Zona postrema (AP) a fost implicată ca o zonă de declanșare a chemoreceptorilor pentru vărsături (emesis) de peste 40 de ani. AP este situată pe suprafața dorsală a medulla oblongata, la capătul caudal al celui de-al patrulea ventricul. Este unul dintre așa-numitele organe circumventriculare care servesc drept interfață între parenchimul cerebral și ventriculii care conțin lichid cefalorahidian (LCR). PA nu are o barieră specifică de difuzie hemato-encefalică pentru moleculele polare mari (adică o „barieră hemato-encefalică”) și, prin urmare, este poziționat anatomic pentru a detecta toxinele emetice atât în sânge, cât și în LCR. AP împreună cu nucleul tractului solitar (NTS) și nucleul motor dorsal al vagului formează așa-numitul complex vagal dorsal, care este locul principal de terminare a fibrelor nervoase aferente vagale. Leziunile AP previn vărsăturile ca răspuns la majoritatea, dar nu la toate medicamentele emetice. Cu toate acestea, PA nu este esențial pentru vărsăturile induse de mișcare sau de activarea aferențelor nervoase vagale. Rolul PA în vărsăturile induse de radiații rămâne controversat. Studiile electrofiziologice au raportat faptul că neuronii din AP își măresc nivelul de ardere ca răspuns la medicamentele emetice. În mod similar, studiile care utilizează tehnicile de absorbție a 2-deoxiglucozei și de expresie c-fos au arătat că PA este excitat prin administrarea sistemică de medicamente emetice. Activarea AP duce probabil la greață și vărsături prin proiecția sa către NTS vecin. NTS poate servi ca început al unei căi comune finale prin care diferite intrări emetice declanșează vărsăturile.