Anthocerotophyta este cel mai puțin diversificat phylum al briofitelor, însă distribuția sa este larg răspândită, Antarctica fiind singurul continent pe care nu se găsesc. Majoritatea speciilor din acest phylum cresc de obicei pe sol umed în zone umbrite, dar unele se găsesc crescând în locuri expuse, în timp ce alte câteva sunt epifite. Hornworts sunt considerate pionieri ecologici, deoarece cresc adesea în zone în care există o concurență redusă sau inexistentă, cum ar fi pe solurile minerale. Deși pot semăna superficial cu o hepatofită taloidă, ele au caracteristici gametofite și sporofite care le separă de alte briofite observate până acum.
Toate speciile au un gametofit taloid care este aplatizat și poate apărea sub formă de rozetă sau panglică. 
În majoritatea genurilor, talul este multistrat în centru și se subțiază mai aproape de margini. Celulele de pe suprafața superioară a talului sunt în general clorofile, în timp ce cele care se găsesc în straturile mai adânci nu conțin cloroplaste. Majoritatea genurilor din acest phylum au un singur cloroplast mare pe fotosinteză, precum și un pirenoid asociat cu plastidul. Hornworts grupează Rubisco în pirenoid, o trăsătură care se întâlnește și la alge. Aceste trăsături, împreună cu absența corpurilor uleioase, ajută la distingerea acestor specii de cele din Marchantiophyta. Suprafața talului este în general cutinizată, însă acest strat de cuticulă nu împiedică schimbul de gaze. Talii sunt atașați de substraturi prin rizoizi netezi, cu pereți subțiri, neramificați și unicelulari.
În timp ce talul este compus în principal din celule de parenchim și are o diferențiere tisulară redusă, 
există adesea cavități intercelulare, care sunt umplute cu mucilagiu, pe suprafața ventrală. Aceste camere de mucilagiu, așa cum se vede în această imagine, se deschid spre mediul înconjurător datorită prezenței unor pori asemănători stomatelor și sunt frecvent invadate de mici colonii de alge verzi-albastre numite Nostoc.
Nostoc sunt cianobacterii filamentoase care pot fixa cu ușurință azotul. Ele sunt capabile să formeze relații simbiotice cu cornutele, în care alga primește carbohidrați și un adăpost protejat, în timp ce cornuta primește azotul fixat.
Majoritatea speciilor din acest phylum sunt bisexuate, având atât organul sexual masculin, cât și cel feminin încorporat în suprafața superioară a talului. Anteridele, care se dezvoltă în camere în interiorul thallusului, sunt derivate dintr-o singură inițială. Mai mult, această inițială este capabilă să dea naștere la mai multe anteridii în cadrul aceleiași camere, așa cum se vede în această imagine. 
Arhegonii, care sunt, de asemenea, înglobate în talus, sunt derivate dintr-o celulă inițială. În timp ce doar porțiunea superioară a gâtului se ridică de la suprafața talului, porțiunea inferioară a gâtului, precum și celula ou rămâne sub suprafață. Deoarece celulele care înconjoară arhegonii nu diferă de cele ale thallusului, organul sexual nu este considerat discret.
Anthocerotophyta se caracterizează prin sporofitul lor lung, în formă de corn, de la care își iau numele de „cornute”.
Deși sporofitul rămâne atașat de părintele său, ca la alte briofite, acesta diferă semnificativ prin faptul că posedă o regiune meristematică la bază. Această caracteristică permite sporofitului să aibă o creștere nedeterminată, oferindu-i capacitatea de a diferenția noi țesuturi sporogene pe tot parcursul vieții sale. Pe sporangiu se pot găsi stomate similare cu cele întâlnite la plantele vasculare, însă, spre deosebire de cele de la plantele superioare, acestea nu se deschid sau se închid.
Pe măsură ce sporofitul crește, nu numai că devine mai lung, dar sporii de la diferite înălțimi din sporangiu diferă în ceea ce privește maturitatea.
Sporii mai tineri de la baza sporangiului rămân de obicei într-un aranjament tetraedric, în timp ce sporii maturi din apropierea vârfului sunt separați. Sporofitul este lipsit de o seta, dar are o columelă, iar dehiscența are loc de-a lungul uneia sau a două linii longitudinale, astfel încât sporii sunt eliberați de-a lungul jumătăților pe măsură ce se maturizează.
Nu numai că există spori în interiorul sporangiului, dar există și prezența unor pseudo-elateri. Aceste structuri multicelulare sunt filamentoase 
și ajută la dispersia sporilor prin schimbarea formei lor atunci când se usucă. Pereții celulelor lor pot fi fie subțiri, fie îngroșați în spirală sau chiar. Deși se aseamănă cu elaterii văzuți la hepatoze, diferența dintre modelele de diviziune celulară le diferențiază.
Deși reproducerea asexuată este rară la hornworts, câteva specii produc gemene marginale, în timp ce altele sunt capabile să producă tuberculi pereni, care pot tolera o anumită desecare. Un mijloc simplu și eficient de reproducere asexuată este ca părțile mai bătrâne ale thallusului să moară, lăsând părțile mai tinere și deconectate să continue să crească.
Iată câteva exemple de specii întâlnite în acest Phylum:
Anthoceros spp
Dendroceros spp
Phaeoceros spp
.