Fața și sistemul biliar
Necroza focală, aleatorie a ficatului este o constatare comună, spontană la maimuțe (Chalmers 1983, Tucker 1984), dar apare foarte rar la macaci. Pete mici până la mari de necroză coagulativă cu hemoragie și un răspuns inflamator minim sunt mai des observate în zonele subcapsulare ale ficatului, împreună cu entități patologice subiacente, cum ar fi vacuolarea lipidică și acumularea severă de glicogen (Fig. 1.35). Cele mai multe dintre aceste zone necrotice nu sunt asociate cu niciun agent etiologic, dar printre organismele cunoscute ca fiind cauza necrozei focale la primatele de laborator se numără Listeria, speciile Yersinia (agentul cauzal al pseudotuberculozei) (McClure et al. 1978) și agentul cauzal al bolii Tyzzer (Tucker 1984). Ficatul de maimuțoi cu necroză focală, non-zonală, poate avea, de asemenea, mai multe focare de microgranulomate care pot fi confundate cu focare de hematopoieză extramedulară (Fig. 1.36).
Vacuolarea lipidică hepatică sau lipidoza difuză de grade minime până la severe (Fig. 1.37) este adesea observată la maimuțoi, dar este observată foarte rar la macacii tineri de laborator, care prezintă, de obicei, forme mai ușoare ale afecțiunii. Vacuolizarea severă a lipidelor la maimuțoi trebuie distinsă de acumularea marcată de glicogen, care este o constatare comună la această specie, iar cele două constatări pot fi întâlnite în același organ (Fig. 1.37). La nivel macroscopic, ficatul este de obicei galben pal cu margini rotunjite sau ficatul poate fi mărit. Cauzele vacuolizării lipidice la marmosets sunt variate, dar pot include anemie, hipoproteinemie, hipoalbuminemie, boală renală, inflamație intestinală sau colită și înfometare (Chalmers et al. 1983, Lowenstine 2003, Tucker 1984), cele mai multe dintre acestea fiind condiții patologice asociate cu sindromul wasting marmoset. Vacuolizarea lipidică poate apărea, de asemenea, la macacii supraponderali cu o vârstă medie de nouă ani, ca parte a sindromului fatal al ficatului gras, cunoscut și sub numele de sindromul fatal al postului (Bennett 1998, Lowenstine 2003), dar este rareori observată la animalele de studiu, deoarece animalele de studiu tind să fie mult mai tinere.
Lipidoza de tensiune este o formă de vacuolare lipidică, focală, care apare în hepatocitele subscapsulare situate adiacent zonelor de inserție a atașamentelor ligamentare (Fig. 1.38). Este o leziune frecvent observată, prezentă la necropsie și o constatare histologică frecventă a ficatului la primatele neumane și la alte specii de animale de laborator. Leziunea este observată la necropsie ca o zonă discretă, galben palidă, în apropierea hilului sau a altor zone ale marginii ficatului. Acumularea focală de grăsime în citoplasma hepatocitelor subcapsulare aflate în apropierea punctelor de inserție a ligamentului este considerată a fi datorată hipoxiei. Se propune ca contracția acestor ligamente să exercite o tensiune asupra capsulei hepatice, ceea ce duce la împiedicarea alimentării cu sânge a hepatocitelor adiacente, având ca rezultat hipoxia și vacuolizarea lipidelor. Pe lângă acumularea de lipide, se poate observa, de asemenea, fibroză capsulară sau subcapsulară. Leziunea nu are o semnificație funcțională cunoscută, dar trebuie diferențiată de vacuolizarea lipidică legată de tratament.
Pigmentul hepatic nu este, în general, o constatare comună și spontană la macaci, dar apare cu o frecvență variabilă la maimuțe, în funcție de regimul alimentar și de alți factori patologici (Miller et al. 1997). Hemosideroza hepatică, depunerea pigmentului hemosiderină, care conține fier, în celulele Kupffer, este cel mai frecvent pigment observat în ficatul maimuțelor (Fig. 1.39) și se crede că este asociat cu mai mulți factori, cum ar fi cantitățile excesive de fier din alimentație, creșterile endogene de glucocorticoizi datorate stresului, precum și prezența proceselor inflamatorii cronice. În cazul bolilor inflamatorii cronice, cum ar fi cele asociate cu WMS, se crede că hemosideroza apare ca urmare a sechestrării fierului și a transferului slab de fier de la siderofage la eritrocite în anemia bolii cronice (Lowenstine 2003).
O caracteristică foarte comună a ficatului de marmoset, care îl diferențiază de cel al macacilor, este cantitatea mare de glicogen care se acumulează în hepatocite (Chalmers et al 1983, Foster 2005, Kaspareit et al 2006, Tucker 1984). Se știe că acumularea de glicogen la maimuțoi este dependentă de regimul alimentar și de vârstă (Foster 2005), dar poate varia considerabil și de la un studiu la altul și de la un animal la altul în cadrul unui studiu. Se observă histologic sub forma unei vacuolizări difuze sau panlobulare care conferă un aspect dantelat sau o rarefiere a citoplasmei hepatocitelor (Fig. 1.35 & 1.37).
Fibroza subcapsulară focală sau localizată, inflamația, necroza sau hemoragia asociată cu o proliferare minimă sau ușoară a ductului biliar în zona periportală adiacentă, poate să apară în mod obișnuit la un grup de macaci cynomolgus sau maimuțe adulte tinere, fără nicio anomalie clinică sau clinico-patologică asociată (Chamanza et al. 2010). Leziunea se caracterizează prin depunerea minimă până la moderată de fibre reticulare și de colagen în zonele periportale adiacente capsulei sau chiar sub capsulă și afectează de la doi până la mai mult de cinci lobuli hepatici. Deoarece constatările grosiere asociate cu aceste constatări subcaspulare sunt frecvent observate pe suprafața parietală a ficatului, care se sprijină pe diafragmă și pe peretele costal, se consideră că acestea sunt asociate cu manipularea mecanică a animalelor în timpul tratamentului (Shimoi et al 1998).
Infiltrarea focală a celulelor inflamatorii mononucleare în ficat se numără printre cele mai frecvente constatări observate la primatele neumane de laborator (Chamanza et al 2010, Drevon-Gaillot et al 2006, Foster et al 2005). Infiltratele sunt adesea localizate periportal, unde, de obicei, nu sunt asociate cu leziuni ale țesuturilor înconjurătoare. Infiltratele de celule inflamatorii localizate în parenchimul hepatic pot fi sau nu asociate cu necroza unicelulară (Fig. 1.40). Leziunile cu leziuni asociate hepatocitului conțin adesea alte celule inflamatorii, cum ar fi neutrofilele și macrofagele. Focarele spontane de celule inflamatorii din ficat, de grad minim sau moderat, trebuie diferențiate de constatările legate de tratament cauzate de compușii proinflamatori ai testului. Inflamația periportală cronică sau hiperplazia canalelor biliare poate fi asociată cu inflamația tractului intestinal (Chalmers et al. 1983).
Glanda suprarenală ectopică atașată la ficat și situată în capsula hepatică (Fig. 1.41) a fost observată sporadic la macaci (Chamanza 2010). Leziunea apare mai rar decât fuziunea/adheziunea adreno-hepatică, care implică țesut hepatic ectopic aflat în interiorul glandei suprarenale drepte sau atașat de aceasta. Țesutul suprarenalei ectopice în interiorul ficatului constă în una sau mai multe dintre cele trei zone corticale situate chiar sub capsula hepatică, cu o fuziune a capsulei suprarenale și a capsulei hepatice și o contopire a țesutului hepatic și a celui suprarenalei fără țesut fibros care să intervină. Țesutul cortical suprarenal ectopic este, de asemenea, observat în cadrul rinichiului (Fig. 1.42a) și al epididimului (Fig. 1.42b) la primatele neumane.
.