Efectele beano asupra tolerabilității și farmacodinamicii acarbozei

Acarbose este un inhibitor al alfa-glucozidazei aprobat pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Acarbose inhibă digestia glucidelor, permițând ca o cantitate excesivă de glucide nedigerate să ajungă în colon. Fermentarea bacteriană a carbohidraților produce gaze intestinale, care pot provoca flatulență și dureri abdominale. Beano, un preparat enzimatic fără prescripție medicală (alfa-galactosidază), diminuează producția de gaze intestinale prin intensificarea descompunerii anumitor carbohidrați înainte ca aceștia să ajungă în partea inferioară a intestinului. Acest studiu a fost întreprins pentru a investiga dacă administrarea concomitentă de Beano și acarboză ar putea reduce flatulența asociată cu acarboza și, în caz afirmativ, dacă Beano ar interfera cu efectele acarbozei asupra concentrației serice de glucoză postprandială. În acest studiu randomizat, dublu-mascat, controlat cu placebo, încrucișat pe trei perioade, 37 de pacienți cu diabet zaharat de tip 2 au primit acarboză 100 mg, acarboză 100 mg plus Beano sau placebo. Populația studiată a fost formată din 20 de bărbați și 17 femei cu vârste cuprinse între 36 și 72 de ani (media, 56 de ani) și cu greutăți cuprinse între 62 și 142 kg (media, 92 kg). Fiecare perioadă de tratament a constat din 3 zile, timp în care atât acarboza, cât și Beano au fost administrate la începutul fiecăreia dintre cele trei mese. A existat un interval de spălare de 4 zile între fiecare perioadă de tratament. Frecvența și severitatea flatulenței au fost măsurate cu ajutorul unui scor compilat din jurnalele pacienților. Ca măsură suplimentară a producției de gaze intestinale, concentrația de hidrogen din respirație a fost măsurată în ziua 3 a fiecărei perioade de tratament. Concentrația serică postprandială a glucozei a fost măsurată la momente prestabilite după fiecare doză de dimineață pentru a evalua activitatea farmacodinamică. Pacienții care au luat Beano cu acarboză au avut un scor de flatulență semnificativ mai mic decât cei care au luat numai acarboză (0,79 vs. 1,09). În concordanță cu această constatare, concentrația de hidrogen în aerul expirat a fost mai mică după administrarea de acarboză plus Beano decât cu acarboză singură (31,2 ppm vs 50,5 ppm). Beano a avut efecte variabile asupra capacității acarbozei de a reduce concentrația postprandială a glucozei serice. Deși nivelurile postprandiale ale glucozei serice au fost mai ridicate la pacienții care au primit acarboză plus Beano decât la cei care au primit numai acarboză, ambele tratamente (cu sau fără Beano) au dus la niveluri postprandiale ale glucozei serice care au fost semnificativ mai scăzute decât cele observate cu placebo. Prin urmare, deși Beano părea să diminueze activitatea acarbozei, concentrațiile serice de glucoză postprandială au scăzut totuși semnificativ la pacienții care au luat Beano cu acarboză. S-a demonstrat că Beano ameliorează flatulența care însoțește tratamentul cu acarboză, dar poate, de asemenea, să interfereze cu efectul de scădere a glucozei al acarbozei.

Lasă un comentariu