The New Yorker, 27 martie 1995 P. 110
ȘTIRI & MURMURĂREȘTI despre faptul că a auzit o femeie cerând ca un bărbat prostituat să se întâlnească cu ea. Scriitorul și soția sa luau cina în apartamentul unor prieteni care au un copil. Copilul dormea. Lângă masa la care stăteau, prietenii noștri aveau unul dintre acele monitoare care le permit părinților să-și audă copilul dacă acesta se trezește. Habar nu am când au început oamenii să folosească aceste dispozitive, dar cred că până acum toată lumea este suficient de familiarizată cu ele pentru a ști că este la fel de probabil să transmită apelul radio al unui șofer de taxi țigănesc ca și un copil care plânge. Povestește că a auzit o femeie vorbind la telefon cu serviciul de escortă. Unul dintre prietenii scriitorului a spus: „Asta e femeia din 8-C! Asistenta juridică cu cocker spaniel! Știam eu că recunosc vocea aceea!”. „Sunt îmbrăcată ca o prostituată ieftină”, i-a spus la telefon femeia de pe baby monitor unei prietene pe care a sunat-o după ce a sunat la serviciul de escortă și a adăugat că era timpul ca ea să plece. Apartamentul în care se afla scriitoarea se afla la etajul patru. A coborât în fugă scările și a așteptat. Când ușile liftului s-au deschis, ea s-a îndreptat spre scriitor. Avea poate cincizeci de ani. Fața ei era lungă și subțire și puțin încordată. Avea pe ea o haină de blană ținută strâns închisă cu o mână la gât, avea picioare subțiri și purta ciorapi negri și tocuri. Culoarea din obraji și din jurul ochilor avea nevoie de ceva timp în fața unei oglinzi. Scriitorul și-a imaginat-o așteptând-o pe prostituată afară, pe strada 42. De fiecare dată, chipul ei devenea din ce în ce mai greu de reținut, până când, în cele din urmă, nu a mai putut să și-l imagineze și s-a întors sus, la petrecere.
Vezi articolul
.