Creștinii din întreaga lume parcurg perioada Postului Mare punând accentul pe rugăciune, post și milostenie. Deseori interpretăm astfel de practici ca fiind exclusiv iudeo-creștine și, într-adevăr, ele sunt comune credințelor abrahamice. Cu toate acestea, budismul și alte tradiții religioase orientale îi îndeamnă și ele pe credincioși la dāna (milostenie sau caritate). Dāna a fost numită principiul fundamental și cel mai important al călătoriei spirituale a budistului, care duce la o mai mare libertate interioară și, în cele din urmă, la nirvana – eliberarea sperată din ciclul renașterii.
În budism, pomana este oferită frecvent călugărilor budiști, de obicei sub formă de alimente. În schimb, călugărul oferă o binecuvântare. Schimbul de pomană și rugăciuni inițiază o conexiune spirituală. După cum a relatat Buddha însuși, cel care dă de pomană și călugărul ar trebui să fie în „dependență reciprocă”. Cei care dau de pomană le oferă călugărilor „cele necesare” vieții, iar călugării, în schimb, „îi învață admirabila Dhamma” (calea dreaptă a vieții) (Itivuttaka, §107).
În timp ce pomana îi plasează pe cei care dau și pe cei care primesc într-o formă de dependență reciprocă, actul caritabil are un impact asupra spiritului celui care dăruiește, ajutând la purificarea și transformarea spirituală. Dāna, conform înțelegerii budiste, oferă libertate, o detașare sănătoasă de lume și ajută persoana să trăiască de dragul celorlalți, în timp ce opusul său, egoismul, generează durere și suferință prin autoabsorbție.
În cadrul tradiției creștine, îndemnurile lui Iisus de a oferi milostenie sunt numeroase. În Matei 25, mântuirea creștinului este legată de iubirea celor mai nevoiași, văzând în caritate un răspuns la Hristos însuși:
Veniți, voi care sunteți binecuvântați de Tatăl Meu. Moșteniți împărăția pregătită pentru voi de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și mi-ați dat să beau, străin și m-ați primit, gol și m-ați îmbrăcat, bolnav și m-ați îngrijit, în închisoare și m-ați vizitat. (v. 34-36)
Acest îndemn la caritate – de la cuvântul caritas, care înseamnă „iubire” – rămâne una dintre cele mai semnificative mărci ale creștinismului, stimulând atât eforturile individuale, cât și pe cele comunitare.
Pentru creștin, ca și pentru budist, milostenia este privită în mod pozitiv ca o practică de merit spiritual. Pentru creștin, milostenia este un răspuns la chemarea lui Dumnezeu și este însuflețită de harul său. În mod similar, budistul înțelege milostenia ca pe o formă de caritate sacrificială care este meritorie – poate chiar salvatoare în sens budist – prin acumularea unei bogății spirituale pentru eternitate. Potrivit unui text sacru pentru budiști, roadele dăruirii includ afecțiunea și stima celorlalți, încrederea în sine și o bună reputație, iar după moarte sufletul „reapare într-o destinație bună, lumea cerească” (Anguttara Nikaya 5, 34). Budiștii cred că practica dāna poate contribui la ruperea ciclului renașterii și poate duce la atingerea nirvanei. În timp ce viața de după moarte pentru creștin este diferită de cea imaginată de budist, calea către libertatea spirituală, care culminează în viața de apoi, prezintă unele asemănări.
Creștinismul și budismul se concentrează amândoi pe milostenia diferențiată – ceea ce înseamnă că milostenia trebuie distribuită în funcție de situație și de nevoi. Noțiunea de „sfinți săraci” din creștinism, bazată pe mărturia apostolilor, consideră că văduvele și orfanii merită în mod deosebit milostenia. În vremuri mai recente, catolicii au numit acest lucru opțiunea preferențială pentru săraci, un răspuns la cei din societate care au cea mai mare nevoie de caritate.
Cu toate acestea, caritatea și dāna se referă la mai mult decât la ceea ce primește cel aflat în nevoie; ele recunosc faptul că există o primire în dăruire. Pentru creștin, caritatea este calea spre adevărata libertate. Detașarea de această lume îi permite cuiva să se concentreze asupra lucrurilor mai înalte și, în cele din urmă, prin credință și prin triumful lui Isus asupra păcatului și a morții, să experimenteze lumea care va veni: cerul.
Ideea budistă de dāna ne poate aminti nouă, creștinilor, de unul dintre principiile fundamentale ale credinței noastre, mărturisit de Hristos și practicat de primii creștini și de oamenii de credință de astăzi: Ceea ce dăm de pomană aici va fi răsplătit. Așa cum ne spune Evanghelia:
Vindeți bunurile voastre și dați de pomană. Pregătiți-vă pungi de bani care să nu se uzeze, comoară inepuizabilă în ceruri, la care nici un hoț nu poate ajunge, nici molia nu poate distruge. (Luca 12:33)
Pentru creștini și budiști, prin milostenie se găsește libertatea, eliberarea de atașamentul față de sine și față de lucrurile acestei lumi și o deschidere către viața viitoare.