C. Infecția cu C. Difficile

Overview

Diarreea este un efect secundar frecvent al antibioticelor, apărând în 10-20% din cazuri. De obicei, se ameliorează atunci când antibioticele sunt oprite. Infecția cu Clostridium difficile (CDI) se datorează unei bacterii producătoare de toxine care provoacă o formă mai severă de diaree asociată antibioticelor. Boala variază de la diaree ușoară până la o inflamație severă a colonului care poate fi chiar fatală. CDI apare, de obicei, atunci când persoanele au luat antibiotice care modifică bacteriile normale ale colonului, permițând bacteriei C. difficile să se dezvolte și să-și producă toxinele. Începând cu anul 2000, s-a înregistrat o creștere dramatică a numărului și gravității cazurilor de infecție cu C. difficile (CDI) în SUA, Canada și alte țări. C. difficile este o bacterie gram pozitivă. Această bacterie se găsește peste tot în mediul înconjurător și produce spori de care este greu de scăpat. C. difficile produce două toxine principale – toxinele A și B – care provoacă inflamații în colon.

Factori de risc

Factorul de risc major pentru CDI este administrarea de antibiotice în ultimele câteva săptămâni, dar uneori apare chiar și fără utilizarea anterioară a antibioticelor. Antibioticele cu risc ridicat sunt clindamicina, cefalosporinele și chinolonele (de exemplu, ciprofloxaxina, levofloxacina). Principalii factori de risc sunt vârsta înaintată, sistemul imunitar slăbit, faptul de a avea alte boli și de a fi internat într-un spital sau într-un centru de îngrijire pe termen lung. Cu toate acestea, chiar și persoanele sănătoase care nu au luat antibiotice pot dezvolta CDI. Pacienții cu boli inflamatorii intestinale (boala Crohn sau colită ulcerativă) au o probabilitate mai mare de a face CDI și pot fi mai bolnavi decât pacienții care suferă doar de boli inflamatorii intestinale sau doar de CDI. Multe studii au sugerat, de asemenea, că utilizarea medicamentelor de suprimare a acidului (inhibitori ai pompei de protoni) poate crește riscul de CDI. Persoanele pot lua C. difficile prin ingerarea sporilor care se găsesc peste tot în mediul înconjurător, în special în spitale. Persoanele infectate excretă spori, iar transmiterea între pacienții din spitale a fost bine documentată.

Simptomele

Simptomele de CDI pot varia. Diareea este cel mai frecvent simptom; este de obicei apoasă și, rareori, sângeroasă, și poate fi asociată cu dureri abdominale crampoase. Simptomele asociate sunt stare de rău, febră, greață și vărsături. Semnele de boală severă includ febră și distensie și/sau sensibilitate abdominală.

Screening/Diagnostic

Infecția cu C. difficile necesită documentarea prezenței toxinei în scaune, de obicei prin testarea genei care produce toxina B, folosind o metodă numită PCR. Aceasta este foarte sensibilă, astfel încât nu ar trebui să fie utilizată pentru a testa scaunele solide, deoarece aceasta este probabil o stare de purtător. Un test mai vechi este un test imunoenzimatic pentru toxina A și B, dar este mai puțin sensibil.

Tratament

În primul rând, ar fi ideal să se oprească antibioticul care a dus la infecție în primul rând. Totuși, acest lucru nu este întotdeauna posibil, deoarece unele infecții, cum ar fi infecțiile osoase sau cardiace severe, au nevoie de antibiotice pe termen lung. În cazul în care simptomele sunt ușoare, se recomandă metronidazol 500 mg, de trei ori pe zi, timp de zece zile. Dacă nu se pot tolera efectele secundare ale metronidazolului sau la începutul sarcinii, când acesta nu este recomandat, tratamentul alternativ este vancomicina 125 mg, de patru ori pe zi, timp de zece zile. În cazul în care pacientul nu se ameliorează după câteva zile de metronidazol, se recomandă trecerea la vancomicină. Fidaxomicina este un antibiotic nou care pare echivalent cu vancomicina, dar este mult mai scump. Medicamentele antidiareice nu trebuie folosite niciodată pentru CDI, deoarece încetinirea unui colon inflamat poate duce la o complicație severă numită megacolon toxic.

Pacienții cu boală severă pot să nu aibă diaree dacă colonul lor este foarte inflamat. Ei sunt de obicei foarte bolnavi, cu febră, dureri abdominale severe și sensibilitate. În astfel de cazuri, vancomicina orală este cea mai bună alegere. Uneori se adaugă și metronidazol intravenos. La unii pacienți, CDI este atât de severă încât antibioticele nu funcționează. Când se întâmplă acest lucru, poate fi necesară o intervenție chirurgicală de extirpare a colonului pentru a salva viața persoanei.

În timp ce antibioticele sunt eficiente în tratarea majorității cazurilor de CDI, simptomele reapar după terminarea tratamentului în 10-20% din cazuri. Aceasta se numește CDI recurentă și apare de obicei la 1-2 săptămâni după întreruperea tratamentului. După o recidivă, șansa apariției altor recidive urcă la 40-60%, poate pentru că se folosește un antibiotic pentru a trata o boală cauzată de antibiotice. Presupunem că bacteriile normale ale colonului nu au avut șansa de a se recoloniza. Un tratament obișnuit este administrarea de vancomicină în regim pulsatoriu – administrarea într-o zi, dar sărind apoi peste o zi și mărind numărul de zile dintre doze. Poate că acest lucru permite bacteriilor normale să revină în zilele „fără antibiotic”. Totuși, cel mai eficient tratament este transplantul de microbiotă fecală (FMT), cunoscut și sub numele de transplant de scaun. În cadrul studiilor, acesta a fost eficient la peste 90% dintre pacienții care au primit tratamentul și s-a dovedit a fi eficient cu ajutorul mai multor studii controlate randomizate.

Prevenție

Politicile antibiotice înțelepte, prin utilizarea agenților cu spectru îngust atunci când sunt direcționați și evitarea utilizării inutile a antibioticelor cu spectru larg, sunt esențiale în prevenirea CDI. Curățarea mediului este importantă – în special spălarea mâinilor cu apă și săpun, deoarece gelurile cu alcool nu inactivează sporii. În spitale, toți cei care intră în camera unui pacient cu CDI ar trebui să poarte halat, mănuși și să folosească echipament de unică folosință.

Autor(i) și data/data publicării

Christina M. Surawicz, MD, MACG, University of Washington School of Medicine, Seattle, WA – Publicat în decembrie 2012. Actualizat în iulie 2016

Return to Top

.

Lasă un comentariu