Daeva

În tradiția zoroastrianăEdit

În textele din persana mijlocie ale tradiției zoroastriene, zeii sunt invariabil redate cu ideograma aramaică ŠDYA sau cu pluralul mai comun ŠDYAʼn care însemna „demoni” chiar și la singular.

Zezele joacă un rol crucial în drama cosmogonică din Bundahishn, o viziune zoroastriană a creației finalizată în secolul al XII-lea. În acest text, spiritul malefic Ahriman (echivalentul în persana mijlocie al avestanului Angra Mainyu) își creează hoardele de rouă pentru a contracara creația lui Ormuzd (avestanul Ahura Mazda). La această noțiune se face deja aluzie în Vendidad (a se vedea textele avestane mai tinere de mai sus), dar este dezvoltată în mod corespunzător doar în Bundahishn. În special, Ahriman este văzut creând șase rouă care, în tradiția zoroastriană, sunt antitezele lui Amahraspands (Avestan Amesha Spentas).

Mirând sarcina lui Amesha Spentas prin care Ahura Mazda a realizat creația, cele șase antiteze sunt instrumentul prin care Angra Mainyu creează toate ororile din lume. Mai mult, arhicunoscuții din Vendidad 10.9 și 19.43 sunt identificați ca fiind omologii antitetici ai Amesha Spentas. Cei șase arhidemoni, așa cum sunt enumerați în Epistolele lui Zadspram (WZ 35.37) și în Marele Bundahishn (GBd. 34.27) sunt:

• Akoman al „gândului rău” care se opune lui Wahman/Bahman al „gândului bun” (Av. Aka Manah versus Vohu Manah)
• Indar care îngheață mințile celor drepți opunându-se lui Ardawahisht al „adevărului cel mai bun” (Av. Indar versus Asha Vahishta).
• Nanghait al nemulțumirii opunându-se lui Spendarmad al „devotamentului sfânt” (Av. Naonhaithya/Naonghaithya versus Spenta Armaiti)
• Sawar/Sarvar al opresiunii opunându-se lui Shahrewar al „dominației dezirabile” (Av. Saurva versus Kshathra Vairya)
• Tauriz/Tawrich al distrugerii opunându-se lui Hordad al „integralității” (Av. Taurvi versus Haurvatat)
• Zariz/Zarich care otrăvește plantele opunându-se lui Amurdad al „nemuririi” (Av. Zauri versus Ameretat)

Aceste opoziții sunt diferite de cele întâlnite în Scriptură, unde principiilor morale (pe care le reprezintă fiecare Amesha Spenta) li se opun principii imorale. Aceasta nu este însă o ruptură completă, deoarece, în timp ce în Gathas asha – principiul – este diametral opus druj-ului abstract, în tradiția zoroastriană, lui Ardawahisht, Amesha Spenta care este ipostaza lui asha, i se opune Indar, care îngheață mințile creaturilor de practicarea „dreptății” (asha). 34. Greater Bundahishn.27 adaugă încă doi arhidemoni, care nu sunt însă în opoziție cu Amesha Spenta:

• Xeshm al „mâniei” care se opune lui Srosh al „ascultării” (Av. Aeshma versus Sraosha)
• Gannag menog, „spiritul împuțit”, care se opune lui Hormazd (Gannag menog este necunoscut în Avesta, iar Hormazd este Ahura Mazda).

De asemenea, în oglindă cu actul de creație al lui Ormuzd, adică, realizarea lui Amesha Spentas prin „gândul” său, este crearea de către Ahriman a rouelor prin „esența sa demonică”. Alte texte descriu acest eveniment ca fiind în detrimentul lui Ahriman, deoarece actul său de „creație” este de fapt un act de distrugere. Ahriman este însăși întruchiparea (și ipostaza) distrugerii și, prin urmare, el nu a „creat” demonii, ci i-a realizat prin distrugere, iar ei au devenit apoi acea distrugere. Consecința este că, întrucât Ahriman și demonii nu pot decât să distrugă, ei se vor distruge în cele din urmă pe ei înșiși (Denkard 3). Așa cum textele medievale fac și în cazul lui Ahriman, ele se întreabă dacă dews există sau nu. Din moment ce „existența” este domeniul lui Ormuzd, iar Ahriman și roadele sale sunt anti-existență, rezultă că Ahriman și roadele sale nu pot exista. O interpretare a Denkardului propune că dews erau percepute ca fiind inexistente din punct de vedere fizic (adică erau considerate non-ontologice), dar prezente din punct de vedere psihologic. (vezi și: Ahriman: În tradiția zoroastriană)

Pentru un alt set de texte, cum ar fi Shayest ne shayest și Cartea lui Arda Wiraz, Ahriman și deochiurile erau cu totul reale și sunt descrise ca fiind potențial catastrofale. În astfel de reprezentări mai puțin filozofice, dews sunt hoarde de diavoli cu o gamă de puteri individuale care variază de la cele aproape benigne la cele mai malefice. Ei se grăbesc în mod colectiv la căderea nopții pentru a face ce e mai rău, ceea ce include orice formă posibilă de corupție la orice nivel posibil al existenței umane. Distrugerea lor este evidentă nu numai în boli, durere și suferință, ci și în evenimente cosmice, cum ar fi stelele căzătoare și evenimentele climatice, cum ar fi seceta, cicloanele și cutremurele. Ei sunt uneori descriși ca având proprietăți antropomorfe, cum ar fi fețele și picioarele, sau li se atribuie proprietăți asemănătoare cu cele ale animalelor, cum ar fi ghearele și părul de pe corp. Ele pot produce spermă și se pot chiar împerechea cu oamenii, ca în povestea lui Jam și Jamag (Bundahishn 14B.1).

Dar, cu excepția Cărții lui Arda Wiraz, roua nu este în general descrisă ca o forță de temut. Cu un optimism fundamental, textele descriu modul în care pot fi ținute în frâu roadele, de la blestemarea lor până la participarea activă la viață prin gânduri, cuvinte și fapte bune. Multe dintre textele medievale dezvoltă idei deja exprimate în Vendidad („dat împotriva demonilor”).

Un foc (cf. Adur) este o armă eficientă împotriva zeilor, iar menținerea focului din vatră aprins este un mijloc de a proteja casa. Zorile sunt „atrase în special de producțiile organice ale ființelor umane, de la excreție, reproducere, sex și moarte”. Rugăciunea și alte recitări ale liturghiei, în special recitarea Yasht 1 (deci Sad-dar 57), sunt eficiente pentru a ține demonii la distanță. Demonii sunt atrași de pălăvrăgeala din timpul mesei și, atunci când tăcerea este ruptă, un demon ia locul îngerului de lângă cineva. Conform Shayest-ne-Shayest 9.8, nu este recomandabil să se mănânce deloc după căderea nopții, deoarece noaptea este timpul demonilor. În rivayats din secolul al IX-lea (65.14), demonii sunt descriși ca ieșind noaptea pentru a face ravagii, dar forțați să se întoarcă în lumea subterană de gloria divină (khvarenah) la răsăritul soarelui.

Zoroastrismul textelor medievale este lipsit de ambiguitate în ceea ce privește forța care este superioară. Răul nu poate crea și, prin urmare, are o prioritate inferioară în ordinea cosmică (asha). Potrivit lui Denkard 5.24.21a, protecția yazatelor este în cele din urmă mai mare decât puterea demonilor. Diavolii sunt agenții („procurori-vashikano-de-succes”) lui Ahriman (avestan Angra Mainyu) în luptele care vor continua până la sfârșitul timpului, moment în care demonul va deveni invizibil și creaturile (lui Dumnezeu) vor deveni pure. (Dadestan-i Denig 59)

Dar până la înnoirea finală a lumii, omenirea „se află între yazads și dēws; aceștia sunt nemuritori în esență și inseparabili de corpurile lor (mēnōg), oamenii sunt nemuritori în esență, dar separabili de corpurile lor (trecând de la starea de gētīg la cea de mēnōg), dar dēws sunt muritori în esență și inseparabili de corpurile lor, care pot fi distruse.”

În plus față de cei șase arhidemoni (vezi mai sus) care se opun celor șase Amesha Spentas, numeroase alte figuri apar în scripturi și în tradiție. Potrivit lui Bundahishn XXVII.12, cei șase arhidemoni au cooperatori (hamkars), aranjați într-o ierarhie (nespecificată mai departe) similară cu cea a yazatelor. Aceștia sunt „rouă creată de păcatele pe care le comit creaturile”. (Bundahishn XXVII.51)

Alte entități includ:

Cele mai distructive dintre acestea sunt Astiwihad, demonul morții care aruncă lațul mortalității în jurul gâtului oamenilor la naștere, și Az, care este cel mai capabil să distrugă „înțelepciunea înnăscută” a omului. Az este astfel cauza ereziei și îl orbește pe omul drept, împiedicându-l să discearnă adevărul și minciuna.

În ShahnamehEdit

Câteva dintre entitățile care în textele din persana medie sunt demoni, sunt în Shahnameh atribute ale demonilor, de exemplu, varuna „pe dos” sau „pe dos”, reflectând faptul că au tendința de a face opusul a ceea ce li se cere să facă. Deși Ferdowsi îi prezintă în general pe divs ca fiind deosebiți de oameni, poetul folosește cuvântul și pentru a desemna „oameni răi”.

Una dintre cele mai populare povești din Shahnameh este cea a lui Rostam și a lui Dīv-e Sapīd, „demonul alb” din Mazandaran, care îi orbește pe oamenii lui Rostam (care sunt apoi vindecați cu sângele de balaur al demonului).

.