Subliniați fotografia dvs. cu sindromul Cockayne
Ce este sindromul Cockayne?
Sindromul Cockayne este o tulburare genetică degenerativă multisistemică rară care se prezintă cu microcefalie, insuficiență de creștere, fotosensibilitate și caracteristici de îmbătrânire prematură.
Cine se îmbolnăvește de sindromul Cockayne?
Sindromul Cockayne este o tulburare genetică autozomal recesivă care afectează toate rasele și ambele sexe în mod egal. Are o prevalență la nivel mondial de aproximativ 2,5 cazuri la un milion și o incidență de 1 la 250.000 de născuți vii.
Ce cauzează sindromul Cockayne?
Sindromul Cockayne este rezultatul unor mutații în genele de reparare încrucișată a complementelor de excizie (ERCC). Există o eterogenitate genetică considerabilă. A fost clasificat ca CSA și CSB pe baza genei afectate, ERCC8, respectiv ERCC6. CSB datorat mutațiilor ERCC6 reprezintă 80% din cazurile de sindrom Cockayne. Complexul Xeroderma pigmentosum-Sindromul Cockayne overlap (XP/CS) este un genotip/fenotip distinct cu mutații în alte gene ERCC (ERCC2, ERCC3, XPD).
Mutațiile în genele ERCC pot cauza repararea defectuoasă a ADN-ului în urma expunerii la radiații UV. Cu toate acestea, patogeneza sindromului Cockayne este mai complexă decât acest lucru, deoarece modificările pot fi observate la făt și la naștere înainte de a exista o expunere la UV și, de obicei, implică sistemul nervos în celule care nu au fost niciodată expuse la UV. Din punct de vedere clinic, sindromul Cockayne se aseamănă cu bolile mitocondriale.
Genetica sindromului Cockayne
Care sunt caracteristicile clinice ale sindromului Cockayne?
Sindromul Cockayne se caracterizează prin microcefalie și incapacitate de creștere după naștere, în asociere cu alte semne clinice. Este clasificat în trei tipuri pe baza vârstei de prezentare și a caracteristicilor clinice, dar acest lucru nu se corelează neapărat cu clasificarea genetică.
- Sindromul Cockayne de tip 1 (CS-1) – forma clasică se prezintă în copilăria timpurie (1-2 ani) după o dezvoltare și creștere intrauterină normală.
- Sindromul Cockayne de tip 2 (CS-2) – forma severă se prezintă la naștere sau la începutul copilăriei, de obicei cu insuficiență de creștere intrauterină.
- Sindromul Cockayne tip 3 (CS-3) – formă ușoară sau atipică cu prezentare târzie după vârsta de 2 ani.
Există totuși o variabilitate fenotipică considerabilă chiar și între frații afectați cu același genotip și există un spectru continuu de caracteristici clinice.
Trăsăturile cutanate ale sindromului Cockayne
- Foto-sensibilitate* – caracteristică diagnostică majoră, dar variabilă ca grad, incluzând arsuri solare chiar și la o expunere minimă.
- Extremități reci* – mâini și picioare persistent reci, care pot fi disproporționat de mari
- Pierderea grăsimii subcutanate*
- Îmbătrânirea prematură a pielii cu riduri
- Păr subțire, uscat, cu încărunțire prematură
- Hipohidroză.
Caracteristici comune ale sindromului Cockayne
- Caracteristici faciale tipice* – nas în cioc, ochi adânc înfundați, trăsături asemănătoare cu cele ale progeriei
- Pierdere bilaterală a auzului neurosenzorial cu tonus înalt*
- Tremor de intenție*
- Contractura articulară* – cel mai frecvent a membrelor inferioare
- Cataractă până la vârsta de 4 ani*
- Statura scurtă proporțională
- Dezvoltarea timpurie poate părea normală, dar întârzierile ulterioare vor duce la deteriorarea progresivă a comportamentului și a intelectului
- Ochi – în plus față de cataractă, pigmentarea progresivă a retinei cu „model sare și piper” este caracteristică sindromului Cockayne. Alte semne oculare raportate includ nistagmusul și strabismul.
Care sunt complicațiile sindromului Cockayne?
Complicațiile care rezultă din sindromul Cockayne pot include următoarele:
- Anomalii dentare – carii, hipoplazie de smalț, formă anormală a dinților, sau număr
- Hipertensiune arterială
- Insuficiență renală
- Ateroscleroză prematură
- Refluxul gastroesofagian poate fi sever, cauzând dificultăți de hrănire
- Nevropatie periferică progresivă motorie și senzorială care cauzează dificultăți de mers, vezicii urinare și tulburări intestinale
- Cancer de piele, dar nu și alte tumori maligne
- Insuficiență hepatică acută, uneori fatală, datorată metronidazolului, care este, prin urmare, contraindicat în sindromul Cockayne.
Cum se diagnostichează sindromul Cockayne?
Sindromul Cockayne trebuie suspectat la un copil cu insuficiență de creștere postnatală, microcefalie și două dintre celelalte constatări clinice însemnate cu stea (*).
Diagnosticul este confirmat prin teste genetice și demonstrarea mutațiilor în genele ERCC. Acest lucru poate direcționa testarea genetică parentală și diagnosticul prenatal în cazul sarcinilor ulterioare.
CCT și RMN pot demonstra o varietate de neuropatologii, inclusiv atrofia severă a substanței albe cerebrale care duce la microcefalie, atrofia cerebelului, calcifierea ganglionilor bazali și demielinizarea peticulară („leucodistrofia tigroidă”).
Care este diagnosticul diferențial pentru sindromul Cockayne?
- Xeroderma pigmentosum
- Progeria
- Sindromul Rothmund-Thomson
- Sindromul Bloom.
Care este tratamentul pentru sindromul Cockayne?
Nu există un tratament pentru sindromul Cockayne. Tratamentul este de susținere și este îndreptat spre prevenirea și gestionarea complicațiilor.
Măsuri generale
- Protecție solară pentru piele și ochi
- Fizioterapie/terapie ocupațională
- Sprijin nutrițional.
Măsuri specifice
Se recomandă supravegherea regulată pentru apariția complicațiilor, inclusiv:
- Îngrijire dentară
- Îngrijire oculară
- Evaluare auditivă
- Monitorizarea tensiunii arteriale
- Analize sangvine – funcție renală, funcție hepatică, glicemie.
Consilierea genetică poate fi recomandată pentru membrii familiei.
Care este rezultatul pentru sindromul Cockayne?
Sindromul Cockayne este asociat cu o speranță de viață redusă, cu o vârstă medie la deces de 12 ani: CS-1, 16 ani; CS-2, 5 ani; CS-3, peste 30 de ani. Cea mai frecventă cauză de deces este reprezentată de complicațiile respiratorii, cum ar fi pneumonia.
.