de Wassim Mroue
În octombrie, odată cu izbucnirea protestelor antiguvernamentale din Liban, poziția Hezbollah de susținere a elitei politice a țării, inclusiv a aliaților săi din Mișcarea Amal, a declanșat o serie de întrebări, deoarece experții și jurnaliștii au încercat să înțeleagă și să explice rațiunea unei astfel de poziții.
Contribuind la această discuție, acest articol susține că trebuie să învățăm din greutatea istoriei pentru a înțelege complexitatea relației dintre Hezbollah și Amal, unul dintre pilonii ordinii politice postbelice din Liban.
În fața unor rate de șomaj în creștere și a unor servicii publice mediocre, protestatari din diferite regiuni, clase și secte au ieșit în stradă, au scandat sloganuri și au lansat acuzații de corupție împotriva tuturor partidelor politice aflate la putere. În sudul Libanului, majoritar șiiți, unde Hezbollah și Amal se bucură de un sprijin larg, acuzațiile de corupție au vizat în principal Amal. Acesta din urmă este reprezentat în guvernul libanez din 1984, iar liderul său, Nabih Berri, este președintele Parlamentului din 1992.
În timp ce susținea revendicările socio-economice ale oamenilor, liderul Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, și-a exprimat opoziția față de apelurile lansate de unii protestatari pentru căderea guvernului lui Saad Hariri, pentru demisia președintelui Michel Aoun, precum și a lui Berri sau pentru alegeri legislative anticipate. În primul său discurs după izbucnirea protestelor, Nasrallah a îndemnat guvernul să pregătească în schimb o serie de reforme economice. În cel de-al doilea discurs, el a susținut că unele dintre proteste sunt finanțate de ambasadele străine, exprimându-și temerea că există un complot pentru a antrena țara într-un nou război civil. În acest moment, Nasrallah i-a îndemnat pe susținătorii Hezbollah să se retragă de la proteste.
Hariri a demisionat apoi în octombrie și un nou guvern a fost format în ianuarie. Deși noul prim-ministru Hassan Diab și majoritatea miniștrilor săi sunt tehnocrați și nu membri ai unui partid politic, aceștia au primit sprijinul Hezbollah, Amal și aliații lor, care le-au acordat un vot de încredere în Parlament. Într-un discurs din februarie, Nasrallah a exprimat sprijinul deplin al partidului său pentru noul guvern. Dar pentru mulți protestatari, noul cabinet a reprezentat interesele aceluiași establishment politic împotriva căruia s-au revoltat în octombrie. Deși demonstrațiile împotriva establishment-ului nu mai sunt un eveniment cotidian, este de așteptat o nouă izbucnire a protestelor pe măsură ce criza economică se adâncește.
Explicația dominantă prezentată în mass-media occidentală susține că Hezbollah se opune oricărei schimbări reale a unei ordini politice corupte, având în vedere că acest sistem este cel care oferă legitimitate arsenalului partidului și îi permite să își pună în aplicare agenda. Hezbollah, Amal și alți aliați au o majoritate în guvern și în parlament. O alianță între Hezbollah și Mișcarea Patriotică Liberă a lui Aoun a contribuit la aducerea acestuia din urmă la președinție în 2016. Narațiunea continuă că, la nivel regional, Iranul, principalul susținător al Hezbollah, nu are niciun interes să își vadă influența în Liban în declin.
În timp ce acest argument explică poziția Hezbollah într-o anumită măsură, o înțelegere mai profundă necesită să ne îndepărtăm de presupunerea că un singur considerent determină poziția partidului față de fiecare grup politic libanez.
De fapt, relația Hezbollah cu alte partide politice libaneze a fost condiționată de un set de factori locali, regionali și internaționali distincți și complecși, precum și de experiența dobândită și de provocările cu care s-a confruntat de la apariția sa în public în 1985. Toți acești factori au modelat comportamentul grupului și l-au transformat în ceea ce este astăzi. Relația cu Amal reprezintă un exemplu clar.
Cu mult timp înainte de a deveni parte integrantă a ordinii politice de după războiul civil, Hezbollah încerca deja să coopereze cu Amal, un pilon al acestui sistem.
În ianuarie 1989, sub sponsorizarea siriană și iraniană, Hezbollah și Amal au semnat un acord pentru a pune capăt lunilor de lupte și a ajunge la un modus vivendi în sudul Libanului. Cu toate acestea, acordul de pace nu a reușit să pună capăt la ceea ce avea să devină un lung capitol al războiului civil din Liban.
Amal și Hezbollah, a căror rivalitate a apărut în mijlocul războiului civil, aveau viziuni opuse cu privire la orientarea politică a comunității șiite din Liban, la identitatea națională și religioasă a acesteia și la viziunea lor globală asupra viitorului Libanului. Spre deosebire de Hezbollah, Amal nu crede în doctrina Velayat-e Faqih dezvoltată de Imamul Rouhollah Khomeini, fondatorul Republicii Islamice Iran.
Tensiunea dintre Amal și Hezbollah a degenerat în confruntări sângeroase fără precedent în aprilie 1988, când Amal a reușit să scoată Hezbollah din mare parte din sudul Libanului, cu excepția câtorva buzunare din regiunea muntoasă Iqlim At-Tuffah. În luna următoare, Hezbollah a ripostat, smulgând Amalului controlul asupra majorității cartierelor din suburbiile sudice dens populate ale Beirutului. Principalul teatru de luptă s-a mutat apoi la Iqlim At-Tuffah, unde ambele grupări s-au luptat aprig în ianuarie 1989, în timp ce Hezbollah încerca din răsputeri să își restabilească pozițiile din sud, de unde putea ataca trupele de ocupație israeliene. Armele au tăcut în urma Acordului de la Damasc încheiat la sfârșitul lunii, dar luptele s-au intensificat din nou după ce parlamentarii libanezi au semnat acordul de pace de la Taif în octombrie 1989 pentru a pune capăt războiului civil. Luptele au izbucnit în decembrie 1989 în Bekaa de Vest și s-au răspândit din nou în Iqlim At-Tuffah, unde au continuat la o scară intermitentă în cea mai mare parte a anului 1990.
Conflictul s-a încheiat în cele din urmă în cadrul unui al doilea acord de la Damasc negociat de Siria și Iran în noiembrie 1990. Acordul a reflectat o înțelegere între Siria și Iran cu privire la ordinea de după războiul civil din Liban, după ani de tensiuni între Damasc și Teheran.
O diviziune implicită a muncii s-a cristalizat la scurt timp după acord, prin care Hezbollah a preluat sarcina rezistenței armate împotriva ocupației israeliene din sud, în timp ce Amal a ocupat posturile din sectorul public și pozițiile guvernamentale alocate pentru comunitatea șiită.
Liderii de astăzi ai Amal și Hezbollah au ocupat cu toții poziții de conducere în timpul fazei sângeroase a relației lor și au văzut ororile acesteia la prima mână. Adânc înrădăcinată în memoria colectivă a comunității șiite din Liban, istoria acestui conflict cântărește foarte mult asupra Amal și Hezbollah și influențează deciziile și politicile care ghidează relația lor.
Cercetarea mea a constatat că, cel puțin la nivel de conducere, Amal și Hezbollah au făcut tot posibilul să uite „războiul fraților”, iar oficialii lor preferă nici măcar să nu comenteze în public această perioadă. Conflictul, care a durat trei ani, a divizat familii, implicând asasinări de lideri, utilizarea de armament greu, bombardamente, răpiri și război psihologic. Ediția din 14 iunie 1990 a ziarului pan-arab Al-Hayat a estimat numărul de morți la 2.500.
De aceea, o examinare în profunzime a acestei istorii a relației Amal-Hezbollah este esențială pentru o înțelegere deplină a statutului actual al relațiilor dintre cele două grupuri, aliați apropiați din 2005. Susținătorii Amal și Hezbollah împart orașe și sate și provin din aceleași clanuri și familii. Nasrallah însuși a fost un membru de rang înalt al Amal până în 1982, iar fratele său Hussein, alias Jihad al-Husseini, este o figură proeminentă a Amal.
Pentru Hezbollah, evitarea redeschiderii vechilor răni – care au avut nevoie de zeci de ani pentru a se vindeca – pare a fi un factor determinant crucial al relațiilor cu Berri, o figură majoră a establishmentului politic. Acest lucru prevalează asupra multor altor considerente.
Un discurs al lui Nasrallah din august 2018 este indicativ pentru această abordare. În timp ce sublinia seriozitatea partidului său în combaterea corupției din sectorul public, Nasrallah a declarat că-„Mișcarea Amal și Hezbollah au luat o decizie istorică de a rămâne împreună… de a face sacrificii împreună și de a aborda problemele împreună.”
Alianța Hezbollah-Amal este rezistentă în ciuda sentimentelor de neliniște față de aceasta din partea unor segmente ale comunității șiite din Liban și a publicului libanez în general. Purtându-și pe umeri sarcinile militare controversate din Siria, pregătindu-se mereu pentru un posibil conflict cu Israelul și bântuită de ani de lupte interne sângeroase, o rupere a relațiilor cu Amal este ultimul lucru pe care Hezbollah îl dorește în această etapă.
