Când te gândești la originile literaturii despre vampiri în lumea occidentală, sunt șanse mari să te gândești la Dracula lui Bram Stoker. Această capodoperă a definit genul încă de când a fost publicată acum mai bine de o sută de ani.
Dar cu ani înainte ca Stoker să se documenteze obsesiv pentru cartea sa, o altă poveste cu vampiri a fost scrisă în Irlanda. Carmilla, o nuvelă de Joseph Sheridan Le Fanu, ar putea fi numită romanul original al vampirilor din Europa modernă.
Scrisă în 1871, nuvela este o relatare la persoana întâi a Laurei, o tânără englezoaică care cade pradă unui frumos vampir. Cu lux de amănunte, Laura ne povestește o întâmplare curioasă care o aduce pe Carmilla, o străină, în casa ei.
La început, ea este speriată de noua venită, care arată exact ca un spectru pe care îl văzuse într-un coșmar când era copil. Dar aceste sentimente trec repede și sunt înlocuite de o relație arzătoare care înflorește cu intensitate.
Între timp, apare panica atunci când fecioare din orașele din apropiere sunt afectate de o boală misterioasă care le provoacă moartea. În cele din urmă, Laura însăși se îmbolnăvește și are coșmaruri recurente cu o pisică uriașă care o atacă noaptea.
Ca o ciudată răsturnare de situație, un general care și-a pierdut nepoata din cauza bolii vine să-l viziteze pe tatăl Laurei. Acesta este acum conștient de realitatea vampirilor și este pe urmele lui Millarca – așa cum a cunoscut-o pe Carmilla. Când cei doi se întâlnesc în mod neașteptat față în față, are loc o luptă, iar Carmilla, acum expusă, fuge.
După incident, Laura este luată înapoi și păzită de mai multe persoane. Între timp, tatăl ei, generalul și un vânător de vampiri găsesc mormântul ascuns al Carmillei, îi înfing un țăruș în inimă, o decapitează și îi ard rămășițele. Laura își recapătă sănătatea, dar niciodată pe deplin, și continuă să fie bântuită de amintirea Carmillei pentru tot restul scurtei sale vieți.
Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că Carmilla l-a influențat puternic pe Dracula, deoarece elemente din prima apar în cea de-a doua, deși modificate sau amplificate. Estetica femeii vampir, de exemplu, este foarte asemănătoare în ambele povești. Ele au obrajii roz, ochii mari, buzele pline și o senzualitate aproape irezistibilă. Există, de asemenea, vânătorul de vampiri care vine în ajutor și le împărtășește cunoștințele sale obscure victimelor confuze. Chiar și cadrul narativ al capodoperei lui Stoker este destul de asemănător cu cel al lui Le Fanu; relatări la persoana întâi din partea victimelor.
Dar ceea ce face Carmilla atât de atrăgătoare nu sunt asemănările sale cu alte opere ale genului, ci diferențele sale distincte. Cel mai notabil este faptul că povestea este centrată în jurul a două personaje feminine, a căror relație complicată este colorată de nuanțe lesbiene abia voalate.
Nouvela a fost scrisă în timpul Epocii victoriene, o perioadă cunoscută pentru legile sale morale stricte și pentru represiunea sexuală, așa că nu e de mirare că romanele cu vampiri au luat amploare. Premisa acestor romane este că nici cea mai pură dintre inimi nu poate rezista seducției supranaturale. Această idee a fost extrem de atractivă pentru clasa superioară victoriană, în special pentru femei, ale căror dorințe au fost întotdeauna restricționate în mod rigid.
Cu toate acestea, neputința nu înseamnă răscumpărare sau absolvire, deoarece aceste puteri sunt înțelese ca fiind malefice și legate de forțele diavolești. În aproape toate poveștile cu vampiri, femeile care sunt prădate își găsesc moartea, cu excepția cazului în care bărbații din viața lor vin să le salveze. Ca atare, tropul vampirilor a oferit simultan o ieșire pentru dorințele sexuale reprimate și o lecție morală despre pericolul de a ceda în fața acestor dorințe.
În acest sens, Laura este victima perfectă a literaturii vampirilor. Ea este în același timp respinsă și atrasă de vampir, dorește deopotrivă să cedeze și să se retragă din sentimentele ei pentru ciudata și frumoasa creatură. Iar faptul că frumoasa creatură este o femeie irezistibil de drăguță nu face decât să-i facă sentimentele și mai confuze.
„Am simțit o ciudată excitație tumultoasă care era plăcută, mereu și mereu, amestecată cu un vag sentiment de teamă și dezgust. Eram conștientă de o dragoste care creștea în adorație, dar și de aversiune.”
Laura nu este singură în sentimentele ei. Deși ni se dă de înțeles că majoritatea victimelor sale nu au nicio importanță pentru ea, Carmilla este cu adevărat îndrăgostită de câteva dintre ele. Ea pare să se fi îndrăgostit de victima ei.
„Cu ochi jubilați mă atrăgea la ea, iar buzele ei fierbinți călătoreau de-a lungul obrazului meu în sărutări; și șoptea, aproape în hohote de plâns, „Tu ești a mea, tu vei fi a mea, tu și cu mine suntem una pentru totdeauna.””
În aceste momente de extaz frenetic, ea lasă să se înțeleagă că pentru ca ele să devină una, Laura trebuie să moară. A bea sângele Laurei însemna să devină una cu ea pentru totdeauna. Așa cum arată, Carmilla este antiteza lumii heteronormative și centrate pe bărbat la care au fost constrânși vampirii după Dracula. A inspirat mai multe remake-uri, precum și o multitudine de povești cu vampiri lesbiene, inclusiv o serie web canadiană cu același nume.
Datorită contextului istoric, nu este surprinzător faptul că nuvela nu a primit prea multă atenție atunci când a fost scrisă inițial. Acum, că au trecut 145 de ani, este timpul ca Carmilla să se ridice din mormânt.
.