Etiologia tusei este o clasificare arbitrară bazată în mare parte pe durata tusei. Dacă o tuse este prezentă de mai puțin de trei săptămâni, ea este desemnată ca fiind acută. Dacă o tuse este prezentă între 3 și 8 săptămâni, aceasta este desemnată ca fiind subacută. Dacă o tuse este prezentă în prezent mai mult de 8 săptămâni, este desemnată drept cronică.
Cele mai frecvente cauze ale tusei acute la adulți sunt o infecție virală acută a căilor respiratorii superioare, cunoscută și sub numele de răceală comună, și bronșita acută. Bronșita acută este de obicei de etiologie virală, dar infecția bacteriană este sursa în aproximativ 10% din cazuri. Alte cauze comune ale tusei acute includ rinosinuzita acută, tuse convulsivă, exacerbările acute ale tulburării pulmonare obstructive cronice, rinita alergică, astmul, insuficiența cardiacă congestivă, pneumonia, sindroamele de aspirație și embolia pulmonară.
Rinosinuzita acută se caracterizează printr-o inflamație a mucoasei sinusurilor paranazale și reprezintă aproximativ 16 milioane de vizite la cabinet pe an. Se datorează de obicei unei boli virale dacă este prezentă mai puțin de 10 zile, dar poate fi legată de o infecție bacteriană dacă boala este mai lungă de zece zile. Aici este indusă tusea, în primul rând ca răspuns la creșterea producției de mucus și a scurgerii post-nasale.
Pertussis, cunoscută și sub numele de tuse convulsivă, este o boală cu o constatare clinică clasică de episoade paroxistice de tuse intensă care durează până la câteva minute, urmate de o respirație puternică pentru aer. Este o infecție a tractului respirator cu Bordetella pertussis, în care bacteria induce formarea unui exudat mucopurulent sangvin în interiorul tractului respirator. Evoluția generală a infecției pertussis durează până la 6 săptămâni și se caracterizează prin 3 etape: o fază catarală, o fază paroxistică și o fază de convalescență. Faza catarală se caracterizează prin rinoree, strănut, febră scăzută, lăcrimare și congestie nazală. Faza paroxistică apare în decurs de 2 săptămâni de la colonizare și se caracterizează prin episoadele clasice de tuse, urmate de vărsături post-tussive. Faza de convalescență este o stare de tuse cronică ce poate dura săptămâni întregi. Această boală este un diagnostic grav care necesită o atenție promptă, deoarece rămâne una dintre cele mai mari cauze de morbiditate și mortalitate infantilă.
Astmul este o boală complexă în care sistemul imunitar al organismului este hiperreactiv la un stimul de mediu și are ca rezultat inflamația, obstrucția intermitentă a fluxului de aer și hiperreactivitatea bronșică cu constricția căilor respiratorii. Aceasta afectează 26 de milioane de persoane din Statele Unite. La acești pacienți este indusă tusea ca urmare a creșterii secrețiilor mucoase combinate cu îngustarea căilor respiratorii.
Se estimează că exacerbările acute ale bronhopneumopatiei obstructive cronice (BPOC) afectează 32 de milioane de persoane numai în Statele Unite. BPOC este o triadă clasică de bronșită cronică, emfizem și astm. Acești pacienți prezintă o pierdere a elasticității pulmonare, precum și patologii de captare a aerului. Acest lucru îi predispune să dezvolte infecții precum bronșita acută și pneumonia bacteriană. Atunci când apare o exacerbare acută, parenchimul pulmonar devine inflamat și are o hiperreactivitate crescută, ceea ce duce la o constricție a căilor respiratorii, cu un declin ulterior al funcției pulmonare. Aceasta induce o acumulare de secreții purulente și de mucus gros în interiorul bronhiolelor și alveolelor declanșând un răspuns de tuse.
Rinita alergică este o inflamație a mucoasei nazale secundară unei iritații alergice din mediul înconjurător. Această iritație duce la o secreție crescută de mucus și la picurare post-nasală. Scurgerea post-nazală este cea care irită căile respiratorii, stimulând tusea.
Insuficiența cardiacă congestivă este o boală în care eficiența inimii în pomparea sângelui a scăzut până la punctul în care începe să apară congestia de lichid în vasculatură. Cel mai frecvent, această insuficiență începe în ventriculul stâng și în atrii. Congestia de lichid apare apoi în vasculatura pulmonară. Aceasta creează plămâni edematoși, grei, cu un gradient A-a crescut și irită plămânii, stimulând tusea.
Pneumonia are multe etiologii diferite și poate fi virală sau bacteriană. Pneumonia virală duce la inflamarea și iritarea căilor respiratorii, în timp ce pneumonia bacteriană va avea, de asemenea, o secreție mucoasă și purulentă crescută care irită și mai mult căile respiratorii.
Sindroamele de aspirație apar atunci când glota nu se închide suficient în timpul înghițiturii. Acest lucru permite trecerea alimentelor sau a particulelor de lichid în căile respiratorii, mai degrabă decât în esofag. În plus, pentru a fi caustice și iritante, particulele de alimente pot duce la o patologie infecțioasă cunoscută sub numele de pneumonie prin aspirație.
O embolie pulmonară este o patologie în care se formează un embol și se depune în capilarele pulmonare. Cel mai frecvent, acest lucru apare ca o tromboză venoasă profundă în altă parte a corpului, care se dislocă și se deplasează în circulația pulmonară.
Tusea se dezvoltă aici într-un mod similar cu insuficiența cardiacă congestivă. Congestia sângelui apare în zonele dinaintea embolului determinând spații pulmonare edematoase și grele. Acest lucru inflamează și irită spațiile pulmonare. În plus, dacă un embol este suficient de mare și prezent pentru o perioadă suficient de lungă, se poate produce necroza țesutului, eliberând citokine proinflamatorii în spațiile pulmonare, ceea ce agravează și mai mult tusea.
Tusea subacută este cel mai frecvent postinfecțioasă, secundară iritației continue a receptorilor de tuse prin intermediul unei inflamații bronșice sau sinusale în curs sau în curs de rezolvare de la o infecție virală anterioară a căilor respiratorii superioare. Atât tusea acută, cât și cea subacută sunt boli autolimitate care necesită, de obicei, doar măsuri de susținere.
Tusea cronică este un diagnostic mai dificil de elucidat și, de obicei, va necesita trimiterea la un specialist în tuse sau la un pneumolog pentru evaluare. Cauzele posibile includ sindromul de tuse a căilor respiratorii superioare, boala de reflux gastroesofagian, bronșita eozinofilică non-asmatică, bronșita cronică, tusea postinfecțioasă, intoleranța la medicația cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, malignitatea, bolile pulmonare interstițiale, apneea obstructivă a somnului, sinuzita cronică și tusea psihosomatică.
Sindromul de tuse a căilor respiratorii superioare este cea mai frecventă etiologie a tusei cronice. Există un spectru larg de afecțiuni care înglobează această boală, inclusiv rinita alergică, rinita non-alergică, rinosinuzita post-infecțioasă și/sau bacteriană sau virală. În esență, sindromul de tuse a căilor respiratorii superioare este un picurare postnasală de lungă durată care irită căile respiratorii superioare, inducând tusea.
Boala de reflux gastroesofagian reprezintă până la 40% din tusea cronică și apare ca urmare a retropulsiei conținutului acid din stomac în faringe și laringe. Acest lucru duce la iritarea receptorilor laringieni și la microaspirație episodică. Adesea, această boală va avea o tuse care se agravează seara, când pacientul stă întins, deoarece acest lucru permite un reflux mai ușor al stomacului.
Bronșita eozinofilică neasmatică este o boală de hiperreactivitate a bronhiolelor fără constatări clasice de astm și are o componentă eozinofilică crescută care indică un sistem imunitar hiperactiv. Eozinofilia hiperactivă duce la creșterea concentrațiilor de citokine inflamatorii, provocând inflamația și iritarea căilor respiratorii. Astmul eozinofilic diferă de bronșita eozinofilică non-asmatică datorită unei diferențe de localizare a mastocitelor în peretele căilor respiratorii. Infiltrarea mușchilor netezi apare în astmul tipic, cu îngustarea căilor respiratorii ca rezultat. În bronșita eozinofilică non-asmatică există o infiltrație epitelială care irită direct receptorii tusei.
Bronșita cronică este prin definiție o tuse care a fost prezentă mai mult de 3 luni consecutiv pe parcursul a 2 ani. O tuse este frecvent prezentă aici ca urmare a secrețiilor mucoase excesive care cauzează obturarea mucoasă a căilor respiratorii. O componentă inflamatorie a fost, de asemenea, sugerată în această etiologie. Bronșita cronică nu are o componentă infecțioasă; cu toate acestea, predispune pacientul să aibă infecții bacteriene care pot agrava boala creând o buclă de feedback pozitiv al tusei.
Tusea postinfecțioasă apare din cauza sensibilității crescute a receptorilor de tuse și a hiperreactivității bronșice temporare în timpul recuperării după o infecție pulmonară mai gravă. Aceasta este probabil în strânsă legătură cu leziunile epiteliale dezvoltate în urma patologiei inițiale.
Varianta de astm cu tuse se prezintă în primul rând cu tuse, nu cu wheezes ca în astmul tipic. Acești pacienți vor avea spirometrie normală la momentul inițial, dar provocare la metacolină pozitivă, atunci când sunt testați. Acesta trebuie suspectat dacă tusea este neproductivă, repetitivă, apare zi și noapte și este exacerbată de exercițiile fizice, de aerul rece sau de o infecție a căilor respiratorii superioare. Căutați antecedente familiale pozitive sau variații sezoniere. Se crede că acest lucru se datorează faptului că receptorii tusei sunt mai răspândiți în căile respiratorii proximale și scad în densitate pe măsură ce căile respiratorii devin mai mici. Prin urmare, în varianta de astm cu tuse, inflamația este mai proeminentă în căile respiratorii proximale, unde este stimulată tusea, și mai puțin la nivel distal, unde inflamația și îngustarea ar provoca respirație șuierătoare și dispnee. Tratamentul este același pentru varianta de astm cu tuse ca și în cazul astmului tipic.
Malformația malignă poate provoca un efect de masă cu obstrucție fizică sau colaps al căilor respiratorii, inducând astfel acumularea de mucus și infecții secundare, pe lângă iritarea receptorilor tusei în mod direct. În plus, unele cancere pot avea efecte de secreție în căile respiratorii.
Bolile pulmonare interstițiale sunt un grup mare de afecțiuni care determină cicatrizarea și întărirea progresivă a țesutului pulmonar. Acestea apar ca urmare a expunerii pe termen lung la diverse materiale periculoase, cum ar fi azbestul, siliconul, praful de cărbune, radiațiile sau metalele grele. Acest lucru este adesea legat de locul de muncă, cum ar fi în cazul lucrătorilor din centralele nucleare, al minerilor de cărbune, al lucrătorilor care lucrează la sablare și altele asemenea. Unele tipuri de boli autoimune, inclusiv artrita reumatoidă, sclerodermia, dermatomiozita și polimiozita, boala mixtă a țesutului conjunctiv, sindromul Sjogren și sarcoidoza, pot provoca boli pulmonare interstițiale. În plus, poate apărea fibroza pulmonară idiopatică.
Apneea obstructivă în somn se caracterizează printr-o obstrucție parțială sau completă a căilor respiratorii în mod tranzitoriu în timpul somnului. Această creștere a rezistenței căilor respiratorii determină un spasm reflexiv al mușchilor diafragmatici și toracici și tuse pentru a deschide căile respiratorii obstrucționate și a trage aerul în plămâni. Acest lucru apare de obicei ca urmare a musculaturii laxe a faringelui sau din cauza greutății crescute a gâtului care prăbușește faringele la persoanele obeze.
Sinuzita cronică tuse indusă în mod cronic ca urmare a unei inflamații și iritații prelungite a mucoasei sinusale și nazale cu descărcare purulentă secundară unui agent patogen bacterian. Aceasta apare ca urmare a sinuzitei acute recurente care permite dezvoltarea agenților patogeni anaerobi facultativi, cum ar fi Staphylococcus aureus, Staphylococcus epidemici și alte organisme gram-negative.
Tusea psihosomatică este rareori diagnosticată și ca etiologie trebuie evitată, cu excepția cazului în care nu poate fi elucidată nicio altă explicație. Este vorba de actul de a tuși ca un obicei mai degrabă decât ca parte a unui proces de boală. Poate fi învățată ca un obicei sau parte a unei afecțiuni psihologice subiacente.
.