Organele artificiale cuprind dispozitive medicale complexe care au funcții mecanice sau biochimice active, cum ar fi inima, plămânii, rinichii, ficatul, pancreasul sau organele neurosenzoriale. Organele artificiale pot fi fie implantate chirurgical, fie extracorporale (în care sângele este procesat temporar în afara corpului pacientului). Deși gama de dispozitive care constituie organe artificiale este în prezent limitată în ceea ce privește utilizarea clinică, cercetări și dezvoltări considerabile au implicat dispozitive care au funcții mecanice, biologice sau de schimb de masă active. În această extensie logică a științei biomaterialelor, numită adesea inginerie tisulară, celulele sunt fie transplantate, fie induse în receptor prin implantarea unui substrat resorbabil adecvat sau a unui substrat permanent. Insuficiența cardiacă congestivă este singura clasă de boli cardiace a cărei incidență a continuat să crească. Inimile artificiale totale (TAH) și dispozitivele de asistență ventriculară (VAD) oferă cel mai mare potențial de a satisface această nevoie clinică, oferind asistență sau înlocuire cardiacă permanentă. Proiectele inițiale ale TAH-urilor s-au axat pe imitarea inimii naturale. Toate TAH-urile trebuie să îndeplinească criterii specifice necesare pentru o aplicare cu succes la om. Aceste domenii de proiectare sunt (1) volumul adecvat de pompare a sângelui necesar pentru a satisface nevoile fiziologice ale primitorului, (2) alinierea anatomică adecvată în raport cu structurile primitorului care transportă sângele care intră și iese din TAH, (3) lipsa interferenței cu alte organe și menținerea capacității de a se apropia de structurile peretelui toracic și (4) evitarea oricăror complicații cauzate direct sau indirect de TAH.
.