1În Valea Iordanului au fost descoperite și studiate cele mai timpurii situri calcolitice din Iordania. La Tulaylat al-Ghassul, opt săpături efectuate între 1929 și 1938 de către Institutul Biblic Pontifical, au scos la iveală urmele unei culturi încă necunoscute, ale cărei origini se trag din neolitic. De la aceste descoperiri inițiale, a fost identificată o mare concentrație de situri atribuite acestei perioade; de-a lungul Văii Iordanului (Abu Hamid, Tabaqat Fahl (Pella) și Nordul Tell al-Shuna), precum și pe înălțimile platoului (Sahab, Qattar, Abu Snesla și Iraq al-Amir) (fig. II.12).
Figura II.12 – Harta de localizare a principalelor situri sedentare pentru perioada calcolitică, împreună cu taberele nomade pastorale din zonele deșertice.
2Localizarea siturilor este întotdeauna strâns legată de rețeaua hidrografică de vaduri care a permis dezvoltarea agriculturii inundate. În sate, casele familiilor nucleare erau construite din cărămizi uscate la soare, cu pereți tencuiți, uneori decorați cu picturi policrome geometrice, zoomorfe sau antropomorfe remarcabile. Cea mai mare parte a activităților domestice de preparare a hranei și de artizanat se desfășurau în curțile anexate la case, unde se găseau cuptoarele și spațiile de depozitare. Silozurile mari pentru cereale, precum cele găsite la Abu Hamid, reflectă specializarea mijloacelor de trai ale acestor oameni și atestă apariția unei redistribuiri centralizate a produselor agricole. Alături de utilizarea continuă a pietrei cioplite, a apărut și cuprul. Deși utilizarea sa este foarte limitată și rară în context domestic, în Faynan, în special, minele de cupru semnificative și locurile de muncă sunt asociate cu depozitele de minereu.
3În periferiile deșertice ale Iordaniei, o cercetare recentă a dezvăluit o situație foarte diferită. Explorările efectuate spre est în deșertul de bazalt negru și în regiunea oazei Azraq și spre sud în bazinul Hisma au scos la iveală existența unui număr considerabil de tabere de păstori nomazi, la marginea satelor agricole din Valea Iordanului și platoul Transiordaniei (Hibr, Azraq, Quweisa și Jabal al-Jill). Cercetările efectuate cu sprijinul Ifpo într-o zonă neexplorată din Al-Thulaythuwat, în apropiere de granița cu Arabia Saudită, au adus noi dovezi ale acestei culturi chalcolitice din deșert. Habitatul acestor păstori seminomazi este reprezentat de incinte circulare din piatră, cu încăperi care erau odinioară acoperite cu o structură realizată din materiale ușoare: curți, spații de depozitare și locuințe (planșa II.9 și II.10, fig. II.13). Căsuțele pentru animale asociate acestor tabere arată particularitatea modului de trai al acestor oameni, mai apropiat de cel al păstorilor seminomazi din nordul Negevului din Palestina sau din nord-vestul Hijazului din sud.
Figura II.13 – Unelte de silex din taberele pastorale nomade din zona al-Thulaythuwat (sudul Iordaniei).
Plata II.9 – Vedere generală a incintei din piatră din situl TH.126 din zona al-Thulaythuwat (sudul Iordaniei).
Plata II.10 – Vedere aeriană a sitului TH.001 situat în zona al-Thulaythuwat. Tabără semi-nomadă cu locuințe și incinte de piatră pentru animale.
.