După cum sugerează și numele, TSA, sau tulburarea de spectru autist, este o afecțiune care se situează de-a lungul unei game largi de simptome și grade de severitate diferite. Cineva care este diagnosticat ca fiind la capătul „ușor” al spectrului poate fi capabil să funcționeze mai mult sau mai puțin normal și poate fi considerat de ceilalți doar ca fiind puțin introvertit sau poate excentric în unele obiceiuri.
La celălalt capăt al spectrului, simptomele pot fi atât de severe încât o persoană diagnosticată cu TSA poate fi lipsită de reacție și poate întâmpina mari dificultăți în interacțiunea cu ceilalți și în desfășurarea activităților zilnice normale, fără provocări semnificative. Astăzi, indiferent unde se află de-a lungul acestui spectru o persoană diagnosticată cu TSA, se spune că acea persoană are TSA.
Astăzi, însă, nu a fost întotdeauna așa. Cu doar șase ani în urmă, exista o altă formă de diagnostic folosită, în principal în cercurile medicale americane, pentru a evalua TSA. Sistemul folosea diferite grade ale spectrului și avea o clasă specifică de TSA numită „autism atipic.”
Atunci ce era autismul atipic și cum ar putea cineva să fie diagnosticat cu acesta?
Toate în carte
Între 1994 și 2013, o ediție specifică a unui document cunoscut sub numele de Manualul de Diagnostic & Statistic al Tulburărilor Mentale a fost folosit ca manual de referință pentru profesioniștii din domeniul medical atunci când diagnosticau, identificau și clasificau tulburările mentale. Au existat cinci ediții ale acestei cărți, cunoscute sub numele de DSM, de când a început să fie publicată pentru prima dată în 1952. Abia în anii 1980, odată cu DSM-III, autismul a fost recunoscut chiar ca fiind o afecțiune unică. Înainte de DSM-III, copiii cu TSA erau diagnosticați ca schizofrenici și primeau tratament pentru așa ceva.
După publicarea DSM-III, autismul a primit o examinare mult mai specifică din partea cadrelor medicale și a avut parte de tratamente adaptate celor diagnosticați, în loc să se presupună schizofrenie, care nu era un tratament eficient și, în unele cazuri, chiar dăunător. Din această nouă înțelegere a reieșit ideea că există diferite tipuri și „grade” de autism, iar unul dintre acestea a fost cunoscut sub numele de autism atipic sau tulburare pervazivă de dezvoltare – nu altfel specificată, cunoscută și sub numele de PDD-NOS (Pervasive Developmental Disorder-Not Otherwise Specified).
Ce este?
Celelalte tipuri de autism au fost considerate Tulburări Pervazive de Dezvoltare, sau TPD, și se încadrează în cinci categorii; autism, sindromul Asperger, tulburarea de dezintegrare a copilăriei (CDD) și sindromul Rett. Cea de-a cincea, autism atipic, sau PDD-NOS, era o categorie „diversă” pentru persoanele diagnosticate cu unele caracteristici ale autismului care nu se încadrau în celelalte patru categorii de PDD existente.
De fapt, autismul atipic era o recunoaștere a faptului că o persoană diagnosticată avea trăsături de autism, dar nu „suficient” în niciuna dintre cele patru categorii pentru a „arunca în mod concludent acea persoană într-o cutie”. În unele privințe, tocmai din cauza naturii organice, nebuloase a simptomelor autismului și a gradelor lor diferite, atunci când a apărut în cele din urmă DSM-V, cele cinci categorii au fost abandonate, iar autismul atipic a fost pliat în celelalte.
Care sunt simptomele?
Autismul atipic, atunci când încă era denumit astfel, ca având un amestec de simptome diferite. În epoca DSM-III și DSM-IV, sindromul Asperger era considerat forma de autism cu „cea mai bună funcționare”, unii dintre cei diagnosticați cu acesta putând funcționa fără niciun tratament medical special, în timp ce cei diagnosticați cu alte tipuri de autism, cum ar fi CDD, necesitau o atenție și un tratament mai intensiv.
Autismul atipic a fost, din punct de vedere al severității, considerat undeva între autismul Asperger și autismul tipic CDD, o formă „ușoară” care nu necesita tratament serios sau intervenție terapeutică pentru ca cei diagnosticați să aibă o viață normală și productivă. Simptomele autismului atipic includeau:
Comportament social atipic/ neobișnuit
Acesta era un alt „termen umbrelă” larg care includea potențial orice, de la răspunsuri întârziate, până la incapacitatea de a menține contactul vizual. Singurul lucru consistent a fost că, în comparație cu alte persoane din acea cultură, comportamentul a fost considerat anormal.
Deficit de limbaj/comunicare
O altă gamă foarte largă de comportamente care ar putea fi încadrate chiar și în comportamentul social neobișnuit. Autismul atipic are caracteristici precum dificultatea de comunicare. Aceasta s-ar putea manifesta printr-o achiziție întârziată a comunicării, având nevoie de mult mai mult timp pentru a învăța să vorbească, sau prin modele de vorbire neobișnuite, cum ar fi vorbirea pe un ton monoton plat, ca un „robot”, nefiind învățat niciodată să folosească tonul sau inflexiunea vocii pentru a adăuga nuanță cuvintelor.
Mișcări/Comportamente repetitive
Autismul atipic ar putea fi caracterizat de o concentrare pe ritual și repetiție. Pacientul cu AA ar recurge la repetarea la nesfârșit a anumitor acțiuni sau ritualuri, fie ca o modalitate de a se relaxa, fie pentru a simți un sentiment de control în situații stresante.
Experiență senzorială atipică
Cineva diagnosticat cu autism atipic ar putea avea o experiență senzorială diferită de a celorlalți, fie mai intensă, fie mai puțin intensă. De exemplu, unii ar putea avea o experiență mult mai sensibilă la atingere, reacționând mult mai puternic și mai negativ la schimbările de temperatură. Pe de altă parte, acei stimuli senzoriali ar putea fi, de asemenea, mult mai puțin rafinați, cum ar fi ca un copil cu autism atipic să aibă un simț al mirosului redus sau inexistent și să nu poată participa în mod semnificativ la activități bazate pe miros.
Din cauza acestei game mari de diferențe, în cele din urmă s-a decis în 2013 să se elimine diferitele categorii de autism. TSA sau tulburarea de spectru autist este acum singura categorie de diagnosticare.