Common Law

Semnificația Common Law

Common Law este un termen folosit pentru a se referi la legea care este dezvoltată prin decizii ale instanțelor de judecată, mai degrabă decât bazându-se doar pe legi sau regulamente. Cunoscută și sub numele de „jurisprudență” sau „cazuistică”, common law oferă un fundal contextual pentru multe concepte juridice. Legislația comună variază în funcție de jurisdicție, dar, în general, hotărârea unui judecător este adesea folosită ca bază pentru a decide în cazuri similare viitoare. Pentru a explora acest concept, luați în considerare următoarea definiție a common law.

Definiția common law

Nume

1. Legi care se bazează pe decizii ale instanțelor de judecată sau ale tribunalelor, care guvernează deciziile viitoare privind cazuri similare.

Origine

1300-1350 Middle English

Ce este Common Law

Common law se referă adesea la legile care se bazează pe obiceiurile și principiile societății, care sunt folosite în deciziile instanțelor de judecată în situații care nu sunt acoperite de statutele de drept civil. Aceste decizii stabilesc un precedent care trebuie aplicat în cazurile viitoare pe același subiect.

În timp ce termenul de common law este folosit pentru a se referi la principiile aplicate în deciziile judecătorești, un sistem de common law se referă la un sistem juridic care acordă o mare importanță deciziilor judiciare luate în cazuri similare anterioare. În Statele Unite, dreptul comun, sau precedentul, este utilizat pentru a contribui la asigurarea unor rezultate similare în cazuri similare. Instanțele judecătorești sunt obligate să respecte deciziile instanțelor superioare în chestiuni similare, conform unui principiu de „stare decisis”. În cazul în care instanța stabilește că un caz este fundamental diferit de cazurile anterioare audiate de alte instanțe, este probabil ca decizia sa să creeze un precedent pentru cazurile viitoare pe această temă.

Istoria dreptului comun

Dreptul comun este un termen care a fost folosit inițial în secolul al XII-lea, în timpul domniei lui Henric al II-lea al Angliei. Domnitorul a înființat tribunale laice, cu scopul de a stabili un sistem unificat de soluționare a problemelor juridice. Judecătorii regelui din aceste tribunale respectau deciziile celorlalți, astfel de decizii creând o lege „comună” unificată în întreaga Anglie. Precedentele stabilite de tribunale de-a lungul secolelor al XII-lea și al XIII-lea se bazau adesea pe tradiție și obiceiuri și au devenit cunoscute sub numele de sistem de „common law”.

Common law în Statele Unite datează de la sosirea coloniștilor, care au adus cu ei sistemul de drept cu care erau cel mai familiarizați. După Revoluția Americană, statele nou formate au adoptat propriile forme de common law, separate de legea federală.

Sisteme de common law vs. drept civil statutar

Sistemele de common law și dreptul civil statutar diferă în multe feluri. Hotărârile într-un sistem de common law se bazează în mare măsură pe deciziile anterioare luate în cazuri similare. Hotărârile într-un sistem de drept statutar se bazează în principal pe legi statutare. Acest lucru face ca metoda prin care legile să fie dezvoltate și adoptate. În timp ce legile comune se dezvoltă în timp, pe măsură ce se iau decizii judiciare și sunt utilizate în decizii viitoare, acestea nu devin, în general, legi statutare care să poată fi puse în aplicare de către agențiile de aplicare a legii sau de aplicare a legii. Este nevoie de timp pentru ca influența legilor comune să se răspândească și să devină cunoștințe comune.

Legile statutare, pe de altă parte, se bazează pe procesul legislativ, în care legile și ordonanțele sunt elaborate și votate de reprezentanții poporului. Odată ce aceste noi legi intră în vigoare, ele pot fi puse în aplicare de către agențiile guvernamentale sau de aplicare a legii, iar litera legii este, de obicei, aplicată în instanță. Deoarece dreptul comun se bazează pe opinia judecătorească, părțile la un proces civil pot face comparații între cazurile care au creat precedente. Dreptul statutar nu permite comparații. De exemplu, legile statutare civile reglementează aspecte precum termenele și statutele de prescripție, daunele bănești permise și sentințele.

Multe țări se bazează fie pe sistemul de common law, fie pe un sistem de drept civil statutar. În Statele Unite, sistemul judiciar este o combinație a celor două, legile statutare fiind aplicate acolo unde este cazul, cerând în același timp instanțelor să adere la precedent în stabilirea cazurilor care nu sunt guvernate de lege.

Comunalitatea federală

Utilizarea common law de către instanțele federale este limitată la soluționarea cazurilor federale. Deși, în anumite circumstanțe, o instanță federală poate avea competența de a judeca o cauză în temeiul dreptului statal (cunoscută sub numele de „jurisdicție de diversitate”), aceasta nu poate crea sau aplica common law sau precedent federal pentru a decide o cauză în temeiul dreptului statal. Mai degrabă, un judecător federal care audiază un astfel de caz trebuie să apeleze la precedentul de drept statal.

Exemple de drept comun

La 27 iulie 1934, Harry Tompkins se plimba pe o potecă îngustă lângă liniile de cale ferată Erie Railroad din Hughestown, Pennsylvania. În timp ce se apropia un tren, ceva care ieșea din unul dintre vagoane l-a lovit pe Tompkins și l-a doborât, făcând ca brațul său să fie strivit sub o roată de tren. Trenul era exploatat de o corporație înregistrată în New York, așa că Tompkins a intentat un proces civil la tribunalul districtual federal.

Judecătorul tribunalului districtual care a judecat cazul a urmat legislația federală în vigoare la acea vreme, aplicând în acest caz dreptul comun federal, mai degrabă decât dreptul comun al statului Pennsylvania sau New York. Common law-ul federal a aplicat un standard de „neglijență obișnuită” atunci când a determinat ce nivel de îngrijire datorează calea ferată persoanelor care nu sunt angajate de aceasta. Dreptul comun din statul Pennsylvania, unde a avut loc accidentul, specifică faptul că calea ferată are o obligație de diligență de „neglijență gratuită” față de cei care încalcă proprietatea, ceea ce necesită dovada unui nivel mai mare de neglijență. Instanța a dat dreptate lui Tompkins și i-a acordat daune-interese.

Înainte de cazul Tompkins v. Erie Railroad, se stabilise deja că, atunci când un caz este judecat la o instanță federală în diversitate, ceea ce înseamnă că dosarul este depus la o instanță federală pentru că traversează jurisdicțiile statului, trebuie să se aplice legea statutară a statului respectiv. Cu toate acestea, se stabilise, de asemenea, că o instanță federală care audiază un caz în diversitate nu este obligată să aplice dreptul comun al statului, sau precedentul, în cazul respectiv.

Căile ferate au făcut apel la curtea de apel, apoi la Curtea Supremă a SUA. După ce a analizat cazul, Curtea Supremă a decis că instanța districtuală federală nu avea autoritatea de a crea dreptul comun federal atunci când analizează pretențiile de drept statal în diversitate, ci trebuie să aplice dreptul comun statal.

Acest subiect a fost destul de important, deoarece a fost un efort al Curții Supreme de a aborda problema „forum shopping”, în care reclamanții în cazuri care traversează jurisdicții își duc cazul în statul sau jurisdicția ale cărei legi le-ar oferi cel mai mare avantaj. Prin această decizie, Curtea a răsturnat procedurile civile federale, creând un mandat conform căruia dreptul comun federal ar trebui să fie aplicat numai în cazurile strict federale, și nu în cazurile de diversitate.

Termeni și probleme juridice conexe

• Afirmație – A confirma decizia unei instanțe inferioare.
• Precedent obligatoriu – O regulă sau un principiu stabilit de o instanță, pe care alte instanțe sunt obligate să îl urmeze.
• Proces civil – Un proces intentat în instanță atunci când o persoană pretinde că a suferit o pierdere din cauza acțiunilor unei alte persoane.
• Pârât – O parte împotriva căreia a fost intentat un proces în instanța civilă sau care a fost acuzată de, sau este acuzată de, o crimă sau infracțiune.
• Jurisdicție de diversitate – Competența unei instanțe federale din SUA de a judeca o cauză între rezidenți din state diferite, dacă aceasta atinge un anumit prag monetar specificat.
• Jurisdicție – Autoritatea legală de a judeca cauze juridice și de a pronunța hotărâri judecătorești; regiunea geografică a autorității de a aplica justiția.
• Reclamant – O persoană care inițiază o acțiune în justiție împotriva unei alte persoane sau entități, cum ar fi într-un proces civil sau într-o procedură penală.
• Stare Decisis – Principiul conform căruia cazurile bazate pe fapte similare ar trebui să fie soluționate în mod consecvent, cu rezultate similare.