Întreaga producție, coregrafiată cu o energie duioasă de Kelly Devine, suferă de o asemenea strălucire accentuată. Te face să apreciezi cât de abil a ocolit doamna Heckerling caricatura și prețiozitatea în filmul ei. La fel ca eroina sa mioapă, care își caută perechea – care caută dragostea în toate locurile nepotrivite – filmul emana o aură delicat echilibrată de nevinovăție, lipsită de optimism și încântată de sine.
Cuvântăreții „Clueless” vor descoperi că multe dintre replicile lor preferate au ajuns intacte pe scenă, inclusiv nemuritoarea replică a lui Cher, „As if!” (Din păcate, nu este inclusă și apărarea virginității sale: „Vedeți cât de pretențioasă sunt în privința pantofilor mei, iar aceștia merg doar pe picioarele mele.”)
Dar aceste glume abia dacă se regăsesc în torentul constant de hituri pop repurtate din anii ’80 și ’90, care au primit versuri noi pentru a se potrivi cu intriga. Printre acestea se numără melodii care au fost folosite în film, cum ar fi „Supermodel” și culminanta „Kids in America”, care acum conține nefericita declarație: „E jalnic să spui că-ți place dragostea/ Dar acum înțeleg despre ce vorbesc toți oamenii.”
Prezentându-i pe locuitorii unui liceu 90210 și pe profesorii și rudele lor mai în vârstă, membrii distribuției se zbenguie un pic fără țintă în decorul de Beowulf Boritt, cu pânză galbenă, cu totul și nimic, îmbrăcați în versiuni stenografiate de Amy Clark ale hainelor de designer din acea perioadă. În timp ce cântă noi variațiuni ale unor cântece preferate de altădată („What if God was one of us?” devine „What if Cher didn’t have a trust?”), ei sugerează un club de fani „Clueless” plin de viață, punând în scenă un spectacol improvizat pentru ei înșiși.
Membrii simpatici ai distribuției îi includ pe Chris Hoch în rolul tatălui avocatului de mare putere al lui Cher și pe Dave Thomas Brown în rolul fratelui ei vitreg dezaprobator (dar care o adoră în secret). Îndrăgitul Zurin Villanueva este cel mai bun prieten al lui Cher și complice la cumpărături excesive, iar Ephie Aardema este fata cea nouă și lumpen pe care ei încearcă să o refacă după propria lor imagine.
Dar personajul care se înregistrează cel mai picant este unul pe care abia mi-l aminteam din film: Travis, drogatul. Întruchipat aici de Will Connolly, Travis nu numai că are unul dintre puținele cântece care par să aibă sens în context. (Este „Mmmm Mmmm Mmmm Mmmm Mmmm Mmmm Mmmm Mmmm Mmmm.”)
De asemenea, el emană o carismă cuceritoare, care sugerează o versiune mai blândă a lui Jeff Spicoli, tipul perpetuu înfierbântat jucat de Sean Penn în filmul anterior al lui Amy Heckerling „Fast Times at Ridgemont High”. Știi, poate că „Fast Times” ar putea fi adaptabil ca… Dar nu, să nu terminăm fraza asta.