Se propune o schiță a modului în care creierul poate calcula. În cortexul cerebral, amintirile sunt stocate prin potențare pe termen lung la sinapsele de la intrările corticale din stratul 1 (reprezentând contexte) pe celulele piramidale din stratul 2/3 legate de talamus într-o unitate cortico-talamică (CT). Semnalele care sunt memorate sunt intrările din stratul 3 de la talamus sau de la alte zone corticale. Semnalele sunt memorate (și ulterior rechemate) la frecvența gamma. Un gând conștient cuprinde ieșirile celulelor din stratul 5 din unitățile CT din diferite regiuni corticale care se declanșează în sincronie prin contribuția intrărilor oscilatorii talamice și corticale. Această ieșire corticală influențează zonele subcorticale pentru a provoca sau a participa la o mișcare. Ieșirile corticale cerebrale pot fi stocate în cerebel și generate ulterior, într-un anumit context, de către ganglionii bazali și cerebel. Astfel, creierul poate genera fie ieșiri „conștiente” cu ajutorul cortexului cerebral, fie ieșiri „automate” cu ajutorul ganglionilor bazali și al cerebelului. Atunci când contextele sunt recunoscute de către ganglionii bazali, acestea permit ca ieșirile stocate în cerebel să înceapă și, în acest fel, ganglionii bazali pot controla secvențe complexe de ieșiri sau mișcări. Memoria de lucru implică cortexul prefrontal, care utilizează în mod similar ganglionii bazali și cerebelul. Hipocampul are un rol în stocarea și reamintirea ieșirilor corticale prin furnizarea de contexte unice de nivel 1 pentru toate buclele CT din diferite zone corticale în cadrul unui gând conștient. Odată cu reamintirea ulterioară a gândului, noi contexte de strat 1 pot fi asociate cu buclele CT, permițând reamintirea fără aportul hipocampului.