În germană, da sein este termenul vernacular pentru „existență”, ca în „Sunt mulțumit de existența mea” (Ich bin mit meinem Dasein zufrieden). Termenul a fost folosit de mai mulți filosofi înainte de Heidegger, mai ales de Georg Wilhelm Friedrich Hegel, cu sensul de „ființă determinată” (bestimmtes Sein), Unirea dintre Ființă și Nimic (Calitate). Este derivat din da-sein, care înseamnă literal „a fi-acolo”/”a fi acolo” – deși Heidegger a fost categoric de părere că aceasta era o traducere nepotrivită a lui Dasein. pentru Heidegger, Dasein poate fi un mod de a fi implicat și de a se îngriji de lumea imediată în care trăiește cineva, rămânând în același timp mereu conștient de elementul contingent al acestei implicări, de prioritatea lumii față de sine și de natura evolutivă a sinelui însuși.
Opusul acestui sine autentic este Dasein-ul cotidian și neautentic, renunțarea la sensul, destinul și durata de viață individuală a cuiva, în favoarea unei imersiuni (escapiste) în lumea cotidiană publică – lumea anonimă și identică a celor de la Ei și a celor de la Ei.
În armonie cu critica lui Nietzsche la adresa subiectului, ca ceva definibil în termeni de conștiință, Heidegger a distins Dasein-ul de conștiința cotidiană pentru a sublinia importanța critică pe care „Ființa” o are pentru înțelegerea și interpretarea noastră a lumii, și așa mai departe.
„Această entitate care fiecare dintre noi este el însuși… o vom desemna prin termenul „Dasein”” (Heidegger, trad. Heidegger, 1927/1962, p.27).
” acea entitate care, în Ființa sa, are ca problemă tocmai această Ființă…”. (Heidegger, trad. 1927/1962, p.68).
Heidegger a căutat să folosească conceptul de Dasein pentru a descoperi natura primordială a „Ființei” (Sein), fiind de acord cu Nietzsche și Dilthey că Dasein este întotdeauna o ființă angajată în lume: nici un subiect, nici doar lumea obiectivă, ci coerența Ființei în lume. Această bază ontologică a operei lui Heidegger se opune astfel „agentului abstract” cartezian în favoarea angajării practice în mediul înconjurător. Dasein se dezvăluie prin proiecția într-o lume personală și prin angajarea în ea:220 – un proces nesfârșit de implicare în lume, așa cum este ea mediată prin proiectele sinelui.
Heidegger considera că limbajul, curiozitatea cotidiană, sistemele logice și credințele comune ascund natura lui Dasein față de el însuși. Alegerea autentică înseamnă să te îndepărtezi de lumea colectivă a Ei, pentru a te confrunta cu Dasein, cu propria individualitate, cu propria durată de viață limitată, cu propria ființă. Astfel, Heidegger a intenționat ca conceptul de Dasein să ofere o piatră de hotar în chestionarea a ceea ce înseamnă a fi – a avea propria ființă, propria moarte, propriul adevăr.
Heidegger a considerat, de asemenea, că întrebarea despre Dasein se extinde dincolo de domeniile dezvăluite de știința pozitivă sau în istoria metafizicii. „Cercetarea științifică nu este singurul mod de a fi pe care îl poate avea această entitate și nici cel care se află cel mai aproape. Mai mult, Dasein-ul însuși are o distincție specială în comparație cu alte entități; el se distinge din punct de vedere ontic prin faptul că, în însăși Ființa sa, această Ființă este o problemă pentru el.” Ființă și timp a subliniat diferența ontologică dintre entități și ființa entităților: „Ființa este întotdeauna Ființa unei entități”. Stabilirea acestei diferențe este motivul general care traversează Ființă și Timp.
Câțiva cercetători nu sunt însă de acord cu această interpretare, susținând că pentru Heidegger Dasein desemna o conștiință structurată sau un „mod de viață” instituțional. Alții sugerează că insistența timpurie a lui Heidegger asupra priorității ontologice a Dasein-ului a fost atenuată în scrierile sale postbelice44
.