În concluzie, situațiile de urgență și conflictele pot avea un impact asupra dezvoltării copiilor în felul următor:
- Fizic: exacerbarea problemelor medicale, dureri de cap, oboseală, plângeri fizice inexplicabile.
- Cognitiv: probleme de concentrare, preocupare cu evenimentul traumatic, vise sau coșmaruri recurente, punerea sub semnul întrebării a convingerilor spirituale, incapacitatea de a procesa evenimentul.
- Emoțional: depresie sau tristețe, iritabilitate, furie, resentimente, disperare, deznădejde, sentimente de vinovăție, fobii, preocupări legate de sănătate, anxietate sau teamă.
- Social: conflicte sporite cu familia și prietenii, probleme de somn, plâns, modificări ale apetitului, retragere socială, vorbind în mod repetat despre evenimentul traumatic, refuzul de a merge la școală, joc repetitiv.
Impactul asupra sarciniiEdit
Cercetarea arată că factorii și experiențele de mediu pot modifica constituția genetică a unui copil în curs de dezvoltare. Expunerea la stres prelungit, la toxine de mediu sau la deficite nutriționale modifică chimic genele fătului sau ale copilului mic și pot modela dezvoltarea individului în mod temporar sau permanent. Violența și depresia maternă pot, de asemenea, să afecteze dezvoltarea copilului și sănătatea mintală. Atunci când trauma apare în momente critice de dezvoltare pentru făt sau copilul mic, impactul asupra celulelor specializate pentru organe precum creierul, inima sau rinichii poate duce la o subdezvoltare cu implicații pe viață pentru sănătatea fizică și mentală. De exemplu, un studiu privind Irakul a arătat că rata malformațiilor cardiace la naștere în Fallujah este de 13 ori mai mare decât cea constatată în Europa. Iar pentru defectele la naștere care implică sistemul nervos, rata a fost calculată ca fiind de 33 de ori mai mare decât cea constatată în Europa pentru același număr de nașteri. Stresul prelungit în timpul sarcinii sau al copilăriei timpurii poate fi deosebit de toxic și, în absența unor relații de protecție, poate duce, de asemenea, la modificări genetice permanente în celulele cerebrale în curs de dezvoltare. Dovezile au arătat că toxinele și stresul de la mamă traversează placenta și ajung în cordonul ombilical, ceea ce duce la nașterea unor copii prematuri și cu greutate mică la naștere. De asemenea, traumele provocate de conflicte pot afecta femeile însărcinate și sănătatea emoțională ulterioară a copiilor lor. În plus, bebelușii mamelor foarte stresate și îngrijorate prezintă un risc mai mare de a se naște mici sau prematur.
Impactul asupra dezvoltării copiluluiEdit
Reacțiile copiilor la situațiile de urgență fluctuează în funcție de vârstă, temperament, genetică, probleme preexistente, abilități de a face față și competențe cognitive, precum și de doza de urgență. Deși se spune că majoritatea copiilor își revin în timp, dacă reacțiile de urgență sunt lăsate netratate, acestea pot avea un impact negativ semnificativ asupra dezvoltării sociale, emoționale, comportamentale și fizice a copiilor.
Vârsta de 6 ani și mai micăEdit
În țările afectate de conflicte, rata medie de mortalitate pentru copiii sub 5 ani este mai mult decât dublă față de rata din alte țări. În medie, doisprezece copii din o sută mor înainte de a împlini vârsta de 5 ani, față de șase din o sută. Reacțiile obișnuite în rândul acestei grupe de vârstă sunt: suferință severă de separare, plâns, agățare, imobilitate și/sau mișcări fără țintă, scâncete, țipete, tulburări de somn și de alimentație, coșmaruri, teamă, comportamente regresive, cum ar fi suptul degetului mare, udatul patului, pierderea controlului intestinului/ vezicii urinare, incapacitatea de a se îmbrăca sau de a mânca fără ajutor și teama de întuneric, de aglomerație și de a fi lăsat singur.
În timpul unei investigații a relației dintre expunerea la raidurile și bombardamentele de zi și problemele comportamentale și emoționale ale copiilor palestinieni, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, din Fâșia Gaza, copiii au manifestat probleme de somn, concentrare slabă, comportament de căutare a atenției, dependență, accese de furie și frică crescută. Mamele copiilor palestinieni de grădiniță au raportat o funcționare psihosocială și emoțională grav afectată la copiii lor. Thabet et al. au examinat problemele comportamentale și emoționale a 309 preșcolari palestinieni și au constatat că expunerea directă și indirectă la traume de război a crescut riscul de sănătate mintală precară. Zahr și colab., într-un studiu privind efectul războiului asupra preșcolarilor libanezi, au constatat mai multe probleme la copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani expuși la bombardamente intense pe o perioadă de 2 ani decât la un grup de control care trăia fără această amenințare. Potrivit lui Yaktine, 40 de mame din medii socio-economice diferite în timpul războiului civil din Beirut au raportat că copiii lor preșcolari au devenit mai anxioși și mai temători în legătură cu bombardamentele și exploziile. După atacurile cu rachete Scud, copiii preșcolari israelieni strămutați au manifestat agresivitate, hiperactivitate și comportament de opoziție și stres. Această situație a fost comparată cu cea a copiilor care nu au fost strămutați și, în ciuda unei scăderi continue a severității simptomelor, factorii de risc identificați la scurt timp după Războiul din Golf au continuat să își exercite influența asupra copiilor la cinci ani după expunerea traumatică.
Vârste cuprinse între 6 și 11 aniEdit
Simptomele comune în această categorie de vârstă includ gânduri și imagini tulburătoare, coșmaruri, tulburări de alimentație și de somn, noncomplianță, iritabilitate, retragere extremă, izbucniri de furie și bătăi, comportament disruptiv, incapacitatea de a fi atent, temeri iraționale, comportament regresiv, depresie și anxietate, sentiment de vinovăție și amorțeală emoțională, agățare excesivă, dureri de cap, greață și probleme de vedere sau de auz. Evenimentele traumatice trăite înainte de vârsta de 11 ani au de trei ori mai multe șanse de a duce la dificultăți emoționale și comportamentale grave decât cele trăite mai târziu în viață. Potrivit Centrului Palestinian de Consiliere, Salvați Copiii, chiar și la șase luni după demolarea caselor lor, copiii palestinieni mici sufereau de retragere, plângeri somatice, depresie/anxietate, dureri inexplicabile, probleme de respirație, dificultăți de atenție și comportament violent. Le era teamă să meargă la școală, aveau probleme de relaționare cu alți copii și un atașament mai mare față de îngrijitori. Ca urmare, părinții au raportat o deteriorare a rezultatelor școlare și a capacității de a studia. Al-Amine și Liabre au arătat că 27,7 % dintre copiii libanezi cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani sufereau de simptome de PTSD, precum și de probleme de somn, agitație, dificultăți de concentrare și conștientizare excesivă a evenimentelor legate de războiul libanezo-israelian din 2006. Mulți copii din Sudan și din nordul Ugandei, care au fost forțați să asiste la torturarea și asasinarea unor membri ai familiei, au prezentat întârzieri în creștere, tulburări de stres post-traumatic și alte tulburări legate de traume.
DizabilitățiEdit
Copiii cu dizabilități sunt afectați în mod disproporționat de situațiile de urgență, iar mulți dintre ei ajung să aibă dizabilități în timpul dezastrelor. Copiii cu dizabilități pot suferi din cauza pierderii dispozitivelor lor de asistență, a pierderii accesului la medicamente sau la servicii de reabilitare și, în unele cazuri, a pierderii persoanei care îi îngrijește. În plus, copiii cu handicap tind să fie mai vulnerabili la abuz și violență. Cercetările UNICEF indică faptul că violența împotriva copiilor cu dizabilități are loc la rate anuale de cel puțin 1,7 ori mai mari decât în cazul colegilor lor sănătoși. Copiii mici cu handicap care trăiesc în situații de conflict sunt mai vulnerabili, iar problemele fizice, psihologice sau emoționale care rezultă sunt mai mari. Aceștia sunt, de asemenea, mai susceptibili de a dezvolta probleme de sănătate emoțională și mentală în timpul situațiilor de urgență din cauza lipsei de mobilitate, de tratament și de medicamente sau din cauza foametei. Comitetul permanent interagenții (IASC) recunoaște că copiii cu dizabilități preexistente sunt mai vulnerabili la rele tratamente, discriminare, abuz și sărăcie. Copiii cu dizabilități de mobilitate, de vedere și de auz sau cu deficiențe intelectuale se pot simți deosebit de vulnerabili dacă o situație de urgență duce la mutarea școlii și la învățarea unor noi rutine zilnice. În timpul situațiilor de urgență, distanțele lungi și nesigure până la școală, lipsa clădirilor cu facilități și echipamente adecvate și a cadrelor didactice cu calificări minime, sunt susceptibile de a fi provocări copleșitoare pentru copiii mici cu dizabilități pentru a fi înscriși la grădiniță și educație timpurie.
Diferențe de genEdit
Câteva cercetări arată că fetele prezintă niveluri mai mari de stres decât băieții în legătură cu situațiile stresante și sunt considerate la un risc mai mare în situații de război și teroare. Alte cercetări au constatat că fetele manifestă mai multă îngrijorare, anxietate și tulburări depresive, precum și simptome PTSD, în timp ce băieții prezintă mai multe probleme de comportament în urma unui dezastru. Cu toate acestea, fetele preșcolare expuse la cutremurele din Sultandagi (Turcia) au manifestat mai multe comportamente problematice decât băieții din aceeași categorie educațională. În plus, Wiest, Mocellin și Motsisi susțin că copiii mici, în special fetele, pot fi vulnerabili la abuz și exploatare sexuală. Garbarino și Kostelny au raportat că băieții palestinieni au suferit mai mult decât fetele de probleme psihologice atunci când au fost expuși la un conflict cronic. Într-un alt studiu, băieții palestinieni au fost mai susceptibili la efectele violenței în timpul copilăriei timpurii și fetele în timpul adolescenței. În general, se pare că băieții au nevoie de mai mult timp pentru a-și reveni, manifestând un comportament mai agresiv, antisocial și violent, în timp ce fetele pot fi mai stresate, dar sunt mai expresive verbal cu privire la emoțiile lor.
Consecințe educaționaleEdit
În toate țările afectate de conflicte, 21,5 milioane de copii de vârstă școlară primară nu sunt școlarizați. În ultimul deceniu, problema copiilor neșcolarizați s-a concentrat din ce în ce mai mult în țările afectate de conflicte, unde proporția a crescut de la 29% în 2000 la 35% în 2014; în Africa de Nord și Asia de Vest, a crescut de la 63% la 91%.
Educația de calitate ameliorează impactul psihosocial al conflictelor și al dezastrelor, oferind un sentiment de normalitate, stabilitate, structură și speranță pentru viitor. Cu toate acestea, situațiile de urgență și de conflict subminează adesea calitatea serviciilor educaționale. Acestea duc la penurie de materiale, resurse și personal, privând astfel copiii mici de posibilitatea de a primi o educație timpurie de calitate. În majoritatea conflictelor, infrastructura educațională este, de obicei, o țintă. Preșcolile și școlile sunt deseori distruse sau închise din cauza condițiilor periculoase, privându-i pe copiii mici de posibilitatea de a învăța și de a socializa într-un loc sigur care să le ofere un sentiment de rutină.
Copiii mici care trăiesc în situații de urgență au mai puține șanse de a frecventa școala primară și mai multe șanse de a abandona școala. Rata de absolvire a școlii primare în țările mai sărace afectate de conflicte este de 65 la sută, în timp ce în alte țări sărace este de 86 la sută. Conform raportului MICS al UNICEF din 2000, informațiile din Irak, de exemplu, confirmă lipsa programelor de dezvoltare timpurie a copilului în cadrul sistemului educațional formal. Doar 3,7% dintre copiii cu vârste cuprinse între 36 și 59 de luni au fost înscriși în creșe sau grădinițe. Ratele scăzute de înscriere în programele de educație timpurie diminuează șansa copiilor mici de a găsi un spațiu sigur în care să se dezvolte și să se elibereze de stresul și tensiunea rezultate în urma situației de urgență. În țările cu situații de urgență în curs de desfășurare, cercetătorii au descoperit o gamă completă de simptome care pot fi comorbide cu trauma, inclusiv tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție, performanțe școlare slabe, probleme de comportament, hărțuire și abuz, tulburare de opoziție provocatoare, tulburare de comportament, tulburare fobică și relații negative (Terr, 1991; Streeck-Fischer și van der Kolk, 2000).
Un studiu care a utilizat datele Young Lives din Etiopia a constatat că copiii mici ale căror mame au murit aveau cu 20 % mai puține șanse de a se înscrie la școală, cu 21 % mai puține șanse de a ști să scrie și cu 27 % mai puține șanse de a ști să citească. Dybdahl a constatat că copiii bosniaci de 5 până la 6 ani traumatizați de război au prezentat niveluri mai scăzute de competență cognitivă. Copiii palestinieni de vârstă preșcolară și școlară expuși la pierderi grave, răniri și distrugerea locuințelor au suferit o diminuare a capacității cognitive de atenție și concentrare. S-a constatat că traumele severe sunt asociate cu o atenție inexcitabilă și îngustată și cu strategii de rezolvare a problemelor. Având în vedere că atât sănătatea fizică, cât și cea mentală sunt legate de dezvoltarea limbajului și cognitivă, este rezonabil să presupunem că un conflict violent are un efect negativ asupra acestor domenii de dezvoltare.
.