08.03.2020
Colegii tăi sunt răi și șeful tău este nedrept? Prieteniile nu durează mult, ca să nu mai vorbim de relații? Chiar dacă faci totul cum trebuie? Dacă simțiți așa, poate că sunteți narcisist.
„Când intru într-o încăpere, am adesea senzația că ochii celorlalți sunt ațintiți asupra mea.”
Pentru acest test, pot răspunde fie „Da”, fie „Nu”. Fac clic pe încă 22 de întrebări și afirmații înainte ca rezultatul să fie afișat: Whew! Nu am tulburare de personalitate narcisistă.
Dar acesta este doar un autotest online pe care l-am căutat pe Google și, bineînțeles, nu înlocuiește un diagnostic profesional. Așa că o întreb pe psihologul și psihoterapeutul Aline Vater cum îmi pot da seama dacă sunt narcisist.
Ea se bazează pe sistemul de clasificare al Asociației Americane de Psihiatrie, așa-numitul DSM-5, care enumeră nouă criterii, dintre care cel puțin cinci trebuie să fie îndeplinite pentru a putea vorbi de o tulburare de personalitate narcisistă
Pentru a ilustra câteva dintre aceste criterii, să presupunem că sufăr de o astfel de tulburare de personalitate. Conferința de dimineață din redacția mea ar arăta atunci cam așa:
Toată lumea este cu ochii pe mine!
Toată lumea se uită la mine în momentul în care intru în cameră. Cel puțin, eu sunt convins că o fac. Pentru că nu numai că sunt deosebit de frumoasă, dar sunt și extraordinar de inteligentă, iar întreaga ședință ar fi anemică și lipsită de sens fără contribuția mea.
În timp ce ceilalți vorbesc, eu mă complac în fanteziile mele megalomane. Mă imaginez ca șef al acestui departament editorial – cel mai tânăr șef de departament din toate timpurile! Visez la privirile admirative ale colegilor, care nu au avut niciodată un șef mai bun, mai senzațional de minunat decât mine.
Tulburare de personalitate narcisistă
Cu acest sentiment grandios al propriei mele importanțe și cu aceste fantezii de succes, putere și frumusețe, aș fi îndeplinit deja două criterii pentru tulburarea de personalitate narcisistă. Dar conferința nu s-a terminat încă.
Nu îndrăzniți să mă criticați!
„Ceea ce este caracteristic unei tulburări de personalitate narcisistă nu este doar părerea înaltă pe care narcisiștii o au despre ei înșiși în exterior”, spune Aline Vater, „ci și faptul că aceasta este ușor de zdruncinat.”
Acum este în sfârșit rândul meu să iau cuvântul și le povestesc colegilor mei despre ideea mea fantastică pentru următorul articol. Sunt sigur că voi fi aplaudat. Dar, din păcate, ei găsesc ideea mediocră în cel mai bun caz, așa că reacția lor este mai degrabă rezervată. Numai acest lucru este suficient pentru a mă face să mă simt profund mortificat.
Citește mai departe: Oh, atât de dulce schadenfreude
Proiectul meu este discutat pe scurt, criticat și apoi respins. Și mă simt la fel de respinsă și judecată greșit ca și ideea mea. Sunt atât de rănit încât clocotesc de furie.
Aici, la serviciu, îmi ascund sentimentul de umilință în spatele unei fațade arogante: Punctele mele de vedere sunt atât de unice și speciale încât colegii mei lipiți de noroi sunt probabil incapabili să le înțeleagă oricum. Nu mă duc să iau prânzul cu ceilalți; recunosc, nimeni nu mă întreabă dacă aș vrea.
Singurătate fără empatie
Mânia provocată de umilința mea în fața colegilor mei nu s-a risipit nici când am ajuns seara acasă. Partenerul meu ar trebui, bineînțeles, să vadă că am avut o zi grea și că am nevoie urgentă de puțină tandrețe.
Încă o dată, sunt teribil de dezamăgit: Idiotul nu observă nimic. Bineînțeles, îi strig furia mea în față. Așa se termină ziua – și așa se termină și relația.
„Persoanele cu o tulburare de personalitate narcisistă severă intră mereu în conflicte cu ceilalți”, explică Vater. Și nu numai cu colegii: Nici relațiile nu sunt de durată, iar prieteniile tind să fie destul de instabile.
Acest lucru se datorează faptului că relațiile apropiate cu alte persoane necesită o anumită doză de empatie. „Narcisiștii dau dovadă de o lipsă extremă de empatie. Ei pot recunoaște când ceilalți sunt triști, dar nu pot empatiza cu adevărat”, spune Vater. „Dacă sunteți o persoană care are în mod repetat probleme cu alte persoane, cu siguranță este bine să solicitați consiliere psihologică de la cineva care are experiență în narcisism.”
Narcisismul rareori vine singur
Conflictele constante nu numai că sunt extrem de neplăcute pentru toți cei din anturajul meu, dar mă roade și pe mine. Sentimentul de a fi singur, neînțeles și neiubit mă face să mă simt deprimat.
„Adesea, narcisiștii vin pentru tratamentul altor simptome”, spune Vater. Depresia sau dependența de droguri, de exemplu. Psihologul numește aceste probleme din aval „comorbidități.”
Pentru a putea detecta în mod fiabil o tulburare de personalitate narcisistă, este necesar un interviu de diagnosticare de câteva ore, care se întinde adesea pe parcursul mai multor săptămâni. „Pentru un diagnostic, este de asemenea util să vorbiți cu cineva care cunoaște bine persoana respectivă”, adaugă Vater.
Recunoașteți tiparul
Dacă m-am dus la terapeutul comportamental Aline Vater cu suspiciunea mea de a fi narcisist, totuși, ea nu m-a putut vindeca. „Prin definiție, tulburările de personalitate sunt tipare care își au rădăcinile în copilărie și sunt stabile de-a lungul vieții”, explică ea.
Nu este vorba, așadar, de vindecare, ci de a înțelege de ce s-a dezvoltat acest tipar și de a crea un fel de „manual de instrucțiuni” pentru sine care să facă posibilă abordarea tulburării, spune Vater.
Citește mai departe: Donald Trump și narcisismul: Ce se ascunde în spatele ego-ului său uriaș?
Narcisiștii au fost fie adulați, fie denigrați de părinții lor în copilărie, spune ea. „În ambele cazuri, nevoile copilului nu au fost satisfăcute”, explică ea. Rezultatul poate fi că se dezvoltă un eu supradimensionat pentru a ascunde un suflet care suferă de fapt din cauza maltratării.
Să presupunem că aș sta din nou la una dintre conferințele noastre de redacție după ce am urmat un tratament terapeutic pentru o vreme. Dorința mea de a fi admirat și apreciat ar fi, probabil, încă mare. De asemenea, aș fi în continuare rapid jignit și m-aș simți umilit dacă această dorință nu ar fi îndeplinită.
Dar, în loc să dau vina pe alții pentru stima mea de sine zdruncinată, aș fi capabil să văd modelul care stă la baza acestor sentimente. Acest lucru mi-ar permite să-mi schimb treptat comportamentul față de ceilalți: mai puțină furie, mai puține așteptări mari, mai multă empatie. Atunci probabil că aș fi și eu mai puțin singur.
Pielea noastră este adesea punctul de plecare pentru modul în care percepem situațiile și interacționăm unii cu alții. Cercetătorii au descoperit că oamenii pot detecta anumite emoții, cum ar fi dragostea, furia, recunoștința și dezgustul, din atingere. S-a demonstrat că atingerea pozitivă regulată reduce agresivitatea și crește comportamentul prosocial. De asemenea, ne ajută să formăm și să menținem legături emoționale în cadrul relațiilor.
Atingerea, sau comunicarea tactilă, ne poate ajuta să construim încrederea și cooperarea. Un studiu a constatat chiar că jucătorii profesioniști de baschet și echipele care au avut mai multă interacțiune fizică la începutul sezonului, cum ar fi să bată palma și să se adune în echipă, au avut performanțe mai bune în jocurile ulterioare.
Îmbrățișarea este un semn de sprijin care poate reduce stresul. De asemenea, ele pot ajuta la descurajarea tulburărilor interioare după un conflict. Un studiu a arătat că s-a constatat că persoanele care au primit o îmbrățișare într-o zi în care avusese loc un conflict au avut o stare de spirit mai bună după aceea. S-a demonstrat, de asemenea, că îmbrățișările reduc probabilitatea de a prinde o răceală comună, datorită proprietăților lor de atenuare a stresului.
Contactul cald între parteneri, cum ar fi ținutul de mână sau îmbrățișarea, poate contribui la o mai bună sănătate cardiovasculară și poate scădea reactivitatea cuiva la stres. Acest lucru se datorează faptului că acest semn fizic pozitiv de sprijin încetinește ritmul cardiac, scade cortizolul, hormonul stresului, și scade tensiunea arterială. Cuplurile își pot chiar sincroniza ritmul cardiac și undele cerebrale doar prin simpla atingere.
Cercetătorii de la Centrul Medical al Universității Duke au descoperit că masajul întregului corp a ameliorat durerea și a crescut mobilitatea la pacienții cu artrită la genunchi. S-a demonstrat, de asemenea, că atingerea terapeutică diminuează durerea și crește calitatea vieții pacienților cu fibromialgie. Nu doar cei care primesc un masaj văd beneficii, de asemenea: Oferirea unui masaj oferă, de asemenea, îmbunătățiri pozitive pentru bunăstarea personală.
Masajul a dus, de asemenea, la creșterea în greutate la copiii prematuri prin implicarea unei părți a sistemului lor nervos. Acest lucru îmbunătățește digestia și eliberează hormoni necesari pentru absorbția alimentelor. Atingerea piele-pe-piele ajută la eliberarea oxitocinei, hormonul legat de atașamentul dintre mamă și copil, și scade cortizolul, hormonul stresului. De asemenea, poate avea un efect de ameliorare a durerii în cazul bebelușilor supuși unor proceduri medicale minore.
Totuși, nu aveți nevoie de o altă persoană pentru a primi beneficiile atingerii. Automasajul poate avea unele dintre aceleași efecte ca și masajul obișnuit. Beneficiile pentru sănătate sunt mai puternice atunci când se aplică o presiune mai mare, spre deosebire de o atingere mai ușoară. Yoga și alte forme de exerciții fizice, cu contact fizic între corp și sol (sau greutăți), pot produce, de asemenea, efecte similare de ameliorare a stresului.
Sprijinul sub forma de a ține mâna partenerului atunci când acesta se confruntă cu dureri fizice poate fi benefic atât pentru cel care îl primește, cât și pentru cel care îl oferă. Durerea este de fapt diminuată pentru partenerul afectat atunci când este atins. Acest contact poate ajuta, de asemenea, persoanele cu stimă de sine scăzută să elimine îndoiala de sine.
În prezent, se lucrează la crearea de proteze cu activare senzorială, astfel încât persoanele amputate să poată obține aceleași beneficii pentru sănătate prin atingere. S-a demonstrat că bunăstarea psihologică a crescut pentru cei care au folosit astfel de proteze. Alți cercetători lucrează, de asemenea, la dezvoltarea unei tehnologii electronice a pielii care poate simți suprafețe dure, țesături moi sau senzații precum căldura.