Colul uterin acționează în primul rând ca o barieră fizică între mediul extern (canalul vaginal) și uter. Celulele care căptușesc canalul endocervical produc atât mucină acidă, cât și neutră, care conține electroliți (în principal clorură de sodiu) și zaharuri simple (glicogen) în soluție coloidală. Acest mucus formează un dop în orificiu care blochează trecerea agenților patogeni/obiectelor străine din bolta vaginală în uter. Imunoglobulinele, enzimele, leucocitele și celulele epiteliale scuamoase exfoliate se pot găsi, de asemenea, prinse în acest mucus, întărind și mai mult dopul și adăugând proprietăți bactericide mucusului.
Dupul de mucus nu este un element permanent și hormonii îi determină consistența. În momentul ovulației, mucusul devine mult mai subțire și este compus dintr-o rețea acelulară fină de filamente, care facilitează trecerea spermatozoizilor din vagin în uter și, în cele din urmă, în trompele uterine, unde poate avea loc fecundarea. În timpul sarcinii, dopul de mucus devine gros și protejează fătul în curs de dezvoltare prin sigilarea din nou a canalului endocervical.
Cervixul și uterul sunt structuri flexibile, care conțin fibre elastice pe lângă mușchi. Acest lucru este cel mai evident în timpul nașterii, când colul uterin trebuie să se dilate până la un diametru de aproximativ zece centimetri pentru a permite trecerea fătului în canalul vaginal.
Dacă nu are loc fecundarea; miometrul colului uterin se dilată pentru a permite trecerea menstruației (mucoasa descompusă a endometrului). Se știe că această dilatare provoacă senzații de durere și disconfort denumite în mod obișnuit „dureri menstruale”. Aceste caracteristici fiziologice ale colului uterin sunt toate controlate de hormonii estrogeni și progesteron.
Există două tipuri de epiteliu care căptușesc colul uterin; epiteliu scuamos stratificat pe ectocervix și epiteliu columnar simplu (glandular) care căptușește endocervixul și criptele.
.