În secolul al XIX-lea, „cultură” a fost folosit de unii pentru a se referi la o gamă largă de activități umane, iar de alții ca sinonim pentru „civilizație”. În secolul XX, antropologii au început să teoretizeze despre cultură ca obiect de analiză științifică. Unii au folosit-o pentru a distinge strategiile adaptative umane de strategiile adaptative în mare parte instinctive ale animalelor, inclusiv strategiile adaptative ale altor primate și hominide non-umane, în timp ce alții au folosit-o pentru a se referi la reprezentări și expresii simbolice ale experienței umane, fără valoare adaptivă directă. Ambele grupuri au înțeles cultura ca fiind definitivă pentru natura umană.
Potrivit multor teorii care au câștigat o largă acceptare în rândul antropologilor, cultura prezintă modul în care oamenii își interpretează biologia și mediul înconjurător. Potrivit acestui punct de vedere, cultura devine o parte atât de integrantă a existenței umane încât este mediul uman, iar majoritatea schimbărilor culturale pot fi atribuite adaptării umane la evenimentele istorice. Mai mult, având în vedere că cultura este văzută ca fiind mecanismul primar de adaptare al oamenilor și are loc mult mai rapid decât evoluția biologică umană, majoritatea schimbărilor culturale pot fi privite ca o adaptare a culturii la ea însăși.
Deși majoritatea antropologilor încearcă să definească cultura în așa fel încât să separe ființele umane de alte animale, multe trăsături umane sunt similare cu cele ale altor animale, în special cu trăsăturile altor primate. De exemplu, cimpanzeii au creierul mare, dar creierul uman este mai mare. În mod similar, bonobo prezintă un comportament sexual complex, dar ființele umane prezintă comportamente sexuale mult mai complexe. Ca atare, antropologii dezbat adesea dacă comportamentul uman este diferit de cel animal mai degrabă în grad decât în natură; ei trebuie, de asemenea, să găsească modalități de a distinge comportamentul cultural de comportamentul sociologic și de comportamentul psihologic.
Accelerarea și amplificarea acestor diverse aspecte ale schimbării culturii au fost explorate de economistul complexității, W. Brian Arthur. În cartea sa, The Nature of Technology (Natura tehnologiei), Arthur încearcă să articuleze o teorie a schimbării care consideră că tehnologiile existente (sau cultura materială) sunt combinate în moduri unice care duc la noi tehnologii noi. În spatele acestei combinații inedite se află un efort intenționat care rezultă din motivația umană. Această articulare ar sugera că abia începem să înțelegem ceea ce ar putea fi necesar pentru o teorie mai solidă a culturii și a schimbării culturii, o teorie care să aducă coerență între mai multe discipline și să reflecte o eleganță integratoare.
.