, pentru a protesta împotriva energiei nucleare. Aceste proteste săptămânale au dus în cele din urmă la demonstrația în masă menționată la începutul acestui articol. Protestând în fața clădirilor care adăpostesc instituțiile guvernului, protestele au evidențiat două viziuni diferite ale politicii: una centrată pe structurile democratice reprezentative formalizate ale statului și cealaltă pe democrația participativă de la bază. Punerea lor în scenă în cartierul guvernamental a dezvăluit o tensiune între concepțiile orizontale și verticale ale politicii și a recunoscut importanța continuă a politicii instituționale în Japonia de astăzi. Protestul antinuclear a transformat ordinea spațiului public din oraș și l-a revendicat ca loc în care cetățenii pot participa la politică. Diversele intervenții tactice ale activiștilor sugerează o viziune strategică mai amplă a orașului ca spațiu de autoexprimare creativă, mijloace de trai durabile, comunități puternice și democrație de bază.

Demonstrație cu ocazia celei de-a doua aniversări a dezastrului de la Fukushima, Chiyoda Ward, 10 martie 2013

Pentru mulți activiști antinucleari, revenirea coaliției pro-nucleare a Partidului Liberal Democrat sub conducerea prim-ministrului Abe Shinzō în 2012 a fost o dezamăgire majoră. În realitate, însă, schimbarea de guvern a produs puține schimbări reale în ceea ce privește politica nucleară. Niciunul dintre cele două partide majore nu a fost dispus să facă din energia nucleară o problemă electorală în 2012, iar campania electorală de succes a PDL s-a axat în schimb pe preocupările economice, eliminând astfel înțepătura politică a problemei nucleare. Aceasta este o strategie care a continuat să servească bine PDL, în special în contextul unor niveluri istoric scăzute de participare la vot. În ciuda intenției declarate public de guvernul Abe de a proceda la repornirea reactoarelor odată ce verificările de siguranță vor fi finalizate, repornirea flotei nucleare japoneze s-a dovedit a fi extrem de dificilă. Multe reactoare nucleare nu au trecut testele de rezistență introduse de guvernul Kan după Fukushima. Altele necesită modernizări și modernizări ample și costisitoare pentru a respecta standardele de siguranță mai stricte care au fost adoptate de noua Autoritate de reglementare nucleară (NRA). În cazul în care s-a obținut aprobarea finală din partea ANR, alte întârzieri, cum ar fi obiecțiile liderilor politici locali sau contestațiile câștigate în instanță, au împiedicat și mai mult repornirea parcului de reactoare. La momentul redactării acestui raport, în iunie 2018, doar șapte reactoare au fost repornite. Aceasta în comparație cu cele 54 care erau în funcțiune înainte de dezastrul din 2011. Sondajele de opinie publică indică faptul că opoziția față de o revenire la energia nucleară în Japonia rămâne fermă.

De la alegerea guvernului Abe în decembrie 2012, agenda neo-naționalistă și militaristă a lui Abe a generat numeroase noi proteste pe străzile din Tokyo. Când guvernul a trecut la introducerea unei serii de legi legate de securitate în 2014, zeci de mii de protestatari au ieșit în stradă în fața Dietei Naționale. Pe măsură ce problema nucleară a început să iasă din ciclul de știri și alte probleme i-au luat locul, noul bun simț dezvoltat prin experiențele colective ale mișcării antinucleare a informat un nou val de proteste. Experiența protestului antinuclear a întinerit societatea civilă din Japonia și a format o generație de tineri în politica de stradă. Aceste acțiuni sugerează că o nouă cultură a protestului, vizibilă cel mai clar în aceste acțiuni la scară largă în cartierul guvernamental, a prins rădăcini în Japonia de la dezastrul nuclear de la Fukushima.

Imagine de marcă: One Year Anniversary Demonstration, Chiyoda Ward, 11 martie 2012, toate fotografiile aparțin autorilor.

.