O anecdotă este o relatare a unor evenimente care au fost trăite și care sunt izbitoare sau de interes datorită unor circumstanțe particulare. Prin urmare, anecdotele îl au în general ca protagonist principal pe naratorul anecdotei însuși. Ele pot avea tonuri diferite, de exemplu, umoristice, dramatice, înfricoșătoare etc. Scopul principal este acela de a transmite o experiență cât mai vie, într-un mod care să le permită ascultătorilor să empatizeze. Există oameni cu o mare capacitate de a executa aceste narațiuni, captând rapid atenția celorlalți, care găsesc aceste disertații amuzante; într-adevăr, anecdota, ca orice narațiune, are o serie de principii și „trucuri” care contribuie la atracția pe care o trezesc.
Primul element care trebuie luat în considerare este cel al narațiunii. Într-adevăr, anecdota este relatarea ordonată a unei serii de evenimente care sunt menite într-un anumit fel să atragă atenția ascultătorului. Acest tip de circumstanțe înseamnă că ele sunt prezentate în așa fel încât să genereze o atmosferă de suspans, ceea ce face ca publicul să aștepte continuarea narațiunii pentru a afla deznodământul. Astfel, o anecdotă începe cu un avertisment că ceea ce urmează a fi povestit este, într-o anumită măsură, frapant; acest avertisment poate fi explicit sau implicit în narațiunea însăși și în tonul folosit.
Din cauza scurtimii sale, narațiunea prezintă, în general, o ordine cronologică a evenimentelor. Acestea ar trebui să fie, din punct de vedere temporal, o succesiune similară de evenimente; cu toate acestea, există, ca în toate circumstanțele, excepții. Într-adevăr, trebuie să ne amintim că unul dintre scopurile anecdotei este acela de a comunica o experiență și de a genera empatie, împrejurare care face necesară respectarea unei anumite relații cu ceea ce s-a întâmplat.
Pentru a analiza structura oricărei anecdote, pot fi folosite criteriile de „introducere”, „nod” și „deznodământ”. Într-adevăr, în urma analizei care consideră anecdota ca fiind un anumit tip de narațiune, aceste criterii pot fi foarte utile pentru a le explica. Astfel, introducerea se poate referi la instanța care servește pentru a prezenta faptele într-un mod succint, instanță care servește și pentru a arăta că acestea au un anumit grad de importanță. În ceea ce privește punctul nevralgic, acesta poate fi înțeles ca fiind centrul conflictului care conduce evenimentele: poate fi o problemă, o căutare etc. În final, deznodământul va da seama de modul în care conflictul sau problema ar putea fi rezolvată, dacă această situație ar fi finalizată.
.