Iată o pronunție perfect acceptabilă dacă te afli într-o țară vorbitoare de limba engleză. Este, în esență, doar „show-pan.”
Acum, din moment ce Chopin, deși polonez, a avut un tată francez, dacă vă interesează pronunția franceză/originală, aceasta va fi un pic mai dificil de explicat dacă nu ați avut niciodată nici un fel de expunere la limba franceză. Dar o să încerc:
Ch-ul este încă moale, ca „sh”, dar doar un fir de păr mai în spate în gură decât un „sh” american. Sunetul „o” este încă asemănător cu „show”, dar este mai scurt (ca și cum sunetul vocalic nu va dura atât de mult) și este undeva între un sunet „oh” și un sunet „uh”. Încercați să spuneți acum doar partea „Cho” a numelui său, nu uitați să ieșiți mai repede din sunetul vocalic, „Shuh/Shoh”.
Ok, a doua jumătate este poate un pic mai ușoară. Sunetul „p” este în esență același, cu o tranziție poate puțin mai lină între vocale și p. În franceză, „i” se pronunță ca „ee”, cu excepția! când se termină cu un n, cum ar fi cuvântul „matin” – dimineața în franceză. „In” la sfârșitul unui cuvânt se pronunță undeva între „eh” și „ah” american. Are un sunet foarte nazal și nu se pronunță „n”-ul.
Atunci, puneți totul cap la cap și obțineți:
- „Sh” mai în spate
- sunetul „oh”/”uh”, adică mai scurt
- trecerea mai lină la și de la „p”
- sunetul nazal „eh”/”ah”.
- nu există sunetul „n”.
În ambele cazuri va fi 100% bine! Și sunt șanse ca, dacă cineva este serios îngrozit de pronunția ta, fie te va corecta cu amabilitate, fie se va purta ca un nesimțit – caz în care probabil că oricum este oricum un nesimțit o mare parte din timp și este nașpa, așa că ignoră-l. Sper că v-am ajutat un pic 🙂
.