Curcuma longa (turmeric) are o lungă istorie de utilizare în medicina ayurvedică ca tratament pentru afecțiuni inflamatorii. Printre constituenții turmericului se numără cele trei curcuminoide: curcumina (diferuloilmetan; constituentul principal și cel responsabil pentru culoarea galbenă vibrantă), demethoxycurcumina și bisdemethoxycurcumina, precum și uleiuri volatile (tumerona, atlantona și zingiberona), zaharuri, proteine și rășini. În timp ce numeroase activități farmacologice, inclusiv proprietăți antioxidante și antimicrobiene, au fost atribuite curcuminei, acest articol se concentrează asupra proprietăților antiinflamatorii ale curcuminei și asupra utilizării acesteia în cazul afecțiunilor inflamatorii. Efectul curcuminei asupra cancerului (dintr-o perspectivă antiinflamatorie) va fi, de asemenea, discutat; cu toate acestea, o analiză exhaustivă a numeroaselor sale mecanisme anticancerigene iese din sfera de aplicare a acestui articol. Cercetările au arătat că curcumina este o moleculă extrem de pleiotropică, capabilă să interacționeze cu numeroase ținte moleculare implicate în inflamație. Pe baza primelor cercetări pe culturi celulare și pe animale, studiile clinice indică faptul că curcumina ar putea avea potențial ca agent terapeutic în boli precum bolile inflamatorii intestinale, pancreatita, artrita și uveita anterioară cronică, precum și în anumite tipuri de cancer. Din cauza eliminării și conjugării rapide a curcuminei în plasmă, utilitatea sa terapeutică a fost oarecum limitată, ceea ce i-a determinat pe cercetători să investigheze beneficiile complexării curcuminei cu alte substanțe pentru a crește biodisponibilitatea sistemică. Numeroasele studii clinice în curs de desfășurare ar trebui să ofere o înțelegere și mai profundă a mecanismelor și a potențialului terapeutic al curcuminei.