Ulcerul Buruli, cauzat de Mycobacterium ulcerans, este o boală cronică debilitantă care afectează în principal pielea și, uneori, oasele. Organismul aparține familiei de bacterii care provoacă tuberculoza și lepra, ceea ce oferă o oportunitate de colaborare cu aceste programe de combatere a bolilor. Cu toate acestea, M. ulcerans este o bacterie de mediu și produce o toxină unică – micolactona. Modul de transmitere la om rămâne necunoscut. În prezent, diagnosticul și tratamentul precoce sunt cruciale pentru a minimiza morbiditatea, costurile și a preveni dizabilitățile pe termen lung.
Amploarea problemei
Ulcerul de Buruli a fost raportat în 33 de țări din Africa, America, Asia și Pacificul de Vest. Majoritatea cazurilor apar în regiunile tropicale și subtropicale, cu excepția Australiei, Chinei și Japoniei. Din cele 33 de țări, 14 raportează în mod regulat date către OMS.
Numărul anual de cazuri suspecte de ulcer Buruli raportate la nivel global a fost de aproximativ 5.000 de cazuri până în 2010, când a început să scadă până în 2016, atingând un minim cu 1961 de cazuri raportate. De atunci, numărul de cazuri a început să crească din nou în fiecare an, până la 2713 cazuri în 2018. Motivele declinului și ale creșterii recente nu sunt clare.
În Africa, cele mai multe cazuri sunt raportate din Africa de Vest și Centrală, inclusiv Benin, Camerun, Coasta de Fildeș, Republica Democratică Congo, Ghana și Nigeria. Liberia a început recent să raporteze un număr mare de cazuri suspecte, în timp ce Côte d’Ivoire, care obișnuia să raporteze cel mai mare număr de cazuri din lume (2242 de cazuri în 2008), a raportat doar 261 de cazuri în 2018. În afara Africii, Australia rămâne o țară endemică majoră, unde au fost raportate cazuri încă din anii 1930.
Transmitere
Mycobacterium ulcerans se dezvoltă la temperaturi cuprinse între 29-33 °C (Mycobacterium tuberculosis se dezvoltă la 37 °C) și are nevoie de o concentrație scăzută (2,5 %) de oxigen. Organismul produce o toxină unică – micolactona – care cauzează leziuni tisulare și inhibă răspunsul imunitar.
Modul exact de transmitere a M. ulcerans este încă necunoscut.
Semne și simptome
Ulcerul bulos debutează adesea ca o umflătură nedureroasă (nodul), o zonă mare de indurație nedureroasă (placă) sau o umflătură difuză nedureroasă a picioarelor, brațelor sau feței (edem). Boala poate evolua fără durere și cu febră. Fără tratament sau, uneori, în timpul tratamentului cu antibiotice, nodulul, placa sau edemul se va ulcera în decurs de 4 săptămâni. Ocazional, osul este afectat, provocând deformări.
Boala a fost clasificată în trei categorii de severitate: Categoria I leziune unică de dimensiuni mici (32%), Categoria II plăci non-ulcerative și ulcerative și forme edematoase (35%) și Categoria III forme diseminate și mixte, cum ar fi osteită, osteomielită și afectare articulară (33%).
Lesiunile apar frecvent la nivelul membrelor: 35% pe membrele superioare, 55% pe membrele inferioare și 10% pe celelalte părți ale corpului. Lucrătorii din domeniul sănătății trebuie să fie atenți în diagnosticarea ulcerului Buruli la pacienții cu leziuni la nivelul membrelor inferioare pentru a evita confuzia cu alte cauze de ulcerații, cum ar fi diabetul, leziunea de insuficiență arterială și venoasă.
Diagnostic
În cele mai multe cazuri, profesioniștii din domeniul sănătății cu experiență din zonele endemice pot face un diagnostic clinic fiabil, dar formarea este esențială.
Ar trebui excluse din diagnostic alte afecțiuni, inclusiv ulcerele fagedenice tropicale, ulcerele cronice din partea inferioară a piciorului datorate insuficienței arteriale și venoase (adesea la populațiile vârstnice), ulcerele diabetice, leishmanioza cutanată, yaws-ul ulcerativ extins și ulcerele cauzate de Haemophilus ducreyi.
Lesiunile nodulare timpurii sunt ocazional confundate cu furuncule, lipoame, ganglioni, tuberculoză ganglionară, noduli de oncocercoză sau infecții subcutanate fungice profunde.
În Australia, leziunile papuloase pot fi inițial confundate cu o mușcătură de insectă.
Celulita poate arăta ca un edem cauzat de M. infecția cu M. ulcerans, dar în cazul celulitei, leziunile sunt dureroase, iar pacientul este bolnav și febril.
Infecția cu HIV complică managementul pacientului, făcând progresia clinică mai agresivă și ducând la rezultate slabe ale tratamentului.
Pentru confirmarea ulcerului Buruli se pot folosi patru metode standard de laborator: IS2404 reacția în lanț a polimerazei (PCR), microscopia directă, histopatologia și cultura.
Tratament
Tratamentul constă într-o combinație de antibiotice și tratamente complementare. Ghidul de tratament pentru lucrătorii din domeniul sănătății poate fi găsit în publicația OMS Treatment of mycobacterium ulcerans disease (Buruli ulcer).
Un studiu recent sugerează că combinația de rifampicină (10 mg/kg o dată pe zi) și claritromicină (7,5 mg/kg de două ori pe zi) este acum tratamentul recomandat.
În Australia, o combinație de rifampicină (10 mg/kg o dată pe zi) și moxifloxacină (400 mg o dată pe zi) este utilizată în mod obișnuit cu rezultate bune, dar eficacitatea sa nu a fost dovedită.
Intervenții precum managementul plăgilor și al limfedemului și intervențiile chirurgicale (în principal debridarea și grefa de piele) sunt utilizate pentru a accelera vindecarea, reducând astfel durata spitalizării. Fizioterapia este necesară în cazurile severe pentru a preveni invaliditatea. Cei care rămân cu dizabilități necesită reabilitare pe termen lung. Aceleași intervenții sunt aplicabile și în cazul altor boli tropicale neglijate, cum ar fi lepra și filarioza limfatică.
Prevenție și control
În prezent nu există măsuri de prevenire primară pentru ulcerul Buruli. Modul de transmitere nu este cunoscut. Vaccinarea cu Bacillus Calmette-Guérin (BCG) pare să ofere o protecție limitată.
Obiectivul controlului ulcerului Buruli este de a minimiza suferința, dizabilitățile și povara socio-economică. Depistarea precoce și tratamentul cu antibiotice sunt pietrele de temelie ale strategiei de control.
Răspunsul OMS
OMS oferă îndrumare tehnică, elaborează politici și coordonează eforturile de control și de cercetare. OMS reunește în mod regulat toți actorii majori implicați în ulcerul Buruli pentru a face schimb de informații, pentru a coordona eforturile de control al bolii și de cercetare și pentru a monitoriza progresele înregistrate.
OMS sprijină activitatea desfășurată în vederea realizării a trei priorități de cercetare:
- înțelegerea modului de transmitere
- dezvoltarea testelor rapide de diagnosticare
- stabilirea celor mai bune tratamente cu antibiotice.
.