ABSTRACT
Printre numeroasele tradiții intelectuale indigene din Asia de Sud, tradiția Jaina sau Jainistă se distinge printr-o serie de aspecte importante. Nu în ultimul rând, printre acestea se numără viziunea sa asupra conștiinței ca fiind inerentă tuturor ființelor vii. Potrivit tradiției jainiste, nu numai că toate ființele vii sunt posesoare de conștiință, dar această conștiință este, de asemenea, în fiecare ființă, potențial infinită în extensie. Într-adevăr, scopul soteriologic final al căii jainiste, ca practică spirituală, presupune atingerea unei conștiințe unice, absolute (kevala jñāna), în care practicantul realizează o stare de omnisciență propriu-zisă. Obținerea acestei stări este considerată, în tradiția jainistă, ca fiind o realizare extrem de dificilă, care necesită multe vieți de practică ascetică riguroasă. Pentru ființele care nu au atins această stare – marea majoritate a ființelor din cosmos – conștiința este realizată doar într-un mod relativ, care depinde de cantitatea și tipul de karma la care este legată o anumită ființă. Karma este văzută în tradiția jainistă ca un tip de materie care aderă la o ființă vie, sau jīva, și întunecă potențialul infinit inerent acelei ființe, dând astfel naștere la marea varietate de organisme care există în lume. Această înțelegere jainistă a conștiinței dă naștere unui set de doctrine – doctrinele jainiste ale relativității – care se numără printre cele mai importante contribuții ale tradiției jainiste la filosofia mondială. Aceste doctrine – anekāntavāda, nayavāda și syādvāda – au implicații profunde pentru discursurile privind dialogul interreligios și pluralismul religios. Intelectualii Jain din perioada modernă au început să exploreze aceste implicații, la fel ca și autori din afara tradiției Jain care simpatizează cu abordarea sa asupra adevărului. Aceasta este o abordare care afirmă relativitatea perspectivelor, dar evită un relativism sceptic care ar nega posibilitatea de a înțelege vreodată adevărul.