Cum Carrie i-a schimbat viața lui Stephen King și a dat startul unei generații de groază

„Plug it up, plug it up”, strigă colegii de clasă ai lui Carrie în deschiderea extraordinară a romanului de debut al lui Stephen King. Carietta White, hărțuită ani de zile la școală, fiica unei mame dominatoare și ultrareligioase și posesoarea unor puteri telekinetice nesperate, tocmai a avut prima menstruație la vârsta de 16 ani, în timp ce se afla la dușurile școlii, și crede că sângerează până la moarte.

„Carrie s-a uitat în jos la ea. A țipat. Sunetul era foarte puternic în vestiarul umed”, scrie King.

„Râsul, dezgustat, disprețuitor, îngrozit, părea să se ridice și să înflorească în ceva zimțat și urât, iar fetele o bombardau cu tampoane și șervețele igienice, unele din poșete, altele din dozatorul spart de pe perete.”

Această poveste, scrisă de o profesoară și spălătoreasă de 26 de ani și publicată pentru prima dată pe 5 aprilie 1974, avea să transforme viața lui King. Drepturile de publicare pe hârtie s-au vândut cu 400.000 de dolari (240.000 de lire sterline) către Signet Books, iar cartea în sine „a zguduit domeniul horror ca o bombă”, spune Ramsey Campbell, unul dintre cei mai respectați scriitori britanici de horror. Cu milioane de exemplare vândute astăzi, Carrie a lansat, de asemenea, cariera unuia dintre cei mai bine vânduți romancieri din lume. „Este remarcabilă ca un reper pentru ceea ce va urma: cariera celui mai influent romancier horror al generației sale, sau poate al oricărei generații”, spune John Connolly, autorul thrillerelor polițiste Charlie Parker.

„Deși Carrie a contribuit la inaugurarea unei perioade de boom de popularitate uriașă pentru ficțiunea horror, este, de asemenea, o carte foarte ciudată și neobișnuită – fără compromisuri”, crede autorul american Jeff VanderMeer. „Carrie a schimbat paradigma, anunțând o formă foarte americană de horror care a rupt cu trecutul. Acest proces ar fi putut fi oricum în curs de desfășurare, dar o mulțime de ficțiune horror și ciudată era încă într-un fel de mod post-MR James/Lovecraft de pergament și alei umbroase și orori pe jumătate văzute, iar aici era King aruncând găleți de sânge peste tot și făcând caracterizarea personajelor atât mai relaxată, cât și mai contemporană. Dar la fel de sofisticată, chiar dacă mai naturalistă, mai puțin stilizată.”

Novela își păstrează puterea de a șoca și de a tulbura, pe măsură ce Carrie își descoperă telekinezia și continuă să asiste la ceea ce trebuie să fie cu siguranță cel mai memorabil bal din literatură. Scris într-un amestec de voci, de la narațiunea la persoana a treia la rapoarte de ziar și lucrări academice, „până în ziua de azi, structura și vocea încă se simt radicale, iar caracterizarea lui Carrie de către un scriitor de sex masculin rămâne surprinzătoare”, spune autorul de horror Adam Nevill. „Puterea cărții rezistă. Carrie are energia și viziunea unei lucrări de început idiosincratice, care a ars de la un tânăr scriitor care nu a urmat convențiile și nici măcar nu a pus la îndoială așteptările cititorilor; poate că trebuia pur și simplu să fie scrisă în acel mod la acel moment. Privind retrospectiv, faptul că o carte atât de neobișnuită într-un gen popular a lansat cea mai de succes carieră literară din epoca modernă, este cea mai încurajatoare și mai curioasă moștenire a lui Carrie.”

James Smythe, romancier și expert rezident al lui King de la The Guardian, este de acord. „Una dintre bucuriile primare ale lui Carrie pentru mine – odată ce trec de uimitoarea gelozie că a fost primul roman publicat al lui King și că acesta avea doar 26 de ani când a fost publicat – este structura”, spune el. „A fost primul lucru pe care îmi amintesc că l-am citit și care mi-a arătat că un roman nu trebuie să fie pur și simplu o singură narațiune liniară. Folosește atât de multe voci și moduri diferite de a livra povestea încât aproape că dă amețeală; și este uimitor de asigurat și îngrijit pe deasupra.”

Manuscrisul, totuși, a fost aproape aruncat la coșul de gunoi, povestește King în On Writing, iar cartea s-ar putea să nu fi văzut niciodată lumina tiparului dacă nu ar fi fost soția sa Tabitha. Cartea a reunit o serie de elemente – descoperirea sa, când lucra ca om de serviciu la un liceu într-o vară, că dușurile fetelor aveau perdele, un articol din revista LIFE care sugera că unele activități poltergeist ar putea fi de fapt fenomene telekinetice și amintirile sale despre două fete de la propria școală, ambele moarte, care aveau să formeze personajul lui Carrie White. Pornind de la acestea, a făcut „trei pagini cu un singur spațiu ale unei prime schițe, apoi le-a mototolit cu dezgust și le-a aruncat”, scrie el.

„Nu mă vedeam pierzând două săptămâni, poate chiar o lună, creând o nuvelă care nu-mi plăcea și pe care nu aș fi putut să o vând. Așa că am aruncat-o la gunoi. În noaptea următoare, când m-am întors de la școală, Tabby avea paginile. Le spionase în timp ce îmi golise coșul de gunoi, scuturase cenușa de țigară de pe bilele de hârtie mototolite, le netezise și se așezase să le citească. Voia ca eu să continui, spunea ea. Voia să afle restul poveștii. I-am spus că nu mă pricep deloc la fete de liceu. Mi-a spus că mă va ajuta cu partea aia”, spune King în On Writing. „Nu am ajuns niciodată să o plac pe Carrie White și nu am avut niciodată încredere în motivele lui Sue Snell de a-și trimite prietenul la balul de absolvire cu ea, dar am avut ceva acolo. Ca o întreagă carieră. Tabby știa cumva acest lucru, iar în momentul în care am îngrămădit 50 de pagini cu un singur spațiu, am știut și eu.”

Editorul britanic al lui Carrie, Philippa Pride de la Hodder & Stoughton, spune că cartea continuă să se vândă foarte bine de la an la an, cu un impuls dat de un nou film cu Chlöe Grace Moretz și Julianne Moore, care a apărut anul trecut. Dar dramatizarea din 1976 a lui Brian De Palma, cu Sissy Spacek și Piper Laurie în rolurile principale, rămâne versiunea definitivă.

„O parte din atracția de durată este povestea universală, atemporală a unei fete singuratice care vrea să se integreze, să fie plăcută și să meargă la dans. O parte din impulsul care a stat la baza scrierii lui Steve Carrie a fost acela de a lua basmul Cenușăreasa și de a-l răsuci de coadă”, spune Pride. „De asemenea, el văzuse la fața locului daunele pe care le provoacă fanatismul religios, atunci când copiii crescuți în cămine strict fundamentaliste trebuie să încerce să existe într-o lume seculară. Poate fi foarte greu pentru ei.”

„Steve mi-a spus odată că intenționase ca Carrie să lase unul dintre pantofii ei de dans la balul de absolvire, ca un semn de recunoștință pentru Cenușăreasa”, adaugă ea, „dar pur și simplu l-a uitat”.

Campbell este de părere că ceea ce dă romanului „o viață unică” este concentrarea intens precisă a autorului asupra personajelor sale, geniul său de a le locui în miezul lor, astfel încât nu doar simțim împreună cu ele, ci parcă aproape că le împărtășim respirația.”

„Chiar dacă știți filmul, nu vă refuzați romanul, cu spectaculoasa sa distrugere a orașului și cu privirea sa pătrunzătoare asupra unei conștiințe muribunde. Carrie prefigurează orice cantitate de mare lucru care va urma, dar este sigur în sine – o experiență obsedantă”, spune autorul. „Oricât de mult aș admira versiunea lui De Palma, cartea mi se pare mai bogată. La fel ca mulți dintre clasicii domeniului, se bazează pe un mit popular – în cazul său, cu siguranță o versiune de coșmar a transformării Cenușăresei pentru bal sau, într-adevăr, o poveste întortocheată cu Rățușca cea urâtă.”

Pe lângă sângele de porc și pietrele care plouă de pe un cer senin, oroarea orelor petrecute de Carrie închisă într-un dulap de mama ei revoltătoare și crucifixele care se profilează, romanul se remarcă, de asemenea, prin înțelegerea infailibilă a vieții de adolescent, prin privirea emoționantă și tulburătoare a lui King asupra neadaptării. În introducerea romanului, el scrie despre „lungimea de undă pe care doar ceilalți copii o pot capta”, care transmite „STRĂINE! NU CA NOI! ȚINEȚI-VĂ LA DISTANȚĂ!” despre anumite persoane. „Este ca un post de radio pirat al inimii. Nu mai pot capta acea lungime de undă, dar mi-o amintesc foarte bine”, scrie autoarea.

„Am citit-o prima dată pe Carrie când aveam 11 ani”, spune autoarea Sarah Lotz, care scrie horror ca jumătate a duo-ului de scriitori SL Grey. „Nu ai fi putut să mi-o smulgi din mâini. Eram hărțuită la școală la acea vreme și m-am identificat complet cu dorința lui Carrie de a se integra și cu angoasa ei de a fi marginalizată. Dar puteam să evadez atunci când eram acasă. Carrie nu putea. Îmi amintesc că am sperat cu disperare că va găsi o cale de a scăpa de mama ei monstruoasă. Chiar și atunci știam că King nu ar fi putut încheia romanul în alt mod – încă de la primul cuvânt era clar că Carrie era destinată unui sfârșit tragic (și nu există cale de întoarcere după ce ai comis un masacru telekinetic de mărimea Columbinei). Profund marcat de acest lucru, mi-am inventat propriul meu final, unul în care Carrie evită balul de absolvire, scapă și devine practic unul dintre X-Men (doar că mai dur). Totuși, acest lucru nu m-a împiedicat să-mi trec propriile personaje prin moară. Carrie m-a învățat că uneori nu întotdeauna primești finalurile pe care le meriți.”

Sarah Pinborough, scriitoarea britanică de romane de groază, este o altă scriitoare care a fost inspirată de o lectură din tinerețe a romanului. „Am citit Carrie când aveam vreo 10 sau 11 ani. Cred că a fost primul King pe care l-am citit. M-a fascinat complet cu povestea sa despre batjocurile din liceu și nevoia de a te integra – în multe privințe atât de asemănătoare cu cele cu care mă puteam identifica în școlile englezești, dar cu un plus de farmec al vieții de liceu american care ne intriga pe toți atât de mult”, spune ea. „Undeva, în viitorul meu, mă aștepta pubertatea, o magie neagră misterioasă pe care nu mi-o doream și de care mă temeam, iar pentru mine Carrie va fi întotdeauna despre acea scenă teribilă din sala de sport când îi vine prima dată ciclul și despre schimbările enorme care apar atunci când treci de la statutul de copil la cel de femeie. Stephen King a fost întotdeauna o sursă de inspirație pentru scriitori prin caracterizarea personajelor, iar în portretizarea adolescenților din Carrie, primul său roman, cred că a dat dovadă de cea mai mare abilitate.”

Subiecte

  • Stephen King
  • Cărți de groază
  • Ficțiune
  • carte
  • Share on Facebook
  • .

  • Share on Twitter
  • Share via Email
  • Share on LinkedIn
  • Share on Pinterest
  • Share on WhatsApp
  • Share on Messenger

.

Lasă un comentariu