Simplul fapt de a privi în jos în Peștera rândunelelor este un test al tăriei cuiva.
Cunoscută ca o peșteră cu gropi, este un puț vertical, în esență o gaură deschisă de 160 până la 205 picioare în podeaua pădurii, care coboară direct în jos 1.220 de picioare – 1.904 de la marginea superioară – înainte de a ajunge la podeaua peșterii. Este suficient de adâncă pentru a încăpea Statuia Libertății stând pe umerii ei, turnul Eiffel sau clădirea Chrysler.
Denumit Subsolul rândunelelor în spaniolă și Peștera rândunelelor în engleză, este cel mai mare puț de peșteră cunoscut din lume și a doua cea mai adâncă groapă din Mexic. Peștera își primește numele de la papagalii verzi și rândunelele cu guler alb care trăiesc de-a lungul pereților săi. În fiecare zi, păsările zboară în cercuri concentrice în susul puțului peșterii înainte ca stolurile să se revarsă în junglă din gaură.
Peștera a devenit mai recent casa unor specii aeriene mai noi, și anume speologii verticali și base-jumpers. O destinație populară printre pasionații de sporturi extreme, este suficient de înaltă pentru ca săritorii BASE (BASE vine de la Buildings, Antennas, Spans, and Earth, toate lucrurile de pe care le place să se arunce) să sară de pe margine și să cadă în cădere liberă timp de câteva secunde înainte de a-și lansa parașutele. Deși este nevoie de aproximativ zece secunde pentru a ajunge la fund, urcarea înapoi este mai lentă și durează între 40 de minute și 2 ore.
În timp ce peștera este cunoscută de mult timp de populația locală Huastec, ea a fost explorată pentru prima dată de străini în 1966 de către T. R. Evans, Charles Borland și Randy Sterns. Peștera este atât de adâncă încât, atunci când se coboară în rapel, ceea ce poate dura cu ușurință o oră, frecarea poate face ca frânghia și echipamentul să se încălzească până la niveluri periculoase, astfel că se folosesc sticle de apă pulverizată pentru a răci echipamentul pe măsură ce se coboară.