Poemas de Alejandra Pizarnik

Poemas de Alejandra Pizarnik

ÍNDICE
VUELTA A LA PAGINA PRINCIPALĂ

.

.

A LA ESPERA DE LA OSCURIDAD
Ese moment care nu se uită
Tan vacío devuelto por las sombras
Tan vacío respinsă de ceasuri
Acea biată clipă adoptată de tandrețea mea
Nuă, goală de sânge de aripi
Fără ochi care să-și amintească de angoasa de altădată
Fără buze care să culeagă sucul violenței
Pierdut în cântecul clopotelor de gheață.
Pune pe el părul tău înghețat de foc
Deschide-l micuță statuie de groază.
Să-i arăți lumea convulsionată de la picioarele tale
La picioarele tale unde mor rândunelele
Trepând de spaimă în fața viitorului
Să-i spui că suspinele mării
Ascultă singurele cuvinte
pentru care merită să trăiești.
Dar acea clipă transpirată de nimic
Încuiată în peștera destinului
Fără mâini care să spună niciodată
Fără mâini care să dea fluturi
La copii morți

ÎN IUBIREA
această manie mohorâtă de a trăi
acest umor recunocut de a trăi
te târăște, alejandra, nu o nega.
Astăzi te-ai privit în oglindă
și era trist că erai singur
lumina a răcnit aerul a cântat
dar iubitul tău nu s-a întors
vei trimite mesaje vei zâmbi
ți vei strânge mâinile ca să se întoarcă
iubitul tău atât de iubit
auzi sirena dementă care l-a furat
barca cu bărbi de spumă
unde a murit râsul
ți aduci aminte de ultima îmbrățișare
oh fără angoasă
râzi în batistă plângi de râs
dar închizi ușile feței tale
pentru a nu spune mai târziu
că femeia îndrăgostită erai tu
zilele se frământă
nopțile te învinovățesc
te doare atât de tare de viață
sperat unde te duci?
desperat, nimic mai mult!
(Alejandra Pizarnik, din La última inocencia, 1956)

SALVAREA
Insula scapă
Și fata se întoarce să se cațere pe vânt
Și să descopere moartea păsării profet
Acum
este focul supus
Acum
este carnea
Frunza
Frunza
Frunza
Frunza piatră
pierdută în fântâna chinului
ca navigatorul în groaza civilizației
care purifică căderea nopții
Acum
fata găsește masca infinitului
și sparge zidul poeziei.

CASA
Este soare afară.
Este doar un soare
dar oamenii se uită la el
și apoi cântă.
Nu știu de soare.
Cunosc melodia îngerului
și predica fierbinte
a ultimului vânt.
Știu să strig până în zori
când moartea se așează goală
în umbra mea.
Plâng sub numele meu.
Să flutur batiste în noapte și corăbii însetate de realitate
dansează cu mine.
Să-mi ascund unghiile
pentru a-mi batjocori visele bolnave.
Afară este soare.
Mă îmbrac în cenușă.

LEJANIA
Firea mea umflată de corăbii albe.
Firea mea explodând de sentimente.
Toată eu sub reminiscențele ochilor tăi.
Vreau să nimicesc mâncărimea genelor tale.
Vreau să mă feresc de neliniștea buzelor tale.
De ce viziunea ta fantomatică înconjoară potirele acestor ore?

NOAPTEA
curgând nu știu unde
acolo sau acolo
singurele cotloane goale
suficient de alergat!
brațele îmi țin amurgul
de mătreață și apă de colonie
fosfor de ceară roz arsă
creație sinceră în brazdă capilară
noaptea își descarcă bagajul
de alb și negru
trecând oprirea devenirii sale

SALVAREA
insula evadează.
Și fata se întoarce să urce în vânt
și să descopere moartea păsării profet.
Acum
este carnea
frunza
piatra
pierdută în fântâna chinului
ca marinarul în groaza civilizației
purificând căderea nopții.
Acum
fata găsește masca infinitului
și sparge zidul poeziei.

ULTIMA INOCȚIUNE
Partir
în trup și suflet
partir.
Pentru a pleca
pentru a scăpa de privirile
pietrelor opresive
care dorm în gât.
Trebuie să plec
nu mai am inerție sub soare
nu mai amuțesc de sânge
nu mai stau la coadă să mor.
Trebuie să plec
Dar lunecă, călătorule!

DESCOPERIREA
a lui Leon Ostrov
Domnule
Cașca a devenit o pasăre
și a zburat
și inima mea este nebună
pentru că urlă la moarte
și zâmbește în spatele vântului
la iluziile mele
Ce să fac cu frica
Ce să fac cu frica
Nu mai dansează lumina în zâmbetul meu
și nici anotimpurile nu mai ard porumbei în ideile mele
Mâinile mele au fost s-au dezbrăcat
și au plecat acolo unde moartea
învață morții să trăiască
Doamne
Aerul îmi pedepsește ființa
Dincolo de aer sunt monștri
care beau din sângele meu
Este dezastru
E ora goliciunii nu a goliciunii
Este clipa de a zăvorî buzele
de a auzi țipătul damnaților
de a vedea fiecare dintre numele mele
înecate în neant.
Domnule
Am douăzeci de ani
Ochii mei au și ei douăzeci de ani
și totuși nu spun nimic
Domnule
Mi-am desăvârșit viața într-o clipă
Într-o clipă a izbucnit ultima inocență.
Acum nu mai e niciodată sau niciodată
sau era doar
Cum să nu mă sinucid în fața unei oglinzi
și să dispar pentru a reapare în mare
unde m-ar aștepta o mare corabie
cu luminile aprinse?
Cum să nu-mi extrag venele
și să fac cu ele o scară
pentru a fugi în cealaltă parte a nopții?
Începutul a dat naștere sfârșitului
Totul va rămâne la fel
Surâsurile uzate
Interesul interesat
Întrebările din piatră în piatră
Gesturile care mimează iubirea
Totul va rămâne la fel
Dar brațele mele insistă să îmbrățișeze lumea
pentru că încă nu au fost învățate
că e prea târziu
Doamne
Aruncă sicriele sângelui meu
Îmi amintesc de copilăria mea
când eram o femeie bătrână
Floarea murea în mâinile mele
și florile mureau
în mâinile mele
și eram o femeie
și eram o femeie
și eram o femeie
și florile mureau
în brațele mele. florile au murit în mâinile mele
pentru că dansul sălbatic al bucuriei
a distrus inimile lor
Îmi amintesc diminețile negre și însorite
când eram copil
acesta e ieri
acesta e cu secole în urmă
Doamne
Cașca s-a transformat în pasăre
acesta e cu secole în urmă
Domnule
Cașca s-a transformat în pasăre
acesta e momentul vieții mele.
Cașca s-a transformat într-o pasăre
și mi-a devorat speranțele
Domnule
Cașca s-a transformat într-o pasăre
Ce voi face cu frica

EXILEAZĂ
la Raúl Gustavo Aguirre
Această manie de a mă ști un înger,
fără bătrânețe,
fără moarte în care să mă trăiască,
fără milă pentru numele meu
sau pentru oasele mele care plâng rătăcind.
Și cine nu are o iubire?
Și cine nu se bucură printre maci?
Și cine nu are un foc, o moarte,
o frică, un lucru oribil,
chiar cu pene
chiar cu zâmbete?
Delirul sinistru de a iubi o umbră.
Umbra nu moare.
Și iubirea mea
îmbrățișează doar ceea ce curge
ca lava din iad:
o lojă tăcută,
fantome în dulce erecție,
preoți de spumă,
și mai ales îngeri,
îngeri frumoși ca niște cuțite
care se ridică în noapte
și devastează speranța.

PEREGRINAGE
pentru Elizabeth Azcona Cranwell
Am chemat, am chemat ca fericitul naufragiat
pe valurile verzi
care cunosc adevăratul nume
de moarte.
Am chemat vântul,
Am încredințat ființa mea lui.
Dar o pasăre moartă
zboară în disperare
în mijlocul muzicii
când vrăjitoarele și florile
taie mâna ceții.
O pasăre moartă numită albastru.
Nu este singurătatea cu aripi,
este tăcerea prizonierului,
este tăcerea păsărilor și a vântului,
este lumea supărată pe râsul meu
sau gardienii iadului
care-mi sfâșie scrisorile.
Am chemat, am chemat.
Am strigat către niciodată.

CENIZAS
Noaptea scindată de stele
Mă privea halucinată
Aerul scuipă ură
îmbrăcat pe față
cu muzică.
În curând vom fi plecați
Arcanul visului
Uitat de zâmbetul meu
Lumea e emaciată
Și e lacăt dar nu sunt chei
Și e groază dar nu sunt lacrimi.
Ce să fac cu mine?
Pentru că Ție îți datorez ceea ce sunt
Dar nu mai am ziua de mâine
Pentru că Ție îți…
Noaptea suferă.

ANII DE CENUȘĂ

pentru Cristina Campo
Acestea sunt vocile mele care cântă
pentru că nu mai cântă,
cele îngălbenite cenușii în zare,
cele îmbrăcate ca niște păsări pustii în ploaie.
Există, în așteptare,
un zvon de liliac care se sparge.
Și există, când vine ziua,
o împărțire a soarelui în mici sori negri.
Și când e noapte, mereu,
un trib de cuvinte mutilate
și caută azil în gâtul meu
pentru a nu mai cânta,
cele lugubre, stăpânele tăcerii.

MORMÂNTUL
Visează în pielea goală o noapte solară.
Am zăcut zile de animale.
Vântul și ploaia m-au șters
ca un foc, ca un poem
scris pe un zid.

Dacă îndrăznești să surprinzi
adevărul acestui vechi zid;
și fisurile sale, lacrimile,
formând chipuri, sfincși,
mâini, clepsidre,
va veni cu siguranță
o prezență pentru setea ta,
probabil va pleca
această absență care te bea.

FORME
Nu știu dacă pasăre sau colivie
mână ucigașă
sau tânăr mort gâfâind în marele gât întunecat
sau tăcut
dar poate oral ca o fântână
poate menestrel
sau prințesă în cel mai înalt turn.

SHADOWS OF THE DAYS TO COME
pentru Ivonne A. Bordelois
Mâine
Mâine
Voi fi îmbrăcat în cenușă în zori,
Voi avea gura plină de flori,
Voi învăța să dorm
în amintirea unui zid,
în respirația
unui animal care visează.

Înapoi la pagina de start

.