„Toată arta este destul de inutilă”
-Oscar Wilde, prefață la Tabloul lui Dorian Gray
„o piesă de teatru poate fi cel mai greu antrenament cognitiv… Cel mai bun mod de a pregăti mintea pentru secolul XXI ar putea fi să vezi o piesă de teatru din secolul al XVI-lea.”
-Jonah Lehrer, keynote la Conferința Națională TCG 2010
A Reconsideration Of The Preface To The Picture of Dorian Gray
Artistul este creatorul lucrurilor frumoase.
Frumusețea este revelația unui model de sens din dezordinea experienței.
Această foame de model este primară.
Dacă auzi un clopoțel în iarbă, fii pregătit pentru șarpe.
Această recunoaștere a tiparului a fost diferența dintre viață și moarte.
Evoluția ne-a imprimat o foame de tipar din mii de ani de clopoței în iarbă.
Mintea a inventat memoria pentru a separa clopoțelul de șarpe.
Memoria a inventat limbajul pentru a ieși afară.
Limbajul a inventat conștiința pentru a încuia ușa în spatele ei.
Conștiința a inventat povestea pentru ca tiparele să poată trăi după ce creatorul de tipare a murit.
Și poveștile au devenit mai complexe, cuprinzând mai mult decât un singur șobolan și o mușcătură, cuprinzând tiparele de iubire, putere, moarte și viață.
Dumnezeu este zornăitul în iarba morții.
Frumusețea este zornăitul în iarba vieții.
Și unele povești s-au dovedit utile, ca o săgeată de piatră; unele povești au devenit esențiale, ca focul.
Am stabilit ritmul alegerilor noastre după modelul acestor povești.
Câteva povești trebuie să le auzim iar și iar, pentru că utilitatea lor nu se modifică niciodată, iar aceste povești se numesc divertisment.
Dar tiparele se schimbă și este nevoie de povești noi și, pentru că sunt noi, se dovedesc greu de spus; iar aceste povești se numesc artă.
Nu există o carte morală sau imorală.
Există oameni care fac lucruri violente și le numesc necesitate, deoarece cărțile lor sunt pline de necesitate violentă.
Există oameni care fac lucruri pline de compasiune și le numesc dreptate, deoarece cărțile lor sunt pline de dreptate plină de compasiune.
Câteodată o poveste care a fost necesară supraviețuirii devine periculoasă, dar nostalgia o perpetuează.
Nostalgia este elanul memoriei confundat cu momentul prezent; arta trebuie să ne elibereze de asta.
Arta este evoluția modelului vieții.
Toată arta este cu totul esențială.