CELE CINCI ETAPE ale…. Popular cunoscut sub acronimul DABDA Pierderea unei persoane dragi (persoană sau animal de companie), Diagnosticarea unei boli cronice, Divorțul, Moartea sau Doliul Modelul Kübler-Ross, sau cele Cinci Etape ale Doliului, postulează o serie de emoții trăite de bolnavii în fază terminală înainte de deces, în care cele cinci etape sunt: negarea, furia, negocierea, depresia și acceptarea. Modelul celor cinci stadii ale durerii a fost introdus pentru prima dată de psihiatrul elvețian Elisabeth Kübler-Ross în cartea sa din 1969, On Death and Dying (Despre moarte și moarte), și a fost inspirat de munca sa cu pacienții în fază terminală. Kübler-Ross a fost motivată de lipsa unui program de studiu în școlile de medicină pe tema morții și a morții. Proiectul ei de la Universitatea din Chicago a evoluat într-o serie de seminarii care, împreună cu interviuri cu pacienți și cercetări anterioare, au devenit fundamentul cărții sale. De la publicarea cărții On Death and Dying (Despre moarte și moarte), modelul Kübler-Ross a fost acceptat de publicul larg. Kübler-Ross a remarcat mai târziu în viață că etapele nu sunt o progresie liniară și previzibilă și că a regretat că le-a scris într-un mod care a fost înțeles greșit. Mai degrabă, ele sunt o colaționare a cinci experiențe comune pentru cei triști/îngrijorați/îndurerați/îndurerați, care pot apărea în orice ordine, dacă nu chiar deloc.
Denegarea – Prima reacție este negarea. În acest stadiu, indivizii cred că diagnosticul este cumva greșit și se agață de o realitate falsă, preferabilă.
Furie – Când individul recunoaște că negarea nu poate continua, el devine frustrat, în special față de persoanele apropiate. Anumite răspunsuri psihologice ale unei persoane care trece prin această fază ar fi: „De ce eu? Nu este corect!”; „Cum poate să mi se întâmple mie așa ceva?”; „Cine este de vină?”; „De ce s-ar întâmpla asta?”.
Bargaining – Cea de-a treia etapă implică speranța că individul poate evita o cauză a durerii. De obicei, negocierea pentru o viață prelungită se face în schimbul unui stil de viață reformat. Persoanele care se confruntă cu traume mai puțin grave pot negocia sau căuta un compromis. De exemplu: „Aș da orice ca să-l am înapoi”. Sau: „Dacă îmi luați acest diagnostic, promit să fiu o persoană mai bună!”
Depresia – „Sunt atât de trist, de ce să mă deranjez cu ceva?”; „Voi muri în curând, așa că ce rost are?”; „Mi-e dor de persoana iubită, de ce să continui?”; „Mi-e dor de persoana iubită, de ce să continui?” În timpul celei de-a patra etape, individul este disperat de recunoașterea mortalității sale. În această stare, individul poate deveni tăcut, poate refuza vizitatorii și își petrece o mare parte din timp abătut și posomorât.
Acceptare – „Va fi bine.”; „Nu mă pot lupta cu ea; aș putea la fel de bine să mă pregătesc pentru ea.”. În această ultimă etapă, indivizii îmbrățișează mortalitatea sau viitorul inevitabil, sau pe cel al unei persoane dragi, sau alt eveniment tragic. Persoanele aflate pe moarte îi pot precede pe supraviețuitori în această stare, care vine de obicei cu o viziune calmă, retrospectivă pentru individ și o stare stabilă a emoțiilor. Kübler-Ross și-a extins ulterior modelul pentru a include orice formă de pierdere personală, cum ar fi moartea unei persoane dragi, pierderea unui loc de muncă sau a unui venit, o respingere majoră, sfârșitul unei relații sau divorțul, dependența de droguri, încarcerarea, apariția unei boli sau a unei afecțiuni cronice, un diagnostic de infertilitate și chiar pierderi minore, cum ar fi pierderea unei asigurări. Chiar și fanii sportului trec printr-un astfel de proces dacă echipa lor favorită pierde un meci important, precum și susținătorii unui candidat învins în alegeri.