Context: Scleroza multiplă (SM) poate provoca afectarea progresivă a mersului care contribuie la dizabilitate, pierderea independenței și reducerea calității vieții. S-a demonstrat că dalfampridina (4-aminopiridina), un blocant al canalelor de potasiu voltaj-dependente, îmbunătățește mersul la pacienții cu SM, după cum demonstrează o creștere a vitezei de mers.
Obiectiv: Să rezumăm cunoștințele despre mecanismul de acțiune al dalfampridinei în contextul dovezilor clinice de îmbunătățire a mersului la pacienții cu SM.
Metode: Deși nu a fost o revizuire sistematică, ceea ce reprezintă principala limitare a acestui studiu, au fost efectuate căutări în PubMed folosind termeni de căutare relevanți pentru a identifica studiile care au examinat mecanismul de acțiune legat de SM și efectele sale la pacienții cu SM în cadrul studiilor clinice.
Rezultate: Canalele de potasiu portate de tensiune reprezintă o familie de proteine înrudite care traversează membranele celulare, se deschid și se închid ca răspuns la modificări ale potențialului transmembranar și contribuie la reglarea curenților ionici de potasiu. Deficitele de conducere a potențialului de acțiune în axonii demielinizați rezultă în parte din expunerea după demielinizare a canalelor de potasiu paranodale și internodale care sunt distribuite în membrana axonală. Această expunere conduce la curenți anormali de-a lungul membranei axonale care pot încetini conducerea potențialului de acțiune, pot duce la eșecul conducerii sau pot afecta capacitatea axonului de descărcare repetitivă. În timp ce dalfampridina este un blocant cu spectru larg al canalelor de potasiu dependente de voltaj la concentrații milimolare, studiile au arătat îmbunătățirea conducerii potențialului de acțiune în axonii demielinizați la concentrații de până la 1 μM, iar concentrațiile plasmatice terapeutice (asociate cu îmbunătățirea mersului) se situează în intervalul de 0,25 µM. Cu toate acestea, niciun subtip specific de canal de potasiu nu a fost încă caracterizat cu o sensibilitate semnificativă la dalfampridină în acest interval, iar efectele medicamentului la această concentrație scăzută par a fi destul de selective. Îmbunătățirea conducerii se traduce prin beneficii clinice, măsurate prin mersul evaluat obiectiv și subiectiv în raport cu placebo. Astfel de îmbunătățiri au fost observate la aproximativ o treime dintre pacienții tratați cu o formulă cu eliberare prelungită de dalfampridină în studiile clinice. Acești pacienți care au răspuns la dalfampridină au avut o creștere medie a vitezei de mers de aproximativ 25% și îmbunătățiri mai mari decât cei care nu au răspuns la o măsură subiectivă auto-raportată a mersului.
Concluzii: Formularea cu eliberare prelungită de dalfampridină a demonstrat în studiile clinice că îmbunătățește viteza de mers la aproximativ o treime dintre pacienții cu SM cu deficiențe ambulatorii. Mecanismul putativ de acțiune al dalfampridinei este restaurarea conducerii potențialului de acțiune prin blocarea unui subset încă necaracterizat de canale de potasiu în axonii demielinizați.