Test

Abstract

Workshop Title: Political Clientelism in the 21st Century: Theory and PracticeDesenaturarea conținutului academic al atelierelor și relația sa cu literatura de specialitate existentăÎn cadrul literaturii de specialitate privind competiția între partide există o presupunere generală conform căreia cetățenii votează pentru o platformă sau un program, mai degrabă decât pentru câștiguri materiale personale înguste. Cu toate acestea, în multe țări de pe tot globul, alegerile sunt decise prin oferirea de favoruri sub formă de bani, locuri de muncă și servicii în schimbul voturilor. Acest lucru nu se întâmplă doar în țările în curs de dezvoltare, ci și în democrațiile liberale puternic industrializate. Acest fenomen este bine surprins de literatura de specialitate privind clientelismul politic. Clientelismul este un concept foarte larg, „la intersecția dintre politică și administrație, economie și societate” (Roniger 2004: 354). Reflectând această natură multifațetată, studiul clientelismului a fost domeniul comun al antropologilor, istoricilor, sociologilor și politologilor (Scott 1977c: 483). Având în vedere această varietate, nu este de mirare că acest concept înseamnă „lucruri diferite pentru oameni diferiți” (Medina și Stokes 2002: 2), iar această diferență devine și mai mare atunci când acești oameni provin din medii disciplinare diferite. În special, definițiile atribuite aceluiași concept de către antropologi, pe de o parte, și politologi, pe de altă parte, s-au dovedit a fi atât de divergente încât a devenit indispensabil să se precizeze de la bun început, ce tip de clientelism sau patronaj este analizat (Weingrod 1968: 380). După ce a apărut ca un instrument de analiză folosit de antropologi pentru a studia relațiile interpersonale din micile comunități rurale, semnificația atașată conceptului s-a schimbat substanțial pe măsură ce acesta a ajuns să fie folosit ca instrument de studiu al sistemelor politice complexe la nivel național. Pentru a complica și mai mult lucrurile, diverși termeni, cum ar fi relații/legături patron-client, patronaj, patronaj pe bază de partid, clientelism, clientelism de masă, nou clientelism, semiclientelism, clientelism birocratic, politica mașinistă, clientelism al notabililor, porkbarrelling și jobbery politic sunt utilizați în diferite contexte pentru a exprima variante ale clientelismului. Weingrod definește clientelismul în sens antropologic ca fiind un tip de relație socială și descrie studiul clientelismului din această perspectivă ca fiind „analiza modului în care persoane cu autoritate inegală, dar legate prin legături de interes și prietenie, își manipulează relațiile pentru a-și atinge scopurile” (1968: 379-80). Patronajul din perspectiva politologului, pe de altă parte, ia partidul politic ca principală unitate de analiză și „se referă la modalitățile prin care politicienii de partid distribuie locuri de muncă publice sau favoruri speciale în schimbul sprijinului electoral” (ibid.: 379). Este „în mare parte studiul modului în care liderii partidelor politice caută să transforme instituțiile publice și resursele publice în scopuri proprii și cum favoruri de diferite tipuri sunt schimbate pentru voturi” (ibid.). în acest context, definiția noastră de lucru a clientelismului politic pentru acest atelier va fi, în cuvintele lui Piattoni, „schimbul de voturi și alte tipuri de sprijin partizan în schimbul unor decizii publice cu beneficii divizibile, care implică nu doar distribuirea de locuri de muncă și bunuri, ci și exploatarea întregii mașinării a statului ca „un simbol al schimbului”” (2001a: 4). „De la un certificat de naștere la o autorizație de construcție, de la o pensie de invaliditate la o locuință publică, de la un proiect de dezvoltare la o scutire de impozite” (ibid.: 6), aproape tot ceea ce se află sub controlul statului poate face obiectul acestui schimb. După cum notează Kenny, „nu este vorba aici de a considera că cineva poate fi îndreptățit la aceste lucruri prin drept, pentru că între ceea ce este dreptul cuiva și ceea ce este posibil se află o mie de ridicări de umăr diferite” (citat în Eisenstadt și Roniger 1984: 73). Un patron care caută votul clientului poate face viața clientului său mult mai ușoară asigurându-se „că agenții statului fie tratează cu clientul în mod onest, fie, atunci când este necesar, în mod necinstit … ignorând reglementările fiscale, codurile de construcție, legislația anti-agresiune, procedurile adecvate de taxare a apei și electricității, sau dând hotărâri legale favorabile” (Kitschelt și Wilkinson 2007: 11); în cuvintele lui Chubb, acestea sunt „forme nemonetare de patronaj” (1982: 247; vezi și 211-6). Viceversa este, de asemenea, adevărat. Viața unui susținător al opoziției poate fi ușor transformată într-un coșmar prin implementarea selectivă a legilor. În cuvintele unui fost președinte peruan, „pentru prietenii mei orice. Pentru dușmanii mei, legea”. În literatura de specialitate, „un ideal-tip de „guvernare responsabilă a partidelor”, în care partidele oferă pachete de politici justificate în termenii unei apărări principiale a „interesului public””, este stabilit ca punct de referință împotriva clientelismului politic (Hopkin 2001: 117), deoarece fără a preciza ce nu este clientelismul, este imposibil de definit ce este. Aceste pachete vor fi, fără îndoială, formulate în așa fel încât să avantajeze anumite grupuri din cadrul electoratului pe care partidul le consideră ca fiind baza sa electorală, în timp ce pe ceilalți îi va face să o ducă mai rău. Prin urmare, beneficiile sunt direcționate către grupuri foarte mari pentru a atrage cât mai mult sprijin posibil. Apoi, aceste pachete de politici sau programe sunt puse în aplicare fără a se verifica dacă beneficiarii au votat efectiv pentru partid sau nu. Având în vedere că, în conformitate cu modelul de guvernare responsabilă a partidelor, legătura dintre alegător și partid este programatică și, spre deosebire de politica clientelară (unde schimbul este contingent și direct), „politicienii intră într-un schimb politic necontingent, indirect” (Kitschelt și Wilkinson 2007: 10). După cum spune Kitschelt n analiza politicii programatice și clientelare, noi … trebuie să separăm distincțiile definitorii de asociațiile empirice. În termeni definiționali, doar natura procedurală a relațiilor de schimb contează pentru a separa legătura clientelară de cea programatică (schimb direct versus indirect). Din punct de vedere empiric, competiția între partide bazată pe legături predominant programatice poate duce la o mai mare depersonalizare a politicii, la o mai mare furnizare de bunuri colective și la o mai mare instituționalizare decât politica clientelistă. Totuși, aceasta este o asociere empirică contingentă, diluată de politici democratice cu legături predominant clientelare care sunt, de asemenea, puternic instituționalizate și rutinizate (2000: 853). În mod evident, în forma sa modernă actuală, care se caracterizează prin implicarea unor grupuri categorice -partide politice ca patroni și grupuri sociale întregi ca clienți- angajate în schimburi politice impersonale, birocratice și instituționalizate, clientelismul politic a ajuns să fie perceput ca o politică obișnuită; după cum spune Piattoni, „o variantă a politicii particulariste”, și nu ca o „patologie culturală” sau o „distorsiune a dezvoltării” (2001a: 7). În cuvintele lui Eisenstadt și Lemarchand, „literatura în plină expansiune privind relațiile patron-client … a recunoscut că astfel de relații pot fi găsite în multe societăți și civilizații, la diferite niveluri de dezvoltare economică și diferențiere socială și într-o mare varietate de tradiții culturale” (1981: 1-2). În acest sens, clientelismul a ajuns să fie luat ca un schimb social; o metodă de mobilizare a sprijinului politic (Chubb 1981 și 1982); o strategie de menținere a puterii (Shefter 1994; Piattoni 2001); o metodă de mobilizare electorală (Roniger 2004; Stokes 2007); sau un mecanism de legătură a responsabilității democratice (Kitschelt 2000; Kitschelt și Wilkinson 2007); mai degrabă decât o anomalie dictată de contextul socio-cultural sau socio-economic în sine. Acest lucru face ca literatura despre clientelismul politic să fie un set de instrumente utile pentru a analiza diverse sisteme politice din întreaga lume. De ce este nevoie de un atelier de lucru privind clientelismul politic?Conceptul de clientelism politic a început să fie utilizat în literatura de știință politică la sfârșitul anilor 1960. Datorită utilității sale în analiza dovezilor empirice din țările în curs de dezvoltare, conceptul a ajuns să atragă un imens interes științific, iar în primul deceniu de la introducerea sa „în lexiconul politologilor, nenumărate cărți și articole au fost dedicate explorării fenomenelor clientelare în medii atât de diverse precum China și Columbia, Italia și Senegal, Venezuela și Liban” (Lemarchand 1981: 7). Cu toate acestea, acest interes nu a durat mult timp și, după cum subliniază Kitschelt și Wilkinson, „între 1978 și sfârșitul anilor 1990 s-a scris foarte puțin despre clientelism, cu consecințe teoretice” (2007: 6). Apoi au apărut două lucrări fundamentale; volumele editate de Piattoni (2001) și Kitschelt și Wilkinson (2007), care au adus un plus semnificativ la literatura de specialitate, atât din punct de vedere teoretic, cât și prin prezentarea de noi studii de caz. De atunci, cercetarea privind clientelismul a stagnat din nou. Scopul acestui atelier este de a reaprinde interesul pentru conceptul de clientelism politic ca instrument euristic, de a contribui la conceptualizarea acestuia și de a adăuga studii de caz noi sau actualizate la literatura de specialitate. Descrierea profilului așteptat al participanțilorPoliticieni și economiști politici care lucrează în domeniul partidelor politice, al participării politice, al reprezentării, al culturii politice și al dezvoltării economice care se ocupă de fenomenul clientelismului politic. Întrebările de cercetare includ: Care este relația dintre populism și clientelismul politic?De ce se angajează politicienii în comportamente clientelare și de ce răspund cetățenii?Care sunt modelele naționale și subnaționale de clientelism?Cum determină interacțiunea dintre dezvoltarea economică, competiția între partide, guvernanța economiei și eterogenitatea etnică formele și modelele de comportament clientelar?Ce se poate face pentru a combate clientelismul politic ca formă de corupție politică? Ce provocări și oportunități reprezintă „joncțiunile critice” pentru sistemele clientelare?Tip de lucrăriSunt binevenite studiile de țară, studiile de caz ale instituțiilor internaționale și naționale, precum și contribuțiile teoretice; sunt binevenite în special studiile comparative. Bibliografie selectatăChubb, Judith (1981). „The Social Bases of an Urban Political Machine: The Christian Democratic Party in Palermo”. În S.N. Eisenstadt și Rene Lemarchand, eds., Political Clientelism, Patronage, and Development. Beverly Hills, CA: Sage.Chubb, Judith (1982). Patronaj, putere și sărăcie în sudul Italiei: A Tale of Two Cities. New York: Cambridge University Press.Eisenstadt, Shmuel și René Lemarchand, eds. (1981). Clientelism politic, patronaj și dezvoltare. London: Sage.Eisenstadt, Shmuel N. și Luis Roniger (1984). Patroni, clienți și prieteni: Relațiile interpersonale și structurile de încredere în societate. Cambridge, MA: Cambridge University Press.Hopkin, Jonathan (2001). „Un „model sudic” de mobilizare electorală? Clientelismul și politica electorală în Spania post-Franco”. West European Politics 24 (1): 115-36. Kitschelt, Herbert (2000). „Linkages Between Citizens and Politicians in Democratic Polities”. Comparative Political Studies 33(6/7): 845-879. Kitschelt, Herbert și Steven I. Wilkinson (2007a). „Legăturile dintre cetățeni și politicieni: o introducere”. În Herbert Kitschelt și Steven I. Wilkinson, eds., Patrons, Clients, and Policies: Patterns of Democratic Accountability and Political Competition (Modele de responsabilitate democratică și concurență politică). Cambridge, Marea Britanie: Cambridge University Press. Kitschelt, Herbert și Steven I. Wilkinson (2007b). „A research agenda for the study of citizen-politician linkages and the democratic accountability” (O agendă de cercetare pentru studiul legăturilor dintre cetățeni și politicieni și responsabilitatea democratică). În Herbert Kitschelt și Steven I. Wilkinson eds., Patrons, Clients, and Policies: Patterns of Democratic Accountability and Political Competition (Modele de responsabilitate democratică și concurență politică). Cambridge, Marea Britanie: Cambridge University Press. Lemarchand, Rene (1981). „Comparative Political Clientelism: Structure, Process and Optic”. În S.N. Eisenstadt și Rene Lemarchand, eds., Political Clientelism, Patronage,and Development. Beverly Hills, CA: Sage.Piattoni, Simona (2001a). „Clientelism in Historical and Comparative Perspective”. În Simona Piattoni, ed., Clientelism, Interests, and Democratic Representation: The European Experience in Historical and Comparative Perspective. Cambridge: Cambridge University Press. Piattoni, Simona (2001b). „Clientelism, Interests, and Democratic Representation” (Clientelism, interese și reprezentare democratică). În Simona Piattoni, ed., Clientelism, Interests, and Democratic Representation: The European Experience in Historical and Comparative Perspective. Cambridge: Cambridge University Press.Roniger, Luis (2004). „Clientelism politic, democrație și economie de piață”. Comparative Politics, 36(3): 353-75. Scott, James C. (1977c). „Political Clientelism: A Bibliographical Essay”. În Steffen W. Schmidt, Laura Guasti, Carl H. Lande și James C. Scott, eds., Friends, Followers, and Factions: A Reader in Political Clientelism. Berkeley: University of California Press.Stokes, Susan C. (2007). „Political Clientelism”. În Susan C. Stokes și Carles Boix, eds., The Oxford Handbook of Comparative Politics. Oxford: Oxford University Press. Weingrod, Alex (1968). „Patroni, patronaj și partide politice”. Comparative Studies in Society and History 10 (4): 377-400.