PREFAȚĂ Nu sunt multe momente în istorie în care o teorie, care pare să coboare din ceruri, rearanjează peisajul mental colectiv. De multe ori, nu este vorba de o „întindere”, ci poate mai aproape de o imixtiune, o depășire bine aranjată, dar plină de patos, a granițelor intelectuale ale vremii. Cu Chris Langan și modelul său cognitiv-teoretic al universului, piuitul inedit și zguduitor al lumii intelectuale pe care îl conține și-a început deja expansiunea. Din păcate însă, se pare că mai sunt mulți ani de absorbție intelectuală de parcurs. Drumul spre „schimbarea de paradigmă” este unul anevoios, după cum știe foarte bine Langan însuși. Și, în cadrul mediului academic contemporan, atenția pare să fie în mod hotărât îndreptată în direcția opusă metafizicii. Odată cu ascensiunea și impactul de durată al metodei științifice și al falsificaționismului avansat de Karl Popper și alții, urmând nu la mult timp după dispariția pozitivismului logic și a vărului său, atomismul logic, curentul intelectual s-a mutat de la preocupările metafizico-fundamentale la cele experimental-bugetare. În catedra de filosofie contemporană, excluzând discuțiile angajante despre filosofia minții și dezbaterea dualism-fizicism, metafizica este aproape exclusiv relegată la discuții despre teorii trecute. Totuși, acest lucru nu înseamnă că acele teorii de altădată sunt de o natură fundamental diferită față de cele de astăzi. Ni se poate permite să contrastăm și chiar să comparăm lucrările contemporane cu cele clasice, subliniind punctele care merită urmărite și relegându-le pe cele pe care le dovedim învechite. Este exact ceea ce intenționez să fac. În paginile care urmează, vom călători prin construcțiile metafizice a două persoane extrem de diferite, Ludwig Wittgenstein și Christopher Langan. Iar pe parcursul expunerii, va apărea și natura extrem de diferită a operelor lor. Ceea ce îi unește însă pe cei doi este limbajul. Nu este vorba de o simplă accentuare a limbajului în scopuri pragmatice sau estetice, ci de o dublă insistență asupra faptului că limbajul, într-o măsură variabilă pentru Langan și, respectiv, Wittgenstein, este fundamental pentru realitate. Și, pe măsură ce progresăm, vom culege intuițiile amândurora, văzând, în cele din urmă, natura universului nostru mai clar decât poate vreodată înainte.
.