Povești din Orientul Mijlociu

Niciodată nu mi-am imaginat Grădina Edenului ca fiind o mlaștină, dar, potrivit cercetătorilor, grădina biblică a fost localizată în mlaștinile din Mesopotamia, în ceea ce astăzi se numește sudul Irakului și Iranului. Acest sistem de lacuri, canale, mlaștini și zone umede interconectate între râurile Tigru și Eufrat acoperea cândva o suprafață de aproape 9.000 km2 (3.475 mi2) pe tot parcursul anului și creștea până la 20.000 km2 (7.700 mi2) la fiecare topire a zăpezilor de primăvară.

De 5.000-7.000 de ani, zona a fost locuită de triburile Ma’dan (cunoscuți și ca arabi de mlaștină), care își trag rădăcinile până la sumerienii și babilonienii antici. Aceștia construiesc insule plutitoare din stuf pe care își amplasează casele, care sunt, de asemenea, făcute din stuf (vezi foto). Trestiile au și multe alte întrebuințări: covoare și coșuri (o sursă de venit în numerar), furaje pentru bivolițele de apă, combustibil pentru gătit. Printre culturile cultivate de Ma’dan se numără curmalele, meiul, orezul și grâul. Peștii și animalele sălbatice locale furnizează proteine.

Statisticile oficiale lipsesc, dar se estimează că, în anii 1950, populația din mlaștina Ma’dan era cuprinsă între 400.000 și 500.000 de persoane.

Desecarea

Drenarea mlaștinilor din Mesopotamia a început cu britanicii în anii 1950. Aceștia au considerat că mlaștinile sunt inutile din punct de vedere economic și un teren de reproducere pentru țânțari și au demarat un proiect de direcționare a apei din regiunea centrală a Eufratului în deșert. Mai târziu, numeroase baraje în amonte – inclusiv cele din Turcia, Siria și Iran – au redus debitul de apă către mlaștini în așa măsură încât zăpezile de primăvară abia dacă se mai observă. Lucrurile s-au înrăutățit sub Saddam Hussein. În anii 1990, acesta nu numai că a finalizat proiectul principal de drenaj de evacuare a apelor reziduale început de britanici, dar a construit și un sistem de canale și diguri care a desecat cea mai mare parte a mlaștinilor. Acest lucru era destinat proiectelor agricole și explorării petroliere, dar și pentru a-i alunga pe arabii din mlaștini rebeli și pe fugarii care se ascundeau în mlaștini. Până în 2002, suprafața mlaștinilor se redusese la doar 1.300 km2 (500 mi2) – o scădere de peste 85% față de dimensiunea sa din 1973 (a se vedea harta 1). Restul zonei a devenit un deșert cu crustă de sare, sensibil la furtunile de praf.

Faimoasa biodiversitate a regiunii a fost devastată. Pe lângă pești și amfibieni, zeci de specii de păsări migratoare și endemice și-au pierdut habitatul. Se crede că vidra cu blană netedă, șobolanul bandicoot, liliacul cu degete lungi și pasărea africană darter au dispărut complet. Desecarea mlaștinilor a afectat, de asemenea, pescuitul în Golful Persic: mlaștinile nu au mai servit drept „stație de epurare a apelor uzate” sau „rinichi” pentru apele care se varsă în Golf și nici ca loc de reproducere pentru speciile de pești și creveți migratori.

Populația umană a scăzut și ea. Ma’danii rămași numărau doar aproximativ 20.000 în 2003. Aproximativ o cincime dintre cei care au fugit au mers în tabere de refugiați din Iran; unii au plecat peste hotare; restul au fost strămutați în interiorul Irakului.

Reîntinerire

Un raport din 2001 al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, The Mesopotamian Marshlands: Demisia unui ecosistem, a adus această tragedie în atenția întregii lumi. Ca răspuns, un grup de expatriați irakieni – sub conducerea inginerului civil californian Azzam Alwash – a fondat Proiectul Eden Again. Cu sprijinul organizației non-profit Iraq Foundation, aceștia au reunit un grup de experți internaționali în 2002 și au început să elaboreze un plan pentru refacerea mlaștinilor.

Când regimul lui Saddam Hussein a fost înlăturat în 2003, lucrurile s-au schimbat rapid. Ministerul irakian al Resurselor de Apă a creat Centrul pentru restaurarea mlaștinilor irakiene și, tot în acel an, Proiectul New Eden, un proiect de cooperare între guvernele italian și irakian, a început să elaboreze un plan general pentru dezvoltarea durabilă a mlaștinilor. În 2004, Alwash a fondat Nature Iraq, o organizație care a preluat administrarea Proiectului „Eden Again” și care oferă, de asemenea, consultanță guvernului irakian și locuitorilor locali. Începând cu 2005, au fost organizate în mod regulat conferințe științifice pentru reabilitarea mlaștinilor irakiene – acoperind totul, de la agricultură și întreprinderi economice până la psihologie și medicină veterinară.

În 2007, mlaștina Hawizeh – singura mlaștină permanentă rămasă după desecare – a fost declarată zonă umedă de importanță internațională în cadrul Convenției Ramsar privind zonele umede. A fost creat Comitetul național irakian pentru mlaștini și zone umede, iar în 2008 a fost elaborat un plan de gestionare detaliat pentru Hawizeh.

Dar oamenii nu au așteptat experții și planificatorii. De îndată ce regimul a căzut în 2003, au început să dărâme digurile construite de Saddam și au reinundat porțiuni mari de mlaștini. În doar doi ani, 60% din mlaștini au fost reumplute. Stufărișurile îndelung adormite au revenit la viață. S-au întors peștii, broaștele și păsările – chiar și rarele rândunică marmorată, buburuza irakiană și stârcul de stuf din Basra. Arabii de mlaștină au început să se întoarcă și ei; populația estimată în 2005 era de 60.000 de exemplare.

Harta 2 arată progresul restaurării mlaștinilor între 2003 și 2005. Mlaștinile centrale s-au refăcut în mod miraculos, iar planificarea este în curs de desfășurare pentru a înființa acolo un parc național al mlaștinilor din Mesopotamia, cu scop de restaurare a ecosistemului, educație și cercetare și ecoturism. Mlaștina Abu Zirig din vest, care a fost punctul central al Proiectului New Eden sponsorizat de Italia, s-a descurcat, de asemenea, bine. Dar nu toate terenurile reumflate au dus-o la fel de bine. Unele progresează mai lent, iar altele rămân pur și simplu „deșert de apă sărată” din cauza salinității ridicate a solului sau a suprafeței impermeabile. În general, se estimează că aproximativ 30% din zonele mlăștinoase au un potențial realist de refacere completă.

Pentru a vedea emisiunea PBS Nature „Braving Iraq”, accesați http://video.pbs.org/video/1634278420

Înapoi sus

Înapoi sus

Înapoi sus

.