Empathy is arguably one of the most advanced of all communication skills. Să ne punem în locul altcuiva poate fi extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil. Uneori, circumstanțele altcuiva sunt atât de străine pentru noi încât adesea nu putem înțelege prin ce trece acesta.
De exemplu, nu am știut niciodată cum este să fii flămând. Sigur, am fost foarte înfometat și chiar am folosit expresia „Mor de foame!”. Dar întotdeauna am reușit să îmi satisfac această nevoie, chiar dacă a fost să dau fuga la o benzinărie pentru un baton de granola la suprapreț. Ar fi îngrozitor să fiu flămândă (vreau să spun foarte flămândă) și îmi pare rău pentru nenumărații oameni înfometați de pe această planetă. Dar oare am empatie? Nu chiar.
Dacă aș avea cu adevărat empatie pentru oamenii care mor de foame, mi-aș da toți banii mei în plus pentru ministere și cantine de supă, în loc să cheltuiesc cinci dolari pe o băutură de cafea. Acest lucru mă face să mă simt rușinat, așa că de ce nu-mi donez banii de „cafea”? De ce nu este simpatia o motivație suficientă?
Chiar dacă eu nu am suferit de foame, am avut parte de multe tragedii în viața mea. Pierderea, durerea și tristețea au fost deseori tovarăși în mersul meu pământesc. De multe ori am strigat către Dumnezeu, întrebându-mă de ce viața mea a luat turnuri întunecate. Adesea, răspunsul îmi revine în minte atunci când o prietenă îmi împărtășește luptele ei.
Datorită greutăților pe care Domnul le-a îngăduit în viața mea, sunt capabilă să simt mai mult decât compasiune și să-i ofer prietenei mele darul empatiei. Este un dar câștigat cu greu și prețios și, la fel ca în cazul sticlei de mare, uneori zdruncinarea vieții este cea care ne face frumoși. La urma urmei, nu mergem pe plajă în căutare de cioburi de sticlă strălucitoare; vrem să adunăm bucăți care sunt maturate și netezite de „încercările” mării.
Când eram mai tânără, am avut un accident de mașină oribil în care sora mea mai mică a fost chemată acasă la ceruri, iar eu aproape am murit. Durerea pierderii surorii mele este ceva ce port cu mine mereu. Știu ce înseamnă să trăiești cu durere – emoțională și fizică. Datorită propriilor mele greutăți, sunt capabilă să extrag dintr-un puț adânc de empatie.
După ce vorbeam cu o nouă prietenă zilele trecute, ea a început să-mi povestească cum a murit sora ei cu câțiva ani în urmă. Durerea pe care o simțea era încă atât de crudă încât a început să plângă. Lacrimile mi-au venit în ochi în timp ce îi împărtășeam că știam exact cum se simțea pentru că trecusem prin același lucru. I-am explicat sentimentele mele de pierdere, cum că va exista întotdeauna un gol în viața mea acolo unde ar fi trebuit să fie Amy, indiferent de cât timp va trece. Cum mă gândesc adesea la câți ani ar avea ea acum și cum durerea se adâncește în zilele importante, cum ar fi nunta mea și nașterea fiului meu. Cu toate acestea, știu că sora mea este cu Domnul, iar pentru noi, cei rămași în urmă, este doar tristețe. Prietena mea a dat din cap printre lacrimi și a spus că nimeni nu înțelege niciodată cum se simte ea. Empatia este o punte de înțelegere; prin propria mea pierdere am putut împărtăși pierderea ei.
Love Your Neighbor
Definiția empatiei, conform Dicționarului Merriam-Webster, este „sentimentul că înțelegi și împărtășești experiențele și emoțiile unei alte persoane”. Este greu să te pui în locul altcuiva atunci când nu ai un punct de referință. Dar, pe măsură ce Dumnezeu îngăduie anumite experiențe în viața noastră, nu trebuie să ne imaginăm empatia, pentru că o simțim în mod automat; este un dar pe care îl putem oferi unei persoane rănite.
Apostolul Pavel spune în Romani 12:15: „Bucurați-vă împreună cu cei care se bucură, plângeți împreună cu cei care plâng” (RV). Suntem învățați ca și creștini să împărtășim experiențele emoționale ale aproapelui nostru. Mă atrag cuvintele de acțiune din această afirmație. Nu spune: „Simțiți-vă rău pentru cei care plâng”. Spune: „Plângeți literalmente cu ei”. Aveți aceeași emoție pe care o au ei – cu pasiune – una care să provoace lacrimi. Aceasta este o învățătură puternică pe care Pavel încearcă să o transmită bisericii din Roma și, în cele din urmă, tuturor creștinilor. Cu toții suntem chemați să arătăm har și dragoste față de oamenii care suferă, chiar și atunci când putem doar ghici cum se simt, dar adevărata profunzime a empatiei se obține prin experiență.
Este nevoie de o persoană curajoasă pentru a se ruga pentru empatie, mai curajoasă decât mine, dar Dumnezeu îngăduie experiențe în viața mea care să mă „învețe” acest dar. Încercările din viața noastră au multe scopuri; a fost nevoie de mult timp de umblat cu Domnul și de studiat Cuvântul Său pentru ca eu să descopăr lecțiile ascunse în propriile mele greutăți. Ele sunt adesea pentru creșterea noastră: pentru a ne învăța încrederea în Dumnezeu, pentru a ne atrage înapoi sau mai aproape de Mântuitorul nostru sau pentru a ne da empatie pentru aproapele nostru.
Aș alege să trec prin foc pentru a putea înțelege mai bine încercările altora? Nu! Dar necazurile din această viață sunt garantate. Isus spune în Ioan 16:33: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca în Mine să aveți pace. În lume veți avea necazuri. Dar aveți curaj; Eu am biruit lumea” (ESV). Ni se spune să nu fim surprinși de necazuri (ele vor veni), dar, ca și creștini, putem transforma durerea în frumusețe pe măsură ce ne folosim necazurile pentru a-L sluji pe Dumnezeu.
O chemare mai înaltă
Cum ar arăta lumea fără empatie? Foarte urâtă, întunecată și satanică. Multe evenimente din istorie îmi vin în minte, dar unul care iese în evidență este Holocaustul. Sunt sigur că, la fel ca mine, sunteți profund tulburați de modul în care oamenii au putut fi atât de cruzi cu alte ființe umane. Naziștii, și alții ca ei, sunt capabili să trimită oameni nevinovați (inclusiv copii) la moarte pentru că nu au compasiune, iubire sau empatie în inimile lor.
Mulți istorici cred că unul dintre motivele pentru care a avut loc ceva atât de tragic precum Holocaustul a fost starea poporului german ca întreg. Ei pierduseră Primul Război Mondial, iar țara era devastată. Deși au existat eroi care au apărut, mulți dintre cetățeni au devenit amari și au fost ușor de convins să se alăture regimului lui Hitler. Acesta este un exemplu clar că oamenii au lăsat greutățile să le întunece inimile în loc să încurajeze empatia pe care o dorește Dumnezeu.
Cristos este exemplul suprem de empatie. El s-a pus literalmente în locul nostru atunci când a murit pe cruce pentru a plăti pedeapsa pentru păcatele noastre. Așadar, atunci când Dumnezeu ne îngăduie să trecem printr-o dificultate, ar trebui să considerăm că este un privilegiu să suferim așa cum a suferit Domnul nostru Isus și să ne folosim experiența pentru a-i binecuvânta pe alții.
„Căci la aceasta ați fost chemați, pentru că și Hristos a suferit pentru voi, lăsându-vă o pildă, ca să călcați pe urmele Lui” (1 Petru 2:21, ESV). Noul Testament este plin de scrieri pe tema suferinței. Este doar o parte a realității noastre. Dumnezeu se folosește de suferința noastră pentru a ajunge la o lume rănită.
În calitate de creștini, avem o chemare mai înaltă. Am fost cumpărați cu un preț și nu mai suntem ai noștri, ci slujitori umili ai Regelui nostru. Cele mai mari porunci sunt să-L iubim pe Domnul nostru cu toată inima, mintea și sufletul nostru și să-i iubim pe ceilalți ca pe noi înșine. Într-o lume plină de egoism, vanitate, hărnicie și lăcomie, Dumnezeu oferă o cale mai bună. La urma urmei, noi suntem mâinile și picioarele Sale, și ce mod mai bun de a-L reprezenta pe Domnul nostru și de a-i sluji pe alții decât cu darul empatiei?
Cuvântul empatie își are rădăcinile în cuvântul grecesc antic empatheia, care înseamnă „pasiune”. Este mai mult decât a sta deoparte și a da din cap în semn de compasiune. Este a sări în durerea și suferința cuiva, a vărsa lacrimi și a împărtăși adevărul și speranța lui Isus Hristos. Empatia deschide uși în sufletul altcuiva, ne oferă oportunități de a încuraja și de a întări credința cuiva sau, cel mai important, de a îndrepta un suflet pierdut spre veșnicie.