În acest an se împlinesc 42 de ani de la Miercurea Neagră, când regimul apartheidului a interzis 18 organizații civice într-un atac țintit asupra libertății presei și a societății civile. Multe dintre aceste organizații erau aliniate la Mișcarea Conștiinței Negre. Numărul mare de organizații scoase în afara legii de către guvernul naționalist vorbește despre amploarea impactului pe care Conștiința Neagră l-a avut asupra Africii de Sud.
Sud-africanii gândesc adesea cu narațiuni istorice simpliste. De exemplu, rolul istoric al Conștiinței Negre (sau BC) este văzut în primul rând prin provocarea sa reînnoită la adresa statului de apartheid, care a inspirat revolta de la Soweto din 16 iunie 1976. O apreciere mai completă a istoriei și a impactului său transcende această focalizare mai restrânsă.
Meșteșugul istoricilor a fost rezumat în așa numiții cinci C ai gândirii istorice: context, complexitate, contingență, cauzalitate și schimbare în timp. Istoricii aplică aceste principii pentru a studia trecutul cât mai exact posibil. Acest lucru este cunoscut și sub numele de principiul istoricismului.
Utilizând aceste principii am studiat societatea civilă sud-africană la sfârșitul anilor 1960 și în anii 1970. Deși această perioadă a fost văzută ca o perioadă de acalmie în opoziția față de apartheid, o examinare mai atentă subliniază importanța ideilor, dezbaterilor și mișcărilor din acea perioadă.
Cartea mea, „Conștiința neagră și mișcările progresiste sub apartheid”, arată modul în care activiștii s-au inspirat din mișcările globale de schimbare socială în răspunsurile lor la opresiunea apartheidului, pe care au dezbătut-o, deseori în mod aprins. Pentru a înțelege Conștiința Neagră din punct de vedere istoric și impactul său mai larg, trebuie să înțelegem acest context mai larg. Conștiința neagră a schimbat negrii și albii.
Originele Conștiinței Negre
În primul rând, Conștiința Neagră a apărut împreună cu o provocare creștină globală tot mai mare împotriva apartheidului. Consiliul Mondial al Bisericilor a stabilit un punct de referință timpuriu la Consultația de la Cottesloe (7-14 decembrie 1960) ca răspuns la masacrul de la Sharpeville din 21 martie 1960. În cadrul acestei consultări, bisericile sud-africane, inclusiv bisericile afrikaans, au respins efectiv apartheidul.
Declarația finală a fost următoarea:
toate grupurile rasiale care locuiesc permanent în țara noastră … au un drept egal de a-și aduce contribuția la îmbogățirea vieții țării lor.
Consiliul Mondial al Bisericilor s-a radicalizat și mai mult. Până în 1970, a autorizat prima dintr-o serie de subvenții financiare pentru Congresul Național African interzis și alte mișcări de eliberare. Influența acestei provocări creștine la adresa apartheidului avea să se facă simțită în multe feluri, nu în ultimul rând prin sprijinul lor financiar.
În al doilea rând, cartea mea ajută la plasarea Conștiinței Negre în valul de proteste care s-a răspândit în întreaga lume în 1968. În mod normal, sit-in-ul studenților albi care a avut loc la Universitatea din Cape Town este pus la loc de cinste. Dar protestul studenților de culoare de la Universitatea din Fort Hare din 1968 a dus la o mobilizare mai amplă în toate universitățile din Africa de Sud.
În timpul sit-in-ului lor, studenții din Fort Hare au cântat imnurile „Nkosi Sikelel’ iAfrika” și „We Shall Overcome”. Alegerea lor a arătat cum s-a contopit dorința lor de eliberare națională și influența Global Sixties. De asemenea, arăt cum radicalii din cadrul Uniunii Naționale a Studenților Sud-Africani (Nusas), majoritar albă, au recunoscut rapid legitimitatea provocării Conștiinței Negre și au făcut presiuni pentru o schimbare în Nusas în consecință.
În al treilea rând, localizez Conștiința Neagră în renașterea mișcării muncitorești. Organizația Studenților din Africa de Sud își avea sediul în Durban la începutul anilor 1970. Acest lucru i-a plasat pe activiștii Conștiinței Negre în imediata apropiere a unor oameni precum filosoful Richard Turner de la Universitatea din Natal și cercul său de activiști din Noua Stângă.
Cartea mea evidențiază limitele binomului în care Biko și Turner au fost adesea aruncați.
Argumentez pentru înțelegerea lor comună a exploatării economice ca bază a apartheidului. Ei au fost de acord cu privire la necesitatea unei schimbări structurale drastice pentru a aborda bolile sociale ale societății sud-africane, dar nu au fost de acord cu privire la modul în care să realizeze acest lucru. Evidențierea gândirii lui Biko cu privire la rațiunea economică a apartheidului destabilizează catalogarea lui Biko ca fiind un teoretician al rasei.
În al patrulea rând, cartea mea recunoaște tensiunea dintre Conștiința Neagră și feminism. Arăt cum femeile activiste din cadrul Mișcării Conștiinței Negre și-au însușit eliberarea pe care tovarășii lor bărbați o revendicau. De asemenea, ele s-au distanțat de mișcarea feministă albă.
În ultimul rând, cartea mea evocă metafora „undelor de șoc”. Folosesc acest termen pentru a descrie impactul Conștiinței Negre asupra unor organizații precum Nusas, precum și asupra Institutului Creștin. Institutul Creștin a fost o organizație ecumenică înființată de reverendul Beyers Naudé și de un mic grup de clerici reformați olandezi în august 1963.
Contactele lui Naudé cu Biko și cu activiștii Conștiinței Negre în 1971, împreună cu concluziile pe care aceștia le-au tras din Proiectul de studiu privind creștinismul în societatea apartheidului (Sprocas), au contribuit la schimbarea orientării organizației. Primul semn al acestei schimbări a fost atunci când, în cea de-a doua etapă a Sprocas, a început să finanțeze Black Community Programmes, o organizație de dezvoltare comunitară independentă, condusă de negri.
De asemenea, a înființat un Program de Conștiință Albă care a recunoscut și a încercat să abordeze problema rasismului alb în societatea albă. Acestea au fost expresii organizaționale ale succesului argumentelor conștiinței negrilor.
Recuperarea istoriilor
Este vital să studiem trecutul ca „un inventar al alternativelor”, așa cum a încurajat istoricul britanic, John Tosh. Deși optimismul națiunii curcubeu post-apartheid s-a evaporat de mult, Africa de Sud are istorii importante și adesea uitate care trebuie recuperate. Frustrările care sunt manipulate de populiștii din țară și din întreaga lume trebuie să fie canalizate corect. Sud-africanii trebuie să-și amintească de eforturile organizatorice și ideologice ale celor mai nobile fiice și fii ai țării lor și să se străduiască să le calce pe urme.
.