DISCUȚII
Acneea vulgară este o afecțiune dermatologică frecventă. Este cauzată de hiperkeratinizarea foliculară anormală și de supraproducția de sebum de către glanda sebacee. Acneea vulgară afectează aproape 80% din populația cu vârsta cuprinsă între 12 și 25 de ani – fără diferențe de prevalență între sexe, etnii sau rase. Fiziopatologia acneei vulgare include producția crescută de sebum, hiperkeratinizarea foliculară, proliferarea Propionibacterium acnes și producerea de inflamații.
Calcinoza cutis înseamnă depunerea de calciu în piele. Se caracterizează prin cristale de hidroxiapatită și fosfați amorfi de calciu depozitați în piele. De obicei, calcinoza cutis se prezintă sub formă de papule, plăci sau noduli multipli, tari, albicioși. Se știe că apare într-o varietate de afecțiuni și este clasificată în patru subtipuri în funcție de etiologia sa: distrofică, metastatică, iatrogenă și idiopatică. Termenul de calcinoză distrofică este utilizat pentru calcificarea asociată cu infecții, procese inflamatorii, neoplasm cutanat sau boli ale țesutului conjunctiv. Este cel mai frecvent tip de calcificare ectopică și se dezvoltă în jurul leziunilor tisulare localizate, fără modificări ale metabolismului calciului sau fosfatului. Saavendra et al. au raportat două cazuri de calcinoză distrofică cutis secundară acneei. Worstman et al. au găsit șase pacienți cu calcinoză cutanată secundară acneei vulgare. În schimb, calcificarea metastatică este caracterizată de un metabolism anormal al calciului și/sau fosfatului care duce la precipitarea calciului în țesutul cutanat și subcutanat.
Calcificarea idiopatică apare fără nicio afectare tisulară sau tulburare metabolică subiacentă. Intervenția medicală poate provoca leziuni tisulare sau tulburări ale metabolismului calciului și fosfatului, conducând la calcifierea țesuturilor moi în unele cazuri cunoscute sub numele de calcinoză cutanată iatrogenă.
Într-un țesut normal, depozitele ectopice de săruri de calciu se dezvoltă atunci când produsul fosfat de calciu din plasmă depășește 70 mg/dL. Cu toate acestea, într-un țesut deteriorat, următoarele fenomene patogene pot juca un rol – creșterea concentrației intracelulare de calciu, denaturarea proteinelor care leagă preferențial fosfatul, mutații genetice ale fibrelor elastice și ale colagenului și creșterea acidului g-carboxilglutamic.
Calcinoza cutis este o boală rară, astfel încât nu există studii clinice controlate privind tratamentul acesteia. Diverse modalități medicale și chirurgicale s-au dovedit a fi benefice, dar niciuna nu a fost acceptată ca standard. Tratamentul medical include warfarină, bifosfonați, minociclină, ceftriaxonă, diltiazem, hidroxid de aluminiu, probenecid, corticosteroizi intralesionali și imunoglobulină intravenoasă. Modalitățile chirurgicale includ chiuretajul, excizia chirurgicală, laserul cu dioxid de carbon și litotripsia extracorporeală cu unde de șoc.
Pacientul nostru a avut un istoric de leziuni acneice în timpul pubertății, în urma cărora au fost prezente leziuni cicatriceale pe fața sa. O biopsie din aceste leziuni cicatriceale a evidențiat depozite calcice la biopsie. Pacientul nostru a fost un caz diagnosticat cu SAO de 5 ani în tratament. Cu toate acestea, în ciuda unei căutări extinse, nu a fost găsită nicio relație între SAO și calcinoza cutanată. Prin urmare, a fost pus diagnosticul de calcinoză cutanată postacneică.
.