Deliberând prelegerea memorială Everett C. Fox, M.D., la Academy ’05, Dr. Rogers le-a spus participanților că prima sa descoperire în acest domeniu a fost că aftoza are o bază imunologică. Cu toate acestea, o altă lecție fundamentală și care a stat la baza anilor de cercetare continuă este că aftoza este o boală multifactorială.
Decenii de cercetare
Dr. Rogers a început cercetările legate de aftoză la începutul anilor 1970 cu studii susținute printr-un grant de la Institutul Național de Cercetare Dentară și Craniofacială. Investigând – prin intermediul unui test in vitro – interacțiunile dintre limfocite și celule epiteliale la o serie de pacienți cu diverse boli inflamatorii orale, Dr. Rogers și colegii săi au demonstrat că limfocitele obținute de la pacienții cu stomatită aftoasă recurentă (RAS) prezentau citotoxicitate pentru celulele țintă epiteliale gingivale.
Limfocitele recoltate de la pacienții cu boală activă au prezentat cea mai mare citotoxicitate, în timp ce cele recoltate de la pacienții cu antecedente de afte recurente, dar fără leziuni active, au avut un nivel intermediar de citotoxicitate. Limfocitele provenite de la subiecți normali și de la martori cu alte boli orale, dar nu cu afte, nu au demonstrat citotoxicitate substanțială.
„În următorii 15-20 de ani, alți cercetători au confirmat aceste rezultate prin cercetările lor și au identificat limfocitele implicate ca fiind limfocite T”, spune Dr. Rogers.
Etiologii, clasificări, manifestări
Bazele imunologice ale aftozei oferă o justificare pentru terapie, dar o altă lecție învățată este că clasificarea este utilă pentru diagnostic, prognostic și determinarea tratamentului.
O clasificare ia în considerare severitatea, iar în 1992, Dr. Rogers a introdus termenul de „aftoză simplă” pentru a descrie starea de stomatită aftoasă recurentă (RAS) care apare în absența ulcerațiilor orale severe sau continue și în absența bolii Behcet.
Această categorie include marea majoritate a bolnavilor de SRA care, în mod obișnuit, pot prezenta între unul și patru episoade anuale de stomatită aftoasă cu una până la patru leziuni pe focar. Leziunile sunt, în general, superficiale, cu o dimensiune mai mică de un centimetru, și durează între patru și 10 zile, deși leziunile mai mari, care sunt, de asemenea, mai adânci, pot dura mai mult timp pentru a se vindeca. Leziunile sunt inițial dureroase, dar după câteva zile disconfortul se transformă mai mult într-o durere pe măsură ce are loc vindecarea.
„Aftoza simplă este, în general, o boală a persoanelor tinere. Afectează între 20 și 50 la sută din populația cu vârsta cuprinsă între 5 și 25 de ani, dar tendința de episoade recurente se remite de obicei în cinci până la 15 ani la persoanele care dezvoltă leziuni minore, mai mici”, spune Dr. Rogers.
Principii de management/prevenție
Managementul SRA simplu poate include aplicarea de corticosteroizi topici fluorurați dacă ulcerul se află în stadiul prodromal sau preulcerativ, analgezice topice (AINS sau anestezice) sau amlexanox 5 la sută pastă orală (Aphthasol, Access Pharmaceuticals, Inc.), care s-a demonstrat in vitro că inhibă formarea și eliberarea de mediatori inflamatori și, în uz clinic, grăbește vindecarea.
Pacienții ar trebui, de asemenea, să fie sfătuiți cu privire la strategiile de reducere a traumatismelor orale care ar putea iniția dezvoltarea ulcerului, inclusiv să nu vorbească în timp ce mestecă, să evite consumul de alimente cu suprafețe ascuțite, să mențină o bună igienă orală și să repare orice suprafață dentară neregulată.
Conceptul de „aftoză complexă” a fost introdus de Jorizzo et al. în 1984 și descrie pacienții cu afte orale și genitale recurente sau afte orale multiple, aproape constante, în absența bolii Behcet. Aftele pot fi foarte mari, se vindecă lent, iar remisiunile dintre episoade sunt scurte.
„Din fericire, aftoza complexă reprezintă un subset mic de pacienți cu SRA, dar durerea asociată cu aceasta poate provoca o suferință teribilă și un handicap major”, spune Dr. Rogers.