OBIECTIV: Să analizăm modul în care este percepută comunicarea de către profesioniștii din domeniul sănătății despre alimentația sugarilor de către mamele aflate pentru prima dată în viață. PROIECTARE: Interviuri calitative semi-structurate la începutul sarcinii și la 6-10 săptămâni după naștere. SUBIECȚI ȘI CADRU: Douăzeci și una de femei albe, cu venituri mici, care așteptau primul lor copil, au fost intervievate în cea mai mare parte acasă, adesea împreună cu partenerul lor sau cu o rudă. REZULTATE: Aspectele personale și practice ale alimentației sugarului care erau importante pentru femei au fost rareori discutate în detaliu în cadrul interviurilor prenatale. În interviurile postnatale, femeile au descris faptul că doar cuvintele care le încurajau să alăpteze erau insuficiente. Învățarea deprinderilor practice în stil de ucenicie a fost apreciată, în special timpul petrecut cu răbdare urmărindu-le cum își hrănesc copilul. Femeile preferau să li se arate abilitățile mai degrabă decât să li se spună cum să le facă. Unele s-au simțit presate să alăpteze, iar mamele care hrăneau cu biberonul în secțiile postnatale s-au simțit neglijate în comparație. Femeile preferau să li se faciliteze procesul de luare a deciziilor, mai degrabă decât să fie sfătuite ce să facă. Unele femei au resimțit stresul de a-și expune sânii și de a fi atinse de cadrele medicale. Continuitatea îngrijirii și formarea unei relații personale cu un profesionist din domeniul sănătății care să le liniștească au fost factori-cheie asociați cu satisfacția în ceea ce privește comunicarea privind alimentația sugarilor. CONCLUZII: Obiectivul de hrănire a sugarului pentru multe femei este un copil mulțumit și prosper. În schimb, femeile percep că obiectivul profesioniștilor din domeniul sănătății este continuarea alăptării. Aceste obiective diferite pot da naștere la nemulțumire în ceea ce privește comunicarea, care este adesea percepută ca fiind mai degrabă „centrată pe alăptare” decât „centrată pe femeie”. Doar cuvintele care oferă sprijin pentru alăptare au fost adesea inadecvate, iar femeile au apreciat demonstrațiile practice și faptul că li s-a arătat cum să își hrănească copilul. Petrecerea timpului cu o moașă grijulie, cu care femeia a dezvoltat o relație personală și continuă, a fost foarte apreciată. Femeile au ținut să-și păstreze proprietatea, controlul și responsabilitatea pentru propriile decizii privind alimentația copilului.