Cynthia și Celinde sunt văzute legate cu centura de siguranță pe un singur scaun într-o cabină de pilotaj, de altfel goală, în cadrele finale ale noului videoclip al lui Andrea Crespo, A day in the lives of (2016), înconjurate de un cer senin și albastru stropit de nori.
Ce se știa despre Cynthia și Celinde până la această călătorie? Cu siguranță, ele nu fuseseră niciodată văzute într-un cadru atât de vibrant. Videoclipul anterior al lui Crespo, sis : parabiosis (2015), vizualizează materialul lor sursă: contururi umbrite de fete asemănătoare cu cele din manga, alăturate sau în ipostaze în oglindă; fișe medicale (de exemplu, „Tabelul 16.2: Patru tipuri principale de fenomene autoscopice”); liste lungi de termeni care surprind condiția lor – „născută multiplă”, „autopluralism”, „neurodiversitate”, „otherkin”, printre ele. Aceste materiale trec fulgerător pe lângă noi, furișate de lumina unui scaner sau de o bară luminoasă EMDR (un instrument de tratament folosit uneori în psihoterapie), comprimate, codificate, cartografiate și refăcute de obsesia unui autor nevăzut – sau a unei gazde. În virocrypsis (2015), ei au luat formă („Am luat acest corp și l-am făcut al nostru”) și apar în mijlocul unor planuri lucioase și apoase de negru și gri, un mediu rece, amorf, care pulsează cu luminozitatea unui laborator și strălucirea unui ecran, dar care este cumva încălzit de tandrețea și vulnerabilitatea palpabilă a gemenilor.
„Bună. Bună din nou.” O zi din viața lui se deschide cu Cynthia și Celinde salutând privitorul, în timp ce au vedere spre un râu care bate pe un orizont cenușiu. „Avem multe să-ți arătăm, multe să-ți spunem.” Le urmărim pe Cynthia și Celinde în timp ce conduc o mașină („Îmi place la nebunie să conduc”, spun ele); încarcă o „încărcătură foarte specială”, care pare a fi conținutul unui forum de chat, în cala de marfă a unui avion; se plimbă printr-un laborator în care „își invită subiecții să se joace”; și se regăsesc, în cele din urmă, în cabina de pilotaj. O zi reverberează cu sunete la un volum cu un tic mai mare decât cel așteptat: vâjâitul motoarelor de avion, mașinile care trec pe autostradă, ploaia care cade. Acestea sunt sunete „stimulative”, unele care se potrivesc cu senzația corporală de perseverență, și care îi emoționează și îi calmează pe gemeni.
În cabina de pilotaj, în timp ce stau cu fața în față, cu o mână delicată pe tabloul de bord, dialogul lor – altundeva numit „solilocviu la plural” * – face cu ochiul privitorului:
„Avem avion.”
Rogește asta, surioară.
Cred că ai putea numi și asta o metaforă.
Dar, asta nu te face să te întrebi,
cine, sau ce, suntem?”
Poate că suntem schimbători, dar nu suntem dubluri.”
Această distincție – schimbători, nu dubluri – este cheia pentru gemeni. Cynthia și Celinde nu sunt descrise ca „dubluri” pentru o anumită tulburare, disfuncție sau un real dorit, dar de neatins („Fiți atenți la metaforizare”). Mai degrabă, ele sunt imprevizibile și vii: un substitut expansiv și himeric pentru un corp și o stare mentală delimitate de rigorile normativității. O zi din viața de îi face liberi, gata să învețe prin faptul că sunt în lume.
„Andrea Crespo: A day in the lives of” este comandată de Rhizome și coprezentată împreună cu New Museum în cadrul First Look: New Art Online.
* Kari Rittenbach, „Andrea Crespo”, revista CURA.”, Spring 2016.