Sara Tolley Istoria artei Biserica Hagia Sophia Biserica Hagia Sophia este cunoscută sub numele de Sfânta Înțelepciune, construită uneori între anii 532-537 în Istanbul, Turcia, de către doi creatori diferiți, Anthemius din Tralles și Isidorus din Milet. Prima biserică din Hagia Sophia, avariată de un incendiu în anul 404 d.Hr., era o bazilică spațioasă cu colonade, plină de galerii și cu acoperiș de lemn. Reprezintă o bazilică congregațională de mari dimensiuni, de genul celor care au fost construite în tot imperiul lui Constantin după anul 313 d.Hr. și aparține unei perioade în care puterea și importanța ulterioară a Constantinopolului ca și capitală cu greu ar fi putut fi anticipate (Magdalino Paul et al.). Hagia Sophia primară a fost extraordinar de mistuită de flăcări în timpul revoltelor de la Nika, la 15 ianuarie 532 d.Hr. A fost suplinită și supraetajată în ajunul Crăciunului din 537 sub sprijinul lui Iustinian I. Până la 7 mai 558, acoperișul cu cupolă s-a prăbușit în timpul procesului de reparare a pagubelor provocate de evenimentele cutremurătoare din 14 decembrie 557, astfel că a fost recreat în întregime de Isidorus, care a avut un profil superior în construcție în 562. Datorită avansării Hagia Sophia a livrat o lucrare impresionantă de design și arată inventivitatea necesară perioadei sale, realizare foarte bine percepută în descriere de către eseistul contemporan de la curte, Prokopios și a fost taxată de Iustinian I ca fiind festivalul sprijinului său pe scară largă.
Prezintă congregația ca fiind o lucrare superbă a regulii, chiar măgulind atribuirea unei cantități mai considerabile de îndemânare inginerească suveranului spre deosebire de cei doi modelatori raportate(Magdalen Paul et al.). Este posibil ca aceasta să fie o urmă de continuitate în cunoașterea arhitecturală cu clădirile semnificative ale Romei imperiale, pe măsură ce epoca s-a adaptat la nevoile religiei creștine. În timpul Evului Mediu, aura care se făcea în Hagia Sophia nu putea fi minimalizată, iar decorația a fost concepută atât pentru a uimi vizitatorul, cât și pentru a spori serviciile de cult și admirația lui Dumnezeu care era lăudat zi și noapte. Ea primea un număr imens de vizitatori și pelerini, care puteau să venereze numeroasele relicve creștine adunate de-a lungul secolelor și expuse în jurul clădirii (Magdalen Paul et al.
).Panteon Panteonul Panteonul, templul circular cu cupolă construit în Campusul lui Martius între anii 118 și 125 d.Hr. aproape bine conservat încât este considerat cea mai importantă realizare a arhitecturii romane și una dintre cele mai faimoase clădiri din istorie. A fost construit de două persoane distincte, Hadrian și M. Agrippa, ca un monument în onoarea lui Augustus și a familiei Julio-Claudia. Se face aluzie la el ca la un templu închinat mai multor zei (Istoria Romei, LIII.xxvii.2).
În interiorul Panteonului, credinciosul, era atras de vastul spațiu interior și de cupola emisferică și strălucea de un fascicul de lumină oblică care venea din enormul oculus. Este compus din două entități arhitecturale cu un pridvor și un tambur cilindric acoperit de o cupolă, între acestea, există o structură dreptunghiulară de tranziție care conține o pereche de nișe mari care flanchează ușile de bronz. Nișele adăposteau statuile lui Augustus și Agrippa și ofereau o asociere religioasă și politică cu Panteonul original (Fikret K. Yegul. 2016). Designul și simbolistica Panteonului ar putea reflecta complexul chiar cu personajul lui Hadrian însuși. Modelul centralizat, cu cupolă, este fără precedent într-un templu roman, însă pridvorul este tradițional.
Din nou, deși structura sa este punctul culminant al unei perioade îndelungate de experimentare cu beton, Pantheonul nu a fost o clădire progresistă. În schimb, interiorul său calm, trabat, cu diverse ecrane columnare și cornișe substanțiale fără oprire, poate fi privit ca ajustându-se la o linie conservatoare a clasicismului (Fikret K. Yegul. 2016). Designul neobișnuit al Panteonului poate fi explicat prin afirmațiile lui Dio că a fost dedicat mai multor zei (în plus față de familia imperială) și că Hadrian l-a folosit chiar ca tribunal (LXIX.vii.
1). Dacă, în consecință, a fost menită să evoce domul cerului (LXIX.xxvii.2) sau universalitatea și permanența Imperiului rămân conjecturi. biserica abației Ste.-Foy A fost construită în secolul al VIII-lea la Conques de către călugării care fug de sarazinii din Spania. Capela originală a fost distrusă în timpul secolului al XI-lea pentru a crea o biserică mai mare.
Este, de asemenea, o abație care făcea parte dintr-o mănăstire în care călugării trăiau, se rugau și lucrau. La sosirea unui pelerin la Conques, aceștia se îndreptau spre biserică pentru a obține binecuvântarea înainte de a intra înăuntru; ei observă că un mesaj vital îi aștepta pe portalul cunoscut sub numele de „Judecata de Apoi”. În centrul scenei, Hristos stătea ca un judecător cu mâna dreaptă îndreptată în sus spre cei salvați, în timp ce cu stânga gesticula în jos ca cei care nu au putut fi cruțați.
Această scenă a servit ca un memento pentru cei care intrau în biserică despre bucuriile raiului și chinurile iadului. În dreapta lui Hristos se află Maria, Petru și fondatorul mănăstirii, precum și însoțitori ai altor sfinți. Sub acești îngeri, se află fericiții care au fost salvați de Hristos și care vor rămâne în paradis cu el pentru eternitate.
În altă parte a frontonului, se află un rând de îngeri care deschid mormintele morților atunci când aceștia se ridică din morminte pentru ca sufletele lor să fie cântărite și vor admite în rai sau în iad. În interiorul iadului, există o scenă haotică, dezordonată, cu diavolul pe tron în calitate de judecător care va stabili pedepsele care îi așteaptă pe cei care nu s-au putut salva din cauza numărului de păcate. Acest portal nu era doar un avertisment pentru pelerini, ci și pentru clerul care locuia în Conquest. Mănăstirea Hosios Loukas Biserica Theotokos, cea mai veche din complex și singura biserică care a fost construită în Grecia continentală în secolul al X-lea, deoarece se învecinează cu o biserică catedrală mai mare, Katholikon, în decembrie 1011.
Hosios Loukas este cea mai mare dintre cele trei comunități religioase care au supraviețuit din perioada bizantină mijlocie în Grecia, deoarece se deosebește de Daphnion și New Moni prin faptul că este dedicată unei singure persoane sfinte militare. Predicția Sfântului Lukes despre recucerirea Cretei lăudată de imaginea lui Iosua de pe masa exterioară a bisericii Panagia: Iosua a fost considerat un model de „războinic al credinței”, al cărui ajutor a fost deosebit de util în războaiele purtate împotriva arabilor. Katholikon-ul conține cel mai bine conservat complex de mozaicuri din perioada Renașterii macedonene. Complexul rămâne incomplet din cauza faptului că imaginea originală a lui Hristos Pantocrator din interiorul cupolei lipsește, la fel ca și figurile de arhangheli. Mai multe dovezi au demonstrat că mănăstirea era vestită în tot Bizanțul pentru decorarea sa somptuoasă.
În ciuda, Katholikon-ul a dat cea mai excelentă impresie disponibilă cu cazul unui interior de clădire bisericească în primele secole după sfârșitul iconoclasmului. Există o criptă de înmormântare sub Katholikon cu trei zone distincte: spațiul interior central include nouă travee boltite în gropi și sanctuarul cu o travee boltită și o absidă; trei pasaje arcuite care este bine cunoscut sub numele de bolți de oase. Conține fresce pe intrarea, pe bolta sa, opt luntre în jurul peretelui cu reprezentări ale lui Hristos și patruzeci de portrete cu medalioane ale apostolilor, martirilor și bărbaților sfinți.
Euharistia a celebrat probabil sanctuarul criptei ca parte a serviciilor de înmormântare, o comemorare a figurilor religioase venerate, sau ceremonii legate de cultul de vindecare. Catedrala Sfântul Marcu A fost o clădire care este plasată lângă Palatul Dogilor în 828, când negustorii venețieni au furat relicvele lui Marcu Evanghelistul din Alexandria și finalizată în 832. Biserica a fost incendiată în timpul unei rebeliuni în 976, populația închizându-l pe Pietro al IV-lea Canadian înăuntru pentru a-l ucide, și restaurată în 978. În secolul al XIII-lea, funcția bisericii s-a schimbat, trecând de la capela privată a dogelui la „biserica de stat”, cu putere sporită pentru procuratori. A fost locația pentru marile ceremonii publice ale statului, cum ar fi instalarea și înmormântarea Dogilor, deși, pe măsură ce spațiul s-a epuizat și cererea pentru morminte mai grandioase a crescut, din secolul al XV-lea Santi Giovanni e, Paolo a devenit locul obișnuit de înmormântare.
Veneția era sensibilă la influențele orientale (Wolfgang Born, Vol. 19, Nr. 2 1944. p.208). Cupolele canelate și bulboase care acoperă felinarele deschise ale Sfântului Marcu amintesc de arcadele similare care erau folosite în Persia pentru a acoperi mici pavilioane de lemn. Așa cum a fost ilustrat de o miniatură pictată la Samarqand la începutul secolului al XV-lea și păstrată în colecția Goloubew (Wolfgang Born, vol.
19, nr. 2 1944. p.208). Structuri de acest tip au servit ca modele pentru felinarele de la Sfântul Marcu (Wolfgang Born, Vol.
19, Nr. 2 1944. p.208). SurseOxford Art OnlineC. Mango: Materials for the Study of the Mosaics of St. Sophia at Istanbul (Washington, DC, 1962) studiu analitic al dosarului de desene disponibile, majoritatea din secolul al XIX-lea, ale decorului cunoscutR. L.
Van Nice: Sfânta Sofia din Istanbul: An Architectural Survey, două volume (Washington, DC, 1965-86)T. F. Mathews: The Early Churches of Constantinople: Architecture and Liturgy (University Park, PA, 1971)C. Mango: The Art of the Byzantine Empire, 312-1453: Sources and Documents (Englewood Cliffs, NJ, 1972/R Toronto, Buffalo, and London, 1986)T. F.
Mathews: The Byzantine Churches of Istanbul (University Park, PA, 1976) foto. înregistrareG. Majeska: Russian Travelers to Constantinople in the Fourteenth and Fifteenth Centuries (Washington, DC, 1984)R. J. Mainstone: Hagia Sophia: Architecture, Structure, and Liturgy of Justinian’s Great Church (Londra, 1988)R.
Cormack: The Byzantine Eye (Londra, 1989) documentează mozaicurileG. Fossati: Ayasofia, Constantinopol, așa cum a fost restaurată recent prin ordinul lui S. M. Sultanul Abdul Medjid (Londra, 1852)W. Emerson și R.
L. Van Nice: „Hagia Sophia and the First Minaret Erected after the Conquest of Istanbul”, Amer. J. Archaeol., liv (1950), pp. 28-40M.
Ahunbay și Z. Ahunbay: ‘Structural Influence of Hagia Sophia on Ottoman Mosque Architecture’, Hagia Sophia: From the Age of Justinian to the Present, Ed. R. Mark și A. Çakmak (Cambridge, 1992), pp. 179-94G.
Necipo?lu: ‘The Life of an Imperial Monument: Hagia Sophia after Byzantium’, „Hagia Sophia: From the Age of Justinian to the Present”, Ed. R. Mark și A. Çakmak (Cambridge, 1992), pp.
195-225A. H. Polatkan și A. Ottoman: „The K?l?ç Ali Pa?a Mosque and Hagia Sophia: A Historicist Essay,’ 7 Centuries of Ottoman Architecture, a Supra-national Heritage, ed.
N. Akin, A. Batur și S. Batur (Istanbul, 2000), pp. 72-7S. Richmond: „”Peculiarly the House of God”: Turkish Treatment and Perception of Hagia Sophia Church and Mosque”, Al-?Usur al-Wusta, xv/2 (2003), pp. 25-30L. Beltrami: Il Pantheon (Milano, 1898)C.
L. V. Meeks: ‘Pantheon Paradigm’, J. Soc. Archit.
Hist., vol.19 (1960), pp. 135-44H. Kähler: ‘The Pantheon of Sacral Art,’ Bucknell Rev.
, vol.15(2) (1967), pp. 41-8K. de Fine Licht: The Rotunda in Rome: A Study of Hadrian’s Pantheon (Copenhaga, 1968)W. L.
MacDonald: The Pantheon: Design, Meaning, and Progeny (Londra și Cambridge, MA, 1976, rev. 2002)W. C. Loerke: „Georges Chédanne and the Pantheon: A Beaux-Arts Contribution to the History of Roman Architecture’, Modulus (1983), pp. 41-55P. Watson: „Brunelleschi’s Cupola, a Great Hill of Earth, and the Pantheon”, „Renaissance Studies in Honor of Craig Hugh Smyth”, ed.
A. Morrogh și F. Gioffredi Superbi, vol.2 (Florența, 1985), pp. 523-32R. Sennett: Flesh and Stone.
The Body and the City of Western Civilization (Londra și Boston 1994), pp. 102-6D. Moore: The Roman Pantheon: The Triumph of Concrete (Mangilao, 1995)F. Lucchini: Pantheon (Roma, 1996)M.
Trachtenberg: „On Brunelleschi’s Choice: Speculations on Medieval Rome and the Origins of the Renaissance Architecture”, Architectural Studies in Memory of Richard Krautheimer, Ed. C. L. Striker (Mainz, 1996)E. Thomas: The Architectural History of the Pantheon in Rome from Agrippa to Septimius Severus via Hadrian (Lüneburg, 1997)G.
Waddell: „Creating the Pantheon: Design, Materials, and Construction” (Roma, 2008)Hosios Loukas, Oxford Art OnlineAbbey Church of Step-Foy, Oxford Art OnlineSt. Mark’s Basilica, Oxford Art Online și JStor 9F. S. Kleiner: GARDNER’S ART THROUGH THE AGES, ediția a 15-a
.